Tu ți-ai îmbrățișat copilul astăzi? Beneficiile uluitoare ale acestui obicei asupra dezvoltării armonioase a copilului
- 2024-01-23
- 862
Îmbrățișarea primită de la părinte nu se compară cu nimic pe această lume. Îmbrățișările au efect benefic asupra stării de bine a copilului, dar și asupra sănătății și dezvoltării armonioase. Iată de ce trebuie să îți ții copilul în brațe ori de câte ori ai ocazia.
Beneficiile îmbrățișării copiilor
Îmbrățișarea nu este altceva decât o formă prin care o persoană își arată afecțiunea, dar puțini cunosc beneficiile acestui gest tandru.
1. Îmbrățișarea face ca relația părinte-copil să fie una trainică
O îmbrățișare caldă are rolul de a elibera anumiți hormoni în corp și anume dopamina, serotonina și oxitocina, cu un impact pozitiv asupra stării de spirit. Ceea ce înseamnă că îmbrățișarea va face ca relația dintre părinte și copilul să devină mai trainică, iar copilul va recunoaște mult mai ușor mirosul părintelui. Ally, mama a cinci copii, susține că a realizat importanța îmbrățișării abia după ce s-a supărat foarte rău și a țipat la una din fiicele ei, pentru ca mai apoi să meargă după ea în camera în care stătea singură și să-i ofere o îmbrățișare, gest care a restabilit conexiunea dintre cele două imediat.
2. Îmbrățișarea crește nivelul de oxitocină în organism și îmbunătățește starea de sănătate a inimii
Este bine cunoscut faptul că hormonul numit oxitocină crește în timpul îmbrățișărilor, reducând inflamația, vindecând rănile și alungând chiar durerile. Pe de altă parte, efectul calmant al oxitocinei scade numărul bătăilor inimii pe minut și tensiunea arterială, aducând aceste valori la normal. De aceea, este ideal să îți îmbrățișezi copilul atunci când tu ești supărat/ă sau el este supărat/ă.
3. Îmbrățișările ne fac copiii mai deștepți, mai încrezători în forțele proprii și reduc stresul
Contactul piele pe piele stimulează creierul copiilor și le îmbunătățește memoria și capacitatea de învățare. Conform studiilor efectuate de psihiatrii la Universitatea Washington, îmbrățișările ocazionale ale părinților către copii le stimulează acestora dezvoltarea intelectuală. Totodată, aceste gesturi au rolul de a crește stima de sine a copiilor și de a elimina stresul din viața lor, mai ales în situații în care nu găsesc soluții de rezolvare.
4. Îmbrățișează-ți copilul pentru a reducere tantrumurile și pentru a preveni anxietatea și depresia
De multe ori, copiii dezvoltă tantrumuri, semn că au emoții pe care nu le pot exprima în sufletul lor. Îmbrățișarea devine o formă de comunicare perfectă, ajutând copilul să se calmeze și reglându-i emoțiile. Totodată, conform Asociației Psihologilor Americani, copiii pot dezvolta depresie și anxietate dacă nu primesc suficientă atenție și iubire de la părinți. Așadar, îmbrățișați-i cât de des puteți pe cei mici.
5. Îmbrățișarea este benefică pentru sănătatea fizică și dezvoltă sentimentul de empatie al copiilor
Atunci când primește îmbrățișare sinceră de la mama sau de la tata, copilul învață ce înseamnă empatia și învață să recunoască sentimentele celor din jurul tău sau celor apropiați. Din punct de vedere fizic, îmbrățișările îmbunătățesc imunitatea copiilor, deoarece presiunea exercitată pe pieptul lor în timpul îmbrățișării stimulează glanda numită timus, responsabilă de producerea de celule albe și de îndepărtare a infecțiilor.
6. Îmbrățișările aduc fericirea în familie
Nu în ultimul rând, datorită hormonilor care sunt eliberați în timpul unei îmbrățișări, copiii se vor simți iubiți, relaxați și în siguranță, ceea ce aduce multă armonie și fericire în familie.
Ce efecte are asupra stării de sănătate a copilului faptul că nu este îmbrățișat de către părinți?
Dacă părinții nu arată suficientă afecțiune copilului atunci când este cazul, acesta se va transforma într-un adolescent și un adult care va avea probleme în a-și identifica propriile emoții și în a dezvolta empatia față de ceilalți. De asemenea, acești copii se vor transforma în adulții care vor avea dificultăți în relațiile personale la maturitate sau care au tendința de a rămâne în relații toxice, unde nu sunt tratați în mod corespunzător.
O stimă de sine scăzută este un alt efect al lipsei îmbrățișărilor în copilărie, dar și neîncrederea, pe care copiii o vor dezvolta mai târziu în viață, este tot o repercursiune a lipsei afecțiunii și îmbrățișărilor.
Nu forța copilul să te îmbrățișeze!
Chiar dacă îmbrățișările au efecte beneficia asupra stării fizice și psihice, dar mai ales emoționale a copilului, acesta nu trebuie să fie forțat să îmbrățișeze ori de câte ori părintele dorește. Stabilește anumite limite și întreabă-ți copilul, mai ales dacă a depășit vârsta adolescenței, dacă dorește să fie îmbrățișat sau nu.
Această formă de afecțiune vine ca o terapie, atât ca pentru adult, cât și pentru copil, dar nu trebuie să vină sub nicio formă în mod forțat. Cu această ocazie, vă puteți învăța copiii cum să spună nu sărutărilor și îmbrățișărilor forțate de la ceilalți adulți, rude sau nu. Astfel îi veți învăța ce înseamnă conceptul de consimțământ și când trebuie să și-l dea.
Copiii au nevoie de îmbrățișări scurte de câteva secunde pentru a se simți mai bine, după o perioadă mai grea. Vă puteți îmbrățișa copiii și la vârste mai înaintate, nu numai în copilărie, dar doar cu acordul lor și în intimitatea căminului, pentru a nu se simți rușinați în public.
În cazul în care copilul nu apreciază îmbrățișările strânse, nu trebuie să insistați asupra acestui aspect, ci este necesar să îi oferiți un gest de afecțiune într-un mod cât mai lejer posibil, cu multă căldură, gentilețe, respectându-i spațiul personal și nivelul de confort.
Mai presus de toate, îmbrățișați-vă copilul la orice vârstă pentru că numai așa va ști că este iubit!