Echilibrul între copilul încăpățânat și cel temător

Am avut întâlnire la școala copiilor ca să discutăm despre evoluția lor la mijlocul anului și lucrul care m-a bucurat, dar care m-a pus în același timp pe gânduri a fost acela că unul își controlează foarte bine emoțiile, altul se pierde cu totul în fața unui test, scrie mamipetocuri.ro.

Dacă nu aș fi părintele ambilor copii să văd diferența, nici nu aș putea să vă povestesc cum se simte din perspectiva părintelui această situație.

Cel mic se duce super relaxat la școală pentru că are totul în control, cel mare studiază dar începe să-l doară stomacul și nu mai reușește să scrie ceea ce știe.

Ce-am făcut diferit? Cum pot să ajut?

M-am întrebat, rememorând istoricul. Cu amândoi am lucrat, de când erau mici, exerciții cu identificarea emoțiilor și gestionarea lor. Pe cel mare nu l-am înscris la Comper decât atunci când a cerut el și când s-a simțit pregătit. Nu l-am forțat și i-am cerut mereu opinia.

Și totuși? De unde îi vine teama și cum pot să-l ajut. Pentru că nu e doar pentru mine, ci și pentru el este frustrant să se piardă și să nu știe cum să se adune în minte.

Am pus-o pe seama ecranelor, că nu mai are atenția dezvoltată și concentrarea, și totuși, când stau să-l ascult din ce știe, în mediul familial, știe.

Declick-ul mi s-a produs când am început să leg toate ițele între ele și când mi-am amintit că pentru el, totul este o competiție. Totul e o grabă să termine, fără să fie interesat de rezultat.

Graba este despre a nu simți o emoție care nu ne place. Frica.

Frica de eșec, frica de a nu fi recunoscuți, frica de a nu spune ce trebuie, cum trebuie, frica de inadecvare. Sunt zeci de temeri care curg prin sângele nostru și toate duc la același punct, frica primordială cu care ne naștem cu toții: frica de moarte.

Frica să nu dispărem îaninte să ne găsim valoarea.

Ce treabă are asta cu proasta gestionare a emoțiilor la copii?

Totul.

Fricile vin din minte, acolo se creează pe baza unor experiențe trecute. Ale noastre sau ale străbunilor noștri, de cele mai multe ori, inconștiente și de neînțeles pentru mintea noastră.

Dar chiar dacă nu se văd, ele există și ne schimbă traiectoria în viață.

Exemplul cel mai simplu este al celui care a avut un accident de mașină și decide să nu mai conducă niciodată. Sau, a fost martor la un accident și nici nu mai dă de carnet.

Unii dintre noi se nasc cu mentalul puternic, se spune în limbajul cotidian. În Human Design i se spune Centrul Minții definit.

Adică, ceea ce știm, știm sigur și foarte greu ne schimbăm opinia. Sau și mai bine, mintea noastră conceptualizează informații consecvente și de încredere, ne putem baza pe ea că ne spune lucruri corecte.

Cei cu un astfel de Centru definit, cum sunt eu și copilul meu cel mic, chiar dacă avem temeri reușim să ne controlăm mintea ca să nu eșuăm, să îi spunem că o scoatem la capăt, că putem, că uite, nu e atât de greu, că știm ce trebuie să scriem, și de cele mai multe ori, ne iese. Aceste persoane gândesc logic. Dacă am învățat, știu, deci nu îmi este frică de eșec.

Reușim să ne controlăm emoțiile pentru că pe de altă parte, avem capacitatea să ni le eliberăm prin crize emoționale. Plângem cu ușurință, ne înfuriem și apoi, ne trece. De aceea, este foarte important să ne lăsăm copiii de mici să facă tantrumuri și alte crize, să fie cum s-ar spune ”copilul rău”, ca să fie apoi, ”copilul bun”.

În tantrumuri învățăm gestionarea emoțiilor.

Provocarea acestora este să se încreadă prea mult în ceea ce știu și să nu audă nici o altă opinie din afară. Sau dacă o aud, o acceptă foarte greu. Așa că, dacă aveți copii încăpățânați, ajutați-i să vadă că lumea poate să fie colorată și în nuanțe, nu doar în culori standard. Tendința cu astfel de copii este să-i lăsăm să fie cum sunt, pur și simplu încăpățânați, pentru că este de dorit în zilele noastre să avem copii care știu ce vor. Mai ales dacă sunt fete. Din perspectiva mea, aceasta este tot o lipsă de echilibru. Punem pe fete o presiune uriașă de a-și dezvolta energia masculină care oricum e naturală în fiecare dintre noi.

