Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Numărătoarea inversă a început. Șase moduri inedite de a face un Calendar de Advent

Numărătoarea inversă a început. Șase moduri inedite de a face un Calendar de Advent

S-a dat startul numărătorii inverse până la Crăciun, o sărbătoare plină de farmec și magie, așteptată de toată lumea de la mic la mare, și care în unele familii este contorizată într-un mod distractiv și chiar haios. Pe această cale am ales șase mame, care deja au "bătut în cuie" cum vor petrece următoarele 25 de zile împreună cu copiii lor în așteptarea nașterii  Domnului și totodată să primească cadouri de la Moș Crăciun.

Angela Stâncă, autoarea blogului Copilăria Mămicilorare o minunțăție de fetiță pe nume Lia, care curând face trei ani. Ea ne-a împresionat plăcut cu activitățile ei pentru luna decembrie, pe care planifică să le facă împreună cu fetița sa. “Anul trecut am făcut zilnic activități, mai exact, fel de fel de decorații rustice și jocuri pe înțelesul Liei: am făcut jucării eco din coajă de portocală, precum și din aluat sărat, un mini cămin, o coroniță pentru ușă etc. Anul acesta când Lia este mai mare, respectiv înțelege mult mai multe, am decis să pun un pic altfel accentele pentru sărbătoarea de Crăciun și am optat pentru “Nativity Stories”, adică povești zilnice, scurte, despre nașterea lui Isus. Astfel, în fiecare dimineață aleg câte un personaj și îi povestesc Liei despre el, iar pentru seară extragem de pe brăduț o fișă care va conține numele poveștii de seară și o activitate pentru ziua respectivă. Azi i-am vorbit despre eslea în care s-a născut Isus. Și nu doar i-am povestit, ci chiar am și făcut-o împreună. Am decorat o ladă în care am improvizat o esle, pe care am înfrumusețat-o cu frunze, luminițe etc. Mâine urmează să îi povestesc despre îngerul Gabriel, despre Maria, despre Iosif etc. în afară de aceasta am improvizat un brad, pe care am agățat multe mesaje (sub formă de fișe răsucite), pentru fiecare zi câte unul: cum ar fi, vizita la bibliotecă pentru a lua cărți despre Crăciun, decorații de sărbătoare etc.”

  

Natalia Madan, autoarea blogului Planeta Mami, ne-a povestit și ea epopeea Calendarului de Advent. "Am început cu un calendar cu ciocolate. Îl descoperisem acum cinci ani, fiind într-o deplasare în Germania, pe când băiatul avea patru ani. Iar acum trei ani am descoperit un calendar de Advent confecționat de o prietenă care includea activități și nu dulciuri. Atunci am scris și prima postare pe blog, și l-am testat. Eu din entuziasm adaugăsem diverse activități interesante, însă cam pe la jumătate de cale înțelesesem că nu le reușesc. Este foarte important să-ți planifici corect activitățile și să nu fie sigilate plicurile/cutiuțile, astfel încât să poți schimba activitatea în funcție de disponibilitatea ta sau a materialelor. Anul trecut deja am inclus activități mai simple sau chiar firești pe care le făceam, pentru că de fapt, copiii au bucuria descoperirii biletelelor și simțul surprizei. Anul acesta e prima dată când e implicat și al doilea copil de trei ani și am făcut un calendar comun și pentru că e dificil să aleg activități comune, am optat pentru cele care implica petrecerea timpului în familie, cum ar fi: una – două activități de creativitate legată de sărbători (să pictăm iarna pe geam, să confecționăm felicitări pentru bunici), să privim un film de Crăciun cu un bol de popcorn, să citim povestea Crăciunului la lumina bradului, să ieșim la pizza/brad/săniuș cu familia. Cât privește cheltuielile, depinde de stilul calendarulului – poți să-l confectionezi din ce găsești prin casă. Eu anul acesta am optat pentru un calendar simplu și ușor, mai ales că l-am confecționat cu o zi înainte de 1 decembrie - doar pliculețe lipite pe o foaie de carton, folosind hârtie colorata găsită prin casă, abțibilduri și o foaie de carton - atât. Anii trecuti eram ajutată din lipsă de timp, dar anul acesta m-am aventurat singură și chiar mi-a făcut plăcere. Anul viitor sigur confectionez deja un calendar din stofă care ne va servi mulți ani de acum încolo."

Ideea de a face un Calendar de Advent i-a venit spontan Silviei Șchiopu. "A fost pentru prima dată când l-am făcut, de aceea mi-a luat ceva timp, de la ora două ziua, până la ora două noaptea. Calendarul meu conține 25 de cutii din hârtie cartonată, pe care le-am amplasat pe un perete cu fon din lemn vechi.  Fiecare din cele 25 de cutiuțe conține task-uri pentru ziua respectivă sau ghicitori, dar și dulciuri pentru a-i motiva și mai mult pe copii. Acest calendar l-am făcut singură, pentru că el este un cadou al părinților pentru copiii lor. Fiul Eugen încă e mic, în schimb fiica Ecaterina a apreciat gestul la adevărata lui valoare. A decis să deschidă prima cutiuță atunci când vom fi cu toții acasă.”

Ludmila Moga este o altă mămică ingenioasă care nu a putut lăsa să treacă plictisitor ultima luna a acestui an, de aceea, a făcut un Calendar. "Anul acesta mi-a luat cam vreo două ore în total cu tot cu lucrul la machete, și l-am asamblat azi închisă în baie, apoi în dormitor (noroc că am lăcat la ușă) ca să nu fiu prinsă în flagrant de cei mici. Dar ceea ce m-a impresionat și mai mult a fost faptul că am fost ajutată de soț și frate care au contribuit la crearea acestei minunății. Calendarul conține mesaje frumos ilustrate pentru fiecare zi și  plicuri pe care le-am încleiat pe un brăduț asamblat din bucăți de lemn, rămase de la reparația din vara trecută. Din practica anilor precedenți, nu lipesc mesajele ca să le pot schimba în caz de ceva, sau pun cartonașul în ziua cu pricina în dependență de dispoziția lor, de timpul de afară sau de planurile noastre per ansamblu. Cheltuielile sunt destul de modeste – aproximativ 70 de lei, în schimbul unor amintiri de neprețuit pentru copii."  

Olesea Soltinschi, deși este mămica unui bebeluș de câteva luni, a găsit timp pentru a confecționa un Calendar de Advent pentru fiica mai mare Gloria. “Eu am folosit brăduțul din fetru făcut tot de mine anul trecut. Am aplicat plicuri cu sarcini și activități, care apropo, sunt din hârtie de copt. Cifrele le-am încleiat împreună cu Gloria. Sarcinile diferite: mergem la teatru, confecționăm o coroniță pentru ușă, citim o poveste despre nașterea lui Isus, ne giugiulim mult, mult, coacem biscuiți pentru Moș Crăciun, iar pe data de 25 decembrie mergem la Biserică, îl așteptăm pe Moș Crăciun etc.”

Ana Maria Lăpușneanu este o mămică din România, dar care ne-a atras atenția datorită modului ei inedit de a transforma ultima lună a acestui an într-o adevărată poveste. Pentru aceasta ea a folosit cărți cu tematică de Crăciun, unele noi, altele din anii trecuți, dar niciodată învechite, cum s-a exprimat chiar ea, pe care urmează să le descopere una câte una până în Seara Sfântă. Pentru ambalarea cărților, Ana Maria a folosit hârtie și alte chestii de décor de la magazinele de papetărie din orașul natal.

Foto: arhiva personală

 

 

Share:

Articole recomandate