Medic specialist în Psihiatrie pediatrică: Ticurile la copii apar cel mai frecvent între 2 și 15 ani

Ticurile sunt mișcări sau emisii vocale involuntare, bruște, rapide, fără o ritmicitate. Între 4 și 12% dintre copii au la un moment dat un tic, astfel încât este important pentru părinți să înțeleagă ce sunt, când este cazul să se intervină și ce atitudine să adopte acasă, susține medicul specialist în Psihiatrie pediatrică, Dr.Ilinca Niță.

Descrierea ticurilor

Ticurile sunt încadrate ca și tulburări neuropsihiatrice, apărând ca și rezultat al interacțiunii genă-neurobiologie-factori de mediu și psihologici. La persoanele cu ticuri au fost observate anomalii în sistemul dopaminei și serotoninei, în circuite care controlează automat și inhibă mișcarea. Rata de “moștenire” a ticurilor de la părinți pare a fi în jur de 50%. Anumiți factori sunt suspectați a crește riscul de a dezvolta ticuri: consum excesiv de tutun și cofeină în timpul sarcinii,  greutatea mică la naștere, nașterea prematură.

Ticurile pot fi motorii sau vocale. Cele motorii includ:

·         Clipit

·         Mișcări ale ochilor

·         Grimase faciale

·         Ridicarea umerilor

·         Contracții ale abdomenului

·         Mișcări ale membrelor

Ticurile vocale pot fi:

·         Tuse sau dresul vocii

·         Inspirat rapid, pe nas

·         Fluierat, alte sunete

·         Cuvinte, silabe rostite involuntar

Ticurile apar cel mai frecvent între 2 și 15 ani, cu un maxim în perioada de 6-8 ani. Cel mai adesea, ticurile motorii simple, cum este clipitul excesiv, sunt primele. Mai târziu, pot apărea și alte ticuri motorii (mișcări ale capului, mâinilor) și în medie durează 2 ani pentru apariția ticurilor vocale. Factorii psihologici sunt foarte importanți deoarece stresul, anxietatea și alte sentimente negative exacerbează ticurile. Pentru unii copii, orice sentiment intens, inclusiv cele pozitive, pot determina o manifestare mai intensă a ticurilor.

Este important de menționat din start că nu toate ticurile sunt severe, că mulți copii dezvoltă ticuri și că în cele mai multe cazuri, ele sunt tranzitorii. Evoluția naturală a celor mai multe ticuri este fluctuantă – la perioade de 6-12 săptămâni până la câteva luni, ticul poate dispărea și uneori este înlocuit de altul.

Când sunt prezente mai multe ticuri pentru o perioadă îndelungată (>12 luni), ticurile sunt considerate cronice. Atunci când sunt prezente atât ticuri motorii, cât și ticuri vocale mai mult de 1 an, diagnosticul va fi de sindrom Giles de la Tourette. Și aici voi face o mențiune importantă: deși sindromul Tourette se asociază de obicei cu ticuri mai severe și neplăcute, nu este obligatoriu să includă rostirea de cuvinte obscene, cum a fost el portretizat în mass-media. De fapt, sub 20% din cei cu Tourette spun, involuntar, cuvinte obscene.

Diagnostic

Diagnosticul de ticuri se realizează în cabinetul de psihiatrie pediatrică. Primii care pot observa mișcările involuntare pot fi părinții, personalul școlar, alți medici, psihologi, etc. Deoarece există mai multe circumstanțe în care pot apărea mișcări involuntare, ticurile trebuiesc diferențiate de:

·         Stereotipii

·         Mioclonii

·         Sindromul picioarelor neliniștite

·         Akatisie

·         Blefarospasm

Chiar dacă nu este întotdeauna necesar sau indicat un tratament, se recomandă evaluarea de psihiatrie pediatrică deoarece ticurile se asociază frecvent cu alte probleme, în special tulburări anxioase, tulburarea obsesiv compulsivă, ADHD. În cadrul consultului, se realizează un examen psihic complet, cu accent pe patologiile cunoscute a fi comorbidități ale ticurilor. Circa 65% dintre copiii cu ticuri au astfel de dificultăți, iar tratamentul lor poate îmbunătăți și ticurile.

În plus, se pot solicita analize de laborator și consulturi din partea altor specialități – neurologie pediatrică, oftalmologie, etc.

Tratament

Tratamentul în ticuri se impune doar atunci când severitatea simptomelor este atât de mare încât generează un impact asupra funcționării. Acest lucru se poate referi atât la funcționarea fizică propriu-zisă, unele ticuri complexe fiind invalidante, cât și la cea socială. Dacă ticurile sunt multiple, evidente, pot constitui o sursă de scădere a stimei de sine, rușinare și retragere socială a copilului.   

Prima linie de tratament în ticuri o constituie psihoterapia. Tehnicile cognitiv-comportamentale sunt cele mai bine studiate și cu rezultate bune pentru a controla ticurile. O metodă utilizată este conștientizarea iminenței unui tic și practicarea unui alt comportament care să intre în concurență cu acesta. Expunerea și prevenirea răspunsului este o altă tehnică utilă, în special pentru adolescenți, în care se crește treptat toleranța la senzația neplăcută anticipatorie, până când persoana nu mai trebuie să manifeste ticul pentru a se simți “eliberată”.

Tratamentul medicamentos este rezervat cazurilor severe, în care psihoterapia nu a funcționat sau nu este acceptată de către copil ori familie, nu este disponibilă, dar impactul afecțiunii este semnificativ. Medicația utilizată este din clasa antipsihoticelor, deoarece acționează asupra sistemului dopaminergic. Moleculele cu rezultate bune includ haloperidol, risperidona, aripiprazol și tiaprida. În cazul unui răspuns pozitiv la tratament, este important de menționat că acestea funcționează cât timp sunt prescrise și nu există dovezi că ticurile nu revin odată ce medicația este întreruptă. Pe durata tratamentului, sunt necesare analize de laborator periodice și controale regulate, pentru a preîntâmpina riscul de efecte adverse.

Copilul meu are ticuri, ce să fac?

În primul rând, vă recomand o consultație de psihiatrie pediatrică pentru a ne asigura că sunt într-adevăr ticuri și că acestea sunt singurele probleme cu care se confruntă.

Este important ca părinții să nu atragă copilului atenția atunci când el manifestă ticurile, dacă acest lucru nu este parte a unui program structurat și bine condus de psihoterapie. Cel mai frecvent, copilul va deveni hiper-conștient de sine, rușinat, ceea ce va duce la o amplificare a ticurilor. Atenționarea și întrebările de tip “de ce faci așa?” sau “nu mai fă așa” nu sunt de ajutor deoarece ticurile sunt involuntare. Puteți ajuta copilul normalizând situația, spunându-i ce sunt ticurile și că mulți copii le au. În plus, ajutați-l să își organizeze un program cât mai redus ca și stres și suprasolicitare. Aveți grijă la alimentație, somn și organizarea obligațiilor școlare, deoarece aceste lucruri pot contribui la oboseala și stresul care exacerbează ticurile. Unele studii arată beneficii ale sportului regulat, în special cel care implică mișcări ritmice, cum este înotul sau ciclismul.

Sursa: psihipedi.ro, foto simbol: superbebe.ro