Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Alergia alimentară. Află cum o poți preveni chiar de la naștere

Alergia alimentară. Află cum o poți preveni chiar de la naștere

Fiecare al treilea copilaș din Europa este expus riscului ridicat de a dezvolta o formă sau alta de alergie alimentară. De ce se întâmplă acest lucru, care sunt factorii ce-l influențează, dar și cum poate fi prevenită alergia chiar de la naștere, s-a expus Olga Netrebco, specialist în alimentația copiilor din Rusia.

Potrivit specialistei, în lumea modernă copiii dezvoltă atât de des alergii alimentare din cauza produselor cu conservanți, a ecologiei proaste. O altă cauză este și faptul că multe viitoare mame fumează sau suferă de obezitate.

De asemenea, alergia poate fi transmisă și genetic. Astfel, dacă unul dintre părinți are alergie sau astmă, atunci există o probabilitate de 20-40% că acesta se va transmite și copilului. Dacă ambii părinți au astfel de probleme, atunci riscul de transmitere crește până la 80%.

Încă un factor este majorarea numărului de nașteri prin cezariană, deoarece microflora intestinală sănătoasă a copilului se formează în primul rând la „trecerea” lui prin vaginul mamei, plus că la micuții născuți prin cezariană și prima mâncare este artificială fiindcă femeia nu-l poate alăpta câteva ore după intervenție.

Medicii recomandă ca în primele luni de viață copilul să fie alăptat exclusiv la sân. S-a demonstrat că la picii hrăniți cu lapte matern riscul de a dezvolta alergii alimentare este de 2 ori mai mic decât la cei care sunt hrăniți cu amestecuri.

Totuși, dacă mama nu are destul lapte sau în general nu poate alăpta, atunci se recomandă de oferit micuților, mai ales celor care sunt în grupul de risc să dezvolte alergii, amestec hipo-alergenic, iar fiindcă mulți dezvoltă intoleranța la proteina din laptele de vacă, atunci amestecul trebuie să nu conțină această proteină sau să nu fie făcut pe baza acestui tip de lapte.

 

Informații: parents.ru

Foto: sheknows.com

Share:

Articole recomandate