Medic psihiatru despre problemele de concentrare la școlar – cum le identificăm, care sunt cauzele și când cerem ajutorul

Medic psihiatru despre problemele de concentrare la școlar – cum le identificăm, care sunt cauzele și când cerem ajutorul

Problemele de concentrare la școlar sunt relativ frecvente, fără a denota neapărat că acel copil suferă de o anumită afecțiune. Cu toate acestea, ele pot genera atât reducerea performanțelor academice cât și afectarea vieții de zi cu zi a școlarului.


Conform medicului psihiatru, Dragomir Radu Ioan, pentru o mai bună înțelegere a problemelor de concentrare la școlar este necesară prezentarea câtorva elemente legate de formarea atenției.


Atenția poate fi considerată fundația pe care majoritatea funcțiilor neurocognitive se dezvoltă. Ea reprezintă o serie de procese neuropsihologice printre care și capacitatea de focalizare și menținere a concentrării pentru o perioadă de timp, precum și capacitatea de a prelua și de a reda imediat stimulii care au fost prezentați.


Sistemele cerebrale implicate în controlul atenției sunt printre primele care se formează, urmând a-și definitiva dezvoltarea în jurul perioadei de adult; în ceea ce privește funcționalitatea atenției, aceasta nu este liniară și progresează în funcție de modul de operare a diferitelor sisteme cerebrale.


În linii mari, controlul atenției este determinat de factori precum cei genetici, temperamentali și de mediu.

Ce este normal

Pentru a rezuma, capacitatea de concentrare reprezintă abilitatea creierului de a prelua toți stimulii din jur, categorizarea imediată și organizarea informației ca relevantă sau irelevantă și menținerea atenției asupra unui singur lucru.


Astfel, concentrarea reprezintă un întreg proces neurocognitiv și nicidecum o activitate izolată. Fiecare om, indiferent de vârstă, se confruntă uneori cu probleme de atenție și de concentrare, fără a exista tendința la cronicizare.


Cauze cele mai frecvente ale tulburărilor de concentrare la școlar sunt reprezentate de:

  • evenimente de viață, cu o importanță aparent scăzută (cearta cu un prieten, bucuria apropierii unei petreceri);
  • înfometarea sau lipsa somnului;
  • diverse situații stresante (cum sunt testele sau examenele) sau anxietatea.


Un prim semnal de alarmă ce trebuie tras îi vizează în special pe adulții care interacționează cu școlarii ce par a avea probleme de concentrare. Chiar și atunci când situația este ceva mai severă decât în mod tipic, atitudinea adulților nu reflectă decât consecințele comportamentale ale problemelor de concentrare, fapt pentru care, nu de puține ori, se spune despre acești școlari că sunt indolenți sau needucați.


Importanța acestei mențiuni rezidă în faptul că un copil cu tulburări de concentrare nu înseamnă că nu se străduiește suficient sau că nu este inteligent. Uneori, oricât de mult și-ar dori să se autodepășească, pur și simplu nu reușește acest lucru.


Discutarea problemelor de concentrare într-un mod deschis, care să nu ofere impresia școlarului că este judecat, reprezintă principalul mod de abordare al acestei situații. Este important să i se explice faptul că orice om are anumite dificultăți așa că nu este nevoie să se simtă rușinat de dificultățile sale de concentrare și nici să se discute despre aspectele ce pot sta la baza acestora. Totuși, este oportun ca școlarului să i se ofere sprijinul spre a găsi soluții pentru a gestiona și depăși această dificultate.


Nu în ultimul rând, în evaluarea dificultăților de concentrare trebuie să se țină cont de evoluția tehnologică și de accesul școlarului la internet și la diferite device-uri. Bombardați din toate părțile de stimulare excesivă și distragere, părinții se așteaptă de la copii să se concentreze asupra unor subiecte care să le mențină interesul mult mai puțin decât o fac diversele gadget-uri ce induc o gratificare imediată. Astfel, de la o vârstă foarte mică, creierul este antrenat să poată funcționa la o capacitate de concentrare mult mai mare, ceea ce perturbă abilitatea sa de a fi în totalitate focusat pe un singur subiect sau într-o singură arie de interes. Din pricina suprastimulării, la un moment dat, creierul atinge un punct în care abilitatea de concentrare dispare.


În momentul în care problemele de concentrare tind să capete un aspect cronic, este posibil ca acestea să nu reprezinte decât o componentă a perturbărilor apărute, iar modificările subiacente să fie mai complexe și întreg comportamentul copilului să fie afectat.

Cum identificăm problemele de concentrare la școlar

Modul în care se prezintă problemele de concentrare poate fi variat. Unii copii pot părea că sunt cu capul în nori. Alții că se concentrează din greu deși nu o fac. Alții reușesc să-și mențină atenția doar când sunt captați de anumite activități plăcute (sporturi, jocuri video, politică, muzică).


