De ce NU ar trebui să ne comparăm copiii cu alții – și ce efecte are acest obicei

De ce comparăm copiii între ei (și de ce ar trebui să încetăm)

Mulți dintre noi își amintesc cum, în copilărie, părinții ne comparau constant cu alți copii – la școală, în sport sau în activități artistice. Și, de cele mai multe ori, aceste comparații nu ne favorizau. Iar acum, ca adulți, ajungem să repetăm același tipar cu propriii noștri copii. Dar această „strategie de educație” este nu doar ineficientă, ci și profund nocivă.

O mamă își duce copilul de la grădiniță direct la încă două sau trei activități extrașcolare. Îl crește cu ambiții mari, visând la un adult de succes. Însă copilul pare lipsit de motivație, nu pare recunoscător pentru tot efortul investit în el și... categoric nu seamănă cu „băiatul deștept și descurcăreț” al prietenei sale.

Desigur, dezvoltarea copilului e importantă. Așa se nasc talentele. Însă impunerea unor tipare externe și comparațiile de genul: „Uite, fiul mătușii Elena are numai note de 10, nu ca tine...” nu reprezintă o cale eficientă spre succes.

Totul începe, de obicei, cu o simplă replică: „Vezi ce bine a făcut Vasilescu desenul? Tu nu reușești nici pe aproape…” Părinții, bunicii sau alte rude nici nu își dau seama că asemenea remarci le scapă natural. Acest tip de discurs a fost transmis din generație în generație. Mulți adulți cred că astfel îi vor motiva pe copii să se străduiască mai mult. Însă realitatea e alta: fiecare copil e unic, iar ce funcționează la unul, poate să nu aibă niciun efect la altul.

Gândește-te: cum te simți când ești comparat cu altcineva? Dacă e o comparație pozitivă, poate e plăcută. Dar dacă e negativă? E probabil să simți frustrare, respingere, poate chiar furie. Dacă un adult resimte astfel de emoții, ce poate fi în sufletul unui copil?

Copilul, când aude că altcineva din grupul său de prieteni se descurcă mai bine, poate simți invidie, iritare sau anxietate. În timp, aceste sentimente pot duce la scăderea încrederii în sine și la apariția unui sentiment de inferioritate. Și totul din intenții aparent bune. Dar rezultatul e un copil retras, care trăiește cu frica de eșec, convins că va fi mereu comparat și judecat. Va exista mereu un „altul” mai bun, mai deștept, mai frumos.

Mai mult, în astfel de situații, copilul își poate pierde încrederea în părinți. Începe să creadă că nu e iubit, pentru că nu e „la fel de bun ca ceilalți”.

Compararea constantă pune bazele unor complexe adânci, care pot urmări omul întreaga viață. Când comparăm în mod repetat copilul cu alții, îl învățăm să depindă de părerea celor din jur. Psihologii lucrează adesea cu astfel de adulți, care se tem să fie judecați, care nu reușesc să se desprindă emoțional de părinți și care, chiar și la maturitate, încearcă să demonstreze că sunt „buni” și „demni de iubire”.

Desigur, nu putem trăi complet fără comparații. Dar înainte să-i spui copilului ceva prin care îl compari, întreabă-te: „Cum m-aș simți eu dacă cineva mi-ar spune asta?”

Trei sfaturi pentru părinți

Cel mai important lucru: acceptă-ți copilul exact așa cum este. Nu încerca să-l încadrezi într-un șablon.

Poate că a mers mai târziu decât alții. Dar vorbește mai clar. Poate nu memorează poezii ușor. Dar e primul care a învățat cifrele și le scrie impecabil.

Chiar acum, privește-ți copilul ca pe o ființă unică. Este deja o persoană. Fă o listă cu toate calitățile lui și concentrează-te doar pe ele.

Caută unicitatea în copilul tău. Află ce îi place cu adevărat, ce îi iese cel mai bine – și sprijină-l în acel domeniu. Dacă ai doi, trei sau mai mulți copii, nu-i compara niciodată între ei. Așa apar conflictele, gelozia și dificultățile în relațiile dintre frați. Laudă fiecare copil pentru propriile reușite și încurajează-i să fie mai buni pentru ei înșiși, nu pentru competiție.

Poți și e recomandat să-l compari doar cu el însuși. Dedicați o zi creativității: pictați, construiți împreună și remarcați ce i-a ieșit mai bine față de data trecută. Evaluează acțiunile, nu copilul! Fă-o pozitiv, iar acest lucru îl va încuraja să se autodepășească.

Laudă-l sincer și doar pentru lucruri bine făcute. Altfel, își poate pierde motivația și dorința de a progresa.

Și nu uita: atunci când simți nevoia să-l compari, spune mai bine cuvinte precum:

„Bravo! Data trecută ai desenat doar ochii, azi ai făcut un portret întreg!”

„Ești grozav! Acum câteva zile făceai 3 genuflexiuni, azi ai reușit 5!”

„Cel mai minunat copil! Ai spus toată poezia, iar luna trecută știai doar 4 versuri!”