3 idei mai puțin obișnuite pentru stimularea limbajului la bebeluşi

Părinții care au crescut un copil târziu-vorbitor vor fi preocupați să afle idei pentru stimularea limbajului la bebeluşi. Cum am putea stimula dezvoltarea limbajului celui mic într-un mod firesc, neforţat? Iată o serie de sugestii un pic mai neobișnuite decât cele auzite până acum.

1. Cântece şi poezii multisenzoriale

Cum vine asta? Nu e nimic complicat: sunt acele cântecele sau poezii simple în care puteţi încorpora mişcări, dansuri, atingeri, şi prin care copilul poate înţelege mai  uşor noţiuni că „sus-jos”, părţi ale corpului, sau altele de felul acesta. Faptul că atingem părţile corpului, că îl putem cânta mai repede sau mai lent, sunt elemente care îl fac foarte distractiv pentru copii. Toate jocurile şi versurile cu degeţele intră tot în această categorie. La fel, poezioarele care se termină cu un gâdilat sau câteva atingeri (pe năsuc, pe obraji, pe frunte etc). Important este să implicaţi în joc cât mai multe dintre cele cinci simţuri.

2. Plimbări „instructive”

Plimbările prin cameră (mai târziu în toată casa sau afară) pot deveni adevărate „expediţii” în care copilul să înveţe denumirea lucrurilor din jur. Poate că vi se pare simplist, dar un copil foarte mic are nevoie de input de genul: „Unde e dulapul? Aici e dulapul!” (iar în acel moment luaţi mânuţa lui şi atingeţi dulapul). Mai târziu puteţi adăuga adjective, cum ar fi „dulapul alb din lemn”.

3. Limba străină

Să nu vă temeţi că, expunând copilul la o limba străină într-un mod constant, îl veţi confuza şi va vorbi mai greu. Creieraşul lui are capacitatea de a discerne între mai multe sisteme lingvistice şi, chiar dacă pentru o perioada vă veţi întreba „Nu îşi mai dă drumul odată copilul ăsta la vorbit?”, când va începe să pălăvrăgească o va face corect,  în propoziţii, în ambele limbi. Glenn Doman, fondatorul „The Institutes for the Achievement of Human Potential”, spunea că bebeluşii sunt genii lingvistice, capabili să înveţe orice limbă a pământului ca pe limba maternă, dacă au ocazia. Este și o istorioară spusă de un bărbat sud-african, căsătorit cu o suedeză. El vorbea cu copiii în africaans, mama în franceză, iar copiii nu au avut nici o problemă în a trece de la un părinte la altul, în limba fiecăruia. Părinţii se întrebau, însă, în ce limbă vor vorbi cei mici între ei. „În franceză, doar e limba maternă!” „Ba în africaans, pentru că e limba ţării în care locuim!”. Surpriză: când copiii au început să poarte dialoguri au vorbit direct în engleză, limba în care comunicau cei doi părinţi între ei.

Sursa: totuldespremame.ro; medaboutme.ru