În linii mari, problemele de concentrare pot apărea în:

  • identificarea activităților unde este necesar ca școlarul să fie atent la detalii și momentele în care trebuie să aibă, mai degrabă, o privire de ansamblu asupra situației;
  • filtrarea stimulilor vizuali, auditivi sau a informației neimportante;
  • menținerea atenției pentru perioade mai lungi de timp;
  • menținerea unei idei sau a unui flux ideativ atunci când sunt întrerupți;
  • capacitatea de a urmări o acțiune fără a fi necesar să asculte regulile de mai multe ori;
  • concentrarea doar asupra unei singure activități;
  • urmărirea unor indicații sau a unor reguli;
  • abilitatea de a menține o conversație.


De regulă, problemele de atenție și de concentrare la școlar sunt depistate de către profesori. Situații legate de probleme de concentrare și de atenție sunt frecvente la preșcolari, însă unii dintre școlari, odată cu depășirea acestei perioade, continuă să aibă astfel de dificultăți. Uneori, tendința este punerea unei etichete asupra copilului și de a suspecta ADHD, dar nu întotdeauna acesta este răspunsul pentru explicarea dificultăților de concentrare; astfel, alte afecțiuni psihice pot fi trecute ușor cu vederea dintre care se pot preciza: anxietatea, tulburarea obsesiv-compulsivă, stresul și trauma.


O neînțelegere legată de copii cu probleme de concentrare este că aceștia nu oferă suficientă atenție mediului din jurul lor. Însă, adevărul este acela că ei oferă atenție în mod necontrolat tuturor elementelor din mediul înconjurător; problema este legată de lucrurile asupra cărora ar trebui să se concentreze.


Atât părinții cât și profesorii pot ține o evidență legată de comportamentul școlarului atunci când se ridică suspiciunea unor probleme de concentrare, ei putând nota tipurile de comportament de acasă sau din diverse situații. Oricând, discuția cu medicul de familie, cu un medic pediatru sau cu un medic specializat în psihiatrie infantilă poate aduce informații valoroase și diverse strategii prin care tulburările de concentrare să fie mai corect identificate și, în funcție de circumstanțe, copilul să poată fi ajutat.

Când cerem ajutorul

Spectrul de comportamente pe care le poate avea un școlar cu probleme de concentrare este foarte larg și este nevoie ca întreaga sa activitate și comportamentul său să fie urmărite în dinamică astfel încât să se poată forma o imagine clară a intensității dificultăților academice.

Astfel, adultul poate observa următoarele aspecte:

  • dificultăți de concentrare - copilul se poate plânge că este plictisit sau obosit;
  • pare să nu fie suficient de odihnit sau de vigilent pe parcursul zilei;
  • deține tipare de lucru inconstante care au un impact negativ asupra calității și cantității muncii depuse;
  • arată semne de hiperactivitate și neliniște mai ales atunci când trebuie să stea nemișcat și să se concentreze;
  • procesează o cantitate prea mică sau prea mare de informație - nu poate distinge între ceea ce trebuie reținut și ceea ce nu e necesar de reținut;
  • concentrarea asupra informațiilor prezentate este prea superficială sau prea profundă;
  • are dificultăți în a conecta noile informații cu cele deja cunoscute;
  • oferă atenție doar informațiilor excitante sau cu un nivel înalt de stimulare;
  • se concentrează pentru o perioadă prea scurtă de timp;
  • are probleme de mobilitate a atenției de la un subiect/activitate la altul/alta;
  • nu poate prezice efectele acțiunilor sale;
  • are dificultăți în a găsi strategia corectă sau tehnica corectă pentru a finaliza o sarcină;
  • nu monitorizează calitatea muncii sau eficacitatea strategiilor utilizate;
  • nu folosește experiența anterioară pentru a ghida comportamentele/acțiunile sau strategiile actuale;
  • este apt să facă unele lucruri prea repede și altele prea încet;
  • are dificultăți în gestionarea timpului.


În ultimii ani, diagnosticul de ADHD (tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate) a devenit destul de comun atât în lumea medicală cât și în media. Din pricina acestei popularizări, ADHD tinde să capete conotații peiorative. Pentru diagnosticarea acestei tulburări psihice, conform DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția a 5-a) este necesar ca simptomele afecțiunii să apară înainte de vârsta de 12 ani și să persiste pentru o perioadă de cel puțin 6 luni. La școlari, trebuie să fie mai frecvente și mai severe decât la ceilalți copii de vârsta lor. Comportamentul trebuie să genereze dificultăți importante în minimum 2 arii de funcționare: școală, familie, situații sociale, iar alte afecțiuni medicale și psihiatrice să fi fost excluse.


