Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

8 exerciţii practice și distractive pentru sănătatea ochilor copiilor!

8 exerciţii practice și distractive pentru sănătatea ochilor copiilor!

La cât de solicitaţi ne sunt zilnic ochii de toate tehnologiile informaţionale (tabletă, telefon etc. ) nu e de mirare că numărul ochelariştilor creşte de la un an la altul, inclusiv în rândul copiilor. De aceea, oftalmologii recomandă să-i învăţăm pe cei mici să facă exerciţii de gimnastică oculară, care le scade din tensiunea acumulată de peste zi.

Am selectat opt exerciţii uşoare şi distractive, care pot fi realizate de copii, începând cu vârsta de doi-trei ani, pentru a-i salva de eventualele probleme oculare cum ar fi miopia, hipermetropia etc., cu condiţia că fiecare dintre aceste exerciţii să fie făcute cel puţin odată pe zi.

Ceasornicul colorat. Atașați pe tavan, podea și în cele două colțuri ale camerei cercuri colorate de dimensiuni diferite, tăiate din carton. Copilul trebuie să se uite pe rând, la toate patru în sensul acelor de ceasornic câte zece secunde, fără a întoarce capul. După cinci rotații, spuneți-i să închidă ochii pentru 15 secunde, apoi să îi deschidă și să repete exercițiul. 

Ochii închiși – deschiși.  Acest exercițiu este conceput pentru a relaxa mușchii care susțin globul ocular. Este ușor și foarte eficient și îl poate face chiar și un copil de doi-trei ani. Așadar, cereţi-i să privească într-un punct fix timp de 10 secunde, după care să îi închidă foarte strâns ochii pentru alte zece secunde. Exercițiul este foarte eficient pentru relaxarea ochilor și trebuie efectuat de câteva ori.

Șarpele vesel. Pentru acest exercițiu, părintele va avea nevoie de o jucărie sub formă de spirală colorată, pe care s-o agaţe de tavan sau de lustră, după care să invite copilul să se „plimbe” cu privirea de-a lungul spiralei, de la început şi până la sfârşit, de câteva ori.

Aproape-departe. Sugeraţi-i copilului să privească pe geam şi să găsească cel mai apropiat obiect de afară, după care să-l găsească pe cel mai îndepărtat. După ce se concentrează pe cel apropiat preţ de câteva secunde, spuneţi-i să se uite la cel depărtat, la fel câteva secunde. Exerciţiul poate fi repetat de câteva ori.

Fluturaşul. Ajutaţi-l pe copil să-şi imagineze că sprâncenele şi genele lui sunt aripile unui fluture mare şi colorat. Exerciţiul presupune că cel mic trebuie să clipească, însă mişcările trebuie să fie rapide şi uşoare.

Masajul. Spuneţi-i copilului să închidă ochii şi să îşi maseze uşor tâmplele, sprâncenele şi marginile orbitelor ochilor. Aceste mişcări vor ajuta circulaţia sanguină în aceste zone şi vor susţine sănătatea ochilor.

Semaforul de pe calea ferată. Copilul trebuie să îşi imagineze că este un semafor de pe calea ferată, respectiv, trebuie să închidă şi să deschidă când un ochi, când celălalt.

Ascunderea feței în palma. Spune-i copilului să-și frece ușor mâinile până când acestea se încălzesc, apoi zi-i să-și închidă ochii și să-și acopere fața cu palmele, în formă de cupă, fără a presa ochii. Ai grijă ca palmele să acopere bine ochii, astfel încât să nu pătrundă lumina. Apoi copilul trebuie să deschidă ochii și să se privească întunericul din palme, concentrându-se pe culoarea neagră. Exercițiul trebuie să dureze 2-3 minute și ajută la relaxarea ochilor. 

Realizate cu regularitate, aceste exerciţii simple îl pot scuti pe copil de eventualele problemele legate cu vederea, astfel ca pe viitor, unicii ochelari pe care cel mic o să îi poarte să fie cei de soare. 

Foto: icanseetn.com

Share:

Articole recomandate