Majoritatea părinților doresc redeschiderea grădinițelor. Se elaborează un ghid de activitate a acestora

Majoritatea părinților doresc redeschiderea grădinițelor. Se elaborează un ghid de activitate a acestora

Circa 60 % dintre părinții din municipiul Chișinău și-ar dori ca grădinițele să-și reia activitatea. Direcția generală educație, tineret și sport a primăriei capitalei elaborează la momentul actual un ghid cu un set de norme, pe care va trebui să le respecte angajații grădinițelor, copiii și părinții acestora în eventualitatea redeschiderii instituțiilor preșcolare. O declarație în acest sens a fost făcută de Viorica Negrei, șef-adjunct al DGETS, subliniază jurnal.md.

Grădinițele urmau a fi deschise în iulie, după finisarea stării de urgență în sănătate publică, însă Comisia Extraordinară de Sănătate publică a decis prelungirea acesteia până pe 15 iulie. „Încă nu știm când ar putea fi redeschise instituțiile preșcolare, deoarece pe moment nu există nicio decizie referitor la data când grădinițele și-ar putea relua activitatea. Există doar intenția și dorința părinților. Noi am realizat chestionare, inclusiv prin intermediul educatorilor, circa 60 % din părinți ar vrea că grădinițele să-și reia activitatea ” a declarat Viorica Negrei.

Conform ghidului elaborat de responsabilii din domeniul Educației, conducerea grădinițelor trebuie să restricționeze intrarea persoanelor terțe pe teritoriul instituției. În grădinițe trebuie să fie prezent un asistent medical. Acesta trebuie să măsoare cu regularitate temperatura copiilor și a angajaților. Instituția trebuie să dispună de stocuri suficiente de dezinfectanți. Toți copiii și angajații instituțiilor preșcolare vor trebui să efectueze un control medical general. Testarea la Covid-19 ar putea fi obligatorie în localitățile unde au fost înregistrate focare de infecție. O altă condiție e ca angajații să nu facă parte din grupul de risc, să nu depășească vârsta de 60 de ani. Totodată părinții vor fi obligați să semneze declarații pe propria răspundere că își aduc copiii la grădiniță doar dacă aceștia sunt sănătoși. Dacă cel puțin o condiție din Ghidul elaborat de specialiști nu va fi îndeplinită, instituția nu va fi redeschisă.

Ala Revenco, șefa asociației „Părinți Solidari” a menționat că procesul de redeschidere a instituțiilor preșcolare se tărăgănează extrem de mult. Pe 15 iulie, când va expira noul termen de stare de urgență în sănătate publică, se împlinesc patru luni de când grădinițele au fost închise. „Era simplu ca autoritățile să înceapă să deschidă grădinițele măcar în localitățile unde nu sunt înregistrate cazuri de coronavirus. Dar chiar dacă vorbim de Chișinău, procesul trebuia deja să înceapă. Se examinează scenarii de revenire masivă a copiilor în grădinițe și tot analizând aceste scenarii, nu permitem măcar celor care au nevoie stringentă să beneficieze de acest serviciu. Să fie redeschise câte două grupe în grădinițe și astfel nu va trebui să revină toți educatorii. Să soluționam măcar cât de puțin această problemă”, a spus Ala Revenco.

În context, ea a adăugat că sunt părinți care nu au o altă soluție și lasă copiii în grija fraților mai mari, a vecinilor ori a unor bone pe care încă nu le cunosc. Acești părinți și-ar dori să-și aducă copiii să-i lase în siguranță la o grădiniță. „Primii la grădinițe ar trebui să meargă copiii celor din prima linie care luptă cu Covid-19, a medicilor, a polițiștilor, salvatorilor, pompierilor, așa cum în mai multe țări au fost create grupe de serviciu în grădinițe. Dar și copiii părinților care riscă să rămână fără locuri de muncă și care prezintă certificate de la angajatori că sunt ocupați pe parcursul întregii zile la serviciu. Autoritățile noastre au redeschis toate activitățile economice care puteau fi redeschise, pe când în domeniul educației, din păcate, nu se fac, nici cei mai mici pași”, a mai spus Ala Revenco.

 

 

Adaugă comentariu