Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

10 factori care pot să afecteze sănătatea oaselor, la copii

10 factori care pot să afecteze sănătatea oaselor, la copii

Sănătatea oaselor la copii este esențială pentru o creștere și o dezvoltare corespunzătoare. Oasele joacă un rol crucial în structura corpului, oferind sprijin, protecție și mobilitate. Cu toate acestea, mai mulți factori pot afecta sănătatea oaselor copiilor, așadar, este important să iei măsuri preventive și să ai grijă de oasele copilului tău încă de la o vârstă fragedă.

Iată care sunt factorii care afectează sănătatea oaselor, la copii:

Lipsa exercițiilor fizice

Exercițiile fizice regulate și adecvate sunt esențiale pentru dezvoltarea oaselor la copii. Revista Pediatric Exercise Science explică faptul că activitatea fizică promovează formarea de oase noi și întărește densitatea osoasă. Copiii ar trebui să participe la activități precum alergare, diferite tipuri de sport și joaca în aer liber, pentru a promova un sistem osos sănătos.

Predispoziție genetică

Genetica joacă un rol important în sănătatea oaselor copiilor. Unii bebeluși pot avea o predispoziție genetică de a avea o densitate osoasă mai mică sau de a dezvolta anumite boli osoase. Este esențial să iei în considerare istoricul familial și să efectuezi evaluări medicale periodice pentru a identifica riscurile potențiale.

Boli cronice

Unele boli cronice, cum ar fi boala celiacă, boala inflamatorie intestinală și artrita juvenilă, pot afecta copiii și oasele acestora. Aceste afecțiuni interferează cu absorbția nutrienților necesari sănătății scheletice sau declanșează un proces inflamator care ar putea afecta formarea oaselor.

Deficiențe hormonale

Deficiențele hormonale, cum ar fi hipotiroidismul sau deficitul de hormon de creștere, pot afecta negativ sănătatea oaselor la copii. Aceste condiții interferează cu procesele normale de creștere și dezvoltare a oaselor.

Dietele alimentare

O dietă echilibrată și hrănitoare joacă un rol crucial în sănătatea oaselor copiilor. Aportul adecvat de calciu, vitamina D, proteine și alți nutrienți sunt esențiali pentru dezvoltarea și sănătatea oaselor.

Alimentele bogate în calciu includ lactatele, peștele și legumele cu frunze verzi. Vitamina D o putem lua din expunerea la soare sau din alimente precum peștele gras și gălbenușul de ou. Este important de reținut că suplimentarea cu calciu nu este recomandată copiilor.

Medicamente

Unele medicamente, cum ar fi corticosteroizii sau anumite tratamente pentru cancer, pot avea un impact negativ asupra sănătății oaselor la copii. Aceste medicamente modifică absorbția nutrienților sau afectează direct formarea oaselor.

Expunerea la tutun și la alcool

Fumatul și consumul de alcool la o vârstă fragedă compromit dezvoltarea și sănătatea oaselor. Un studiu realizat de The Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism sugerează că micuții părinților fumători au afectată sănătatea oaselor la vârsta adultă.

Sedentarism

Stilul de viață sedentar și timpul excesiv petrecut în activități sedentare, cum ar fi utlizarea televizorului sau a dispozitivelor electronice, pot afecta negativ sănătatea oaselor copiilor. Timpul prelungit petrecut în aceste activități poate reduce timpul petrecut în activitate fizică și poate afecta dezvoltarea osoasă.

Traumatisme și răni

Leziunile și fracturile osoase în timpul copilăriei pot avea un impact de durată asupra sănătății oaselor. Este esențial să previi rănile și să-i oferi copilului un mediu sigur, în special în timpul activităților fizice.

Factori de mediu

Unii factori de mediu, cum ar fi expunerea la niveluri ridicate de poluare sau lipsa accesului la spațiul verde, pot influența sănătatea oaselor copiilor. Acești factori afectează calitatea aerului și disponibilitatea oportunităților de activitate fizică în aer liber.

Share:

Articole recomandate