Uneori este dificil de făcut diferența între un comportament tipic perioadei de copilărie și ADHD; dacă sunt identificate câteva dintre semnele bolii sau dacă simptomele apar doar în anumite circumstanțe, atunci probabilitatea de a fi ADHD este scăzută. În schimb, atunci când unele dintre caracteristicile bolii sunt prezente în mult mai multe situații (la școală, acasă, la locul de joacă), este necesară o observare mai amănunțită a comportamentului școlarului.


În ciuda miturilor și a imaginii sociale care planează asupra ADHD, realitatea este mult mai complexă. Unii dintre copiii cu ADHD sunt hiperactivi, alții sunt calmi, dar mintea le zboară ușor în altă parte. Unii se concentrează foarte ușor asupra unei sarcini, dar le vine greu să-și comute atenția asupra alteia. Alții sunt doar moderat neatenți, dar foarte impulsivi.


În literatura de specialitate sunt descrise 3 tipuri de comportamente ce pot trăda prezența ADHD:

  • inatenția, fără hiperactivitate și impulsivitate;
  • hiperactivitate și impulsivitate, cu menținerea abilității de a menține atenția;
  • inatenție, hiperactivitate și impulsivitate (cea mai frecventă formă de boală).


După cum a fost precizat în secțiunea anterioară, dacă un copil prezintă simptome de inatenție, impulsivitate sau hiperactivitate, nu înseamnă neapărat că suferă de ADHD. Astfel, diagnosticul diferențial trebuie făcut cu:

  • tulburări de învățare sau probleme de citire, de scriere, de coordonare motorie sau de limbaj;
  • evenimente majore de viață sau experiențe traumatice;
  • afecțiuni psihosociale: anxietate, depresie sau tulburare afectivă bipolară;
  • tulburări comportamentale: tulburare de conduită, tulburare reactivă de atașament sau opoziționistă;
  • afecțiuni medicale: tiroidiene, neurologice, epilepsie sau tulburări de somn.

Ce este de făcut?

Atunci când problemele de concentrare sunt izolate sau generate de situații de viață psihostresante, atât părinții cât și profesorii pot apela la diverse strategii pentru atenuarea tulburărilor de concentrare:

  • descoperirea unor moduri amuzante de a ajuta copilul să-și mențină atenția;
  • obiecte prin care școlarul poate să fie mai atent asupra activităților de rezolvat;
  • sfaturi de la specialiști pentru a îmbunătăți capacitatea de atenție;
  • practicarea unor forme de mindfulness adresate școlarului, exercițiile de respirație fiind în special o sursă bună de antrenare a concentrării;
  • este important ca școlarul să primească maximum una-două indicații odată;
  • pregătirea unui program care să constea în stabilirea unei perioade fixe în care să rezolve o anumită sarcină, urmată de o pauză; ulterior, perioada de timp dedicată acelei activități poate fi crescută progresiv;
  • recalibrarea atenției: găsirea unor semnale care să-l ajute pe copil să revină la sarcina pe care o are de terminat, cum ar fi atingerea pe umăr sau rostirea unui anumit cuvânt;
  • organizarea activităților folosind diferite materiale vizuale pentru stabilirea exactă a activităților;
  • împărțirea proiectelor mari în părți mai mici pentru a fi mai ușor de gestionat;
  • profesorii ar putea să găsească locuri în clasă în care școlarul să poată fi greu de distras de la activitățile pe care le are de îndeplinit;
  • copilul trebuie felicitat pentru fiecare reușită.


Dacă problemele de concentrare la școlar sunt generate de utilizarea excesivă a gadget-urilor, există câteva tehnici pentru diminuarea suprastimulării cerebrale. Ele pot fi utilizate concomitent cu cele deja menționate:

  • timpul dedicat electronicelor care dețin ecrane trebuie restricționat la 30-45 de minute/zi, după ce au fost îndeplinite celelalte activități; după atingerea acestei durate, este necesar să se petreacă timp cu școlarul – citit împreună, pictat, plimbare, gătit, board games, identificarea unui hobby;
  • dormitorul trebuie făcut un loc unde numărul de stimuli să fie redus la zero - este preferabil să nu existe televizor, computer, smartphone în camera unde doarme școlarul, iar scăderea nivelului de zgomot, reducerea intensității luminoase și efectuarea unor activități relaxante trebuie încurajate;
  • învățarea gratificării întârziate.


În momentul în care problemele de concentrare par a fi doar un element al unei tulburări de comportament mai complexe, apelul la ajutor medical de specialitate devine necesar. Tratamentul timpuriu al afecțiunilor ce determină tulburări de atenție conduce la minimizarea impactului acestora asupra copilului.

Sursa: romedic.ro; foto: manaraa.com

Adaugă comentariu