Faimoasa înghețată thailandeză poate fi găsită și în Moldova
- 2018-12-26
- 5415
Dacă ar fi să facem un sondaj în rândul copiilor pentru a-i întreba care este desertul lor preferat, atunci cu siguranță cel mai popular răspuns va fi înghețata. Deși copiii (și nu numai) sunt înnebuniți de gustul savuros al acestui deliciu, părinții nu întotdeauna le permit celor mici să guste din el.
Indiferent de sezon, atunci când vine vorba de înghețată nu există om să refuze, mai ales cei mici. Însă de foarte multe ori părinții nu acceptă să le ofere celor mici înghețată, deoarece sunt sceptici în ceea ce privește calitatea produsului sau ingredientele din care este făcut acesta.
Ei bine, dacă nu ați auzit până acum, vă povestim noi despre cea mai mare noutate în materie de înghețată, apreciată deja în întreaga lume și, de ceva timp, și la noi în țară.
Ice Roll este înghețata sută la sută naturală, preparată din ingrediente proaspete, care are un proces spectaculos de pregătire și care este considerată cea mai bună înghețată din lume.
„Am decis să aducem și în Moldova conceptul de realizarea a acestui tip de înghețată, care a fost creat pe străzile din Thailanda. Baza de înghețată împreună cu fructele sunt mixate pe blatul rece la o temperatura de -20 grade °C. Datorită utilizării blatului rece, înghețata neted structurată poate fi transformată în rulouri”, povestesc proprietarii Ice Roll Moldova.
Pe lângă produsele naturale și sănătoase folosite în preparare, unul dintre cele mai importante atuuri este că poți alege singur ingredientele pe care le vrei și să-ți creezi înghețata personalizată. Tot la ce-ai visat până acum devine realitate. Alege ceea ce dorești: fructe exotice, pomușoare, ciocolată, biscuiți și topping-ul preferat, iar cei de la Ice Roll îți vor crea înghețata favorită.
Deliciul thailandez este pregătit chiar în fața clientului, pe o plită cu răcire după rețeta originară din Thailanda, iar acest spectacol trezește interes atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Și asta nu e tot, modul special prin care este realizată, oferă garanția clientului în ceea ce privește calitatea și prospețimea produsului. În așa fel, părinții vor fi siguri de ceea ce le oferă copiilor și nu vor mai sta cu griji atunci când picii lor vor mânca înghețată.
Sunteți așteptați cu drag să savurați înghețata preferata, de luni până duminică, de la 10:00 la 22:00, în două locații din Chișinău: Shopping Malldova - etajul 4 și CC Atrium - etajul 4.
P.S. Ice Roll Moldova a fost alături de revista Odoraș la unul dintre cele mai mari evenimente pentru copii „Crăciunul Copiilor 2018”, unde au servit oaspeții evenimentului cu deosebita înghețata pregătită de ei. Copilașii și părinții s-au arătat plăcut surprinși de gustul natural al produsului, ceea ce oferă o notă în plus de credibilitate.