De preferat este să-i ponderăm, să le arătăm că fiecare om din jurul nostru poate avea o idee diferită de a noastră și că nu trebuie neapărat să o urmăm sau să o acceptăm, dar inspirația poate veni de peste tot, nu doar din capul nostru. Aceste persoane mai au tendința de a întreba ”de ce?” până la epuizarea interlocutorului sau a lui proprie. Aici, e nevoie să ajutăm copilul, dacă despre el este vorba, că nu toate răspunsurile ne îmbunătățesc viața și ne ajută.

Cu ce ne ajută dacă știm asta? este întrebarea de verificare pentru mine și pentru copilul meu cel încăpățânat. Astfel, eliberez capul de presiunea de a sti totul chiar și când nu ne trebuie acea informație.

Mai este și categoria cealaltă de persoane care se nasc cu Centrul Minții nedefinit sau cu Mintea deschisă, cum se mai spune pe la noi.

Sunt cei care au o flexibilitate în a gândi, sunt de obicei filosofii care pleacă pe o idee dar nu mai ajung la capătul ei și totuși, ajung să fie gânditorii lumii. Ridică probleme pentru eternitate. Mintea acestor persoane funcționează mult mai rapid, învață cu ușurință, dar nu tot ceea ce învață este de ajutor și de încredere. Aici stă provocarea acestora, să nu se încreadă în tot ceea ce le aduce mintea, ci din contră, să lase mintea să exploreze și să adune numai ceea ce contează pentru ei. Acești oameni gândesc abstract, dar fără o conștiință a valorii lor, pot fi roși ca o molimă de temeri.

Copiii cu o astfel de minte deschisă au nevoie de suport din partea părinților, în primul rând pentru a fi acceptați așa cum sunt: împrăstiați în gânduri, uneori nu reușesc să povestească coerent o întâmplare pentru că au gândurile peste tot, iar apoi, pentru a dezvolta o metodă de învățare potrivită acestui stil.

Din păcate, școala românească este departe de a susține astfel de copii, iar majoritatea sunt condiționați să învețe logic când mintea lor este pentru studiul abstract. Mulți copii vor învăța să pună presiune pe capacitatea lor intelectuală, să mintă, ca să se simtă la fel ca ceilalți, pretinzând că sunt siguri pe ceva ce mintea lor nu crede. Practic, vor gândi cu mintea celorlalți, iar ca adulți vor aștepta să li se spună mereu ce să facă, vor intra în proiecte doar pentru că știu, dar nu și pentru că e potrivit lor, pierzându-și încrederea în capacitatea lor decizională.

Sau, la polul opus, dacă nu a existat un părinte care să-l condiționeze, care să-i fie alături ori că au murit devreme, ori au fost crescuți de bunici, ori ocupați cu altceva și au fost cumva obligați să-și asumepropria salvare de mici copii, se vor încărca mental cu toate temerile posibile, încât adulți fiind, vor trăi o viață plină de anxietate și stres fără să aibă supapa potrivită pentru a le elibera și a trăi în echilibru. Pentru că nu se cunosc cu adevărat și nu știu cum s-o facă. Pentru asta există terapie sau împăcarea cu soarta.

Dacă aveți copii măricei și încă le mai faceți ghiozdanul, le aranjați hainele, îi verificați la teme sau le faceți temele, acolo e posibil să fie un părinte cu mintea definită și un copil cu mintea deschisă sau un copil condiționat mental care nu este ajutat să își dezvolte încrederea în sine.

Cu astfel de copii avem nevoie de răbdare să-i ascultăm, să le dăm încredere în toate ideile care le vin în minte și să-i ajutăm să decidă singuri care este cea potrivită lor. Cum știm care este cea potrivită lor? Hm, aici intrăm în alte discuții, dar pe scurt, ceea ce îi face să se simtă bine cu ei, în liniște și nu în stres. E posibil să fie atrași mult mai mult de ecrane sau de tot ce ține de exterior din nevoia de a primi idei din afară, ajutați-i să se aducă în ei, să se concentreze pe un singur lucru, pe un sport preferat, pe un hobby.

Lăsați copiii să fie cum sunt și voi doar să le fiți suport în drumul lor spre dezvoltare! Pentru binele vostru, dar mai ales, pentru al lor când voi n-o să mai fiți!

Gândiți în perspectivă! Copiii o să vă mulțumească mai târziu.

Sursa foto: mamipetocuri.ro