Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Convulsiile febrile: când ne adresăm la medicul neurolog

Convulsiile febrile: când ne adresăm la medicul neurolog

Convulsiile febrile sunt crize de tip epileptic, care sunt declanșate de febră mai mare de 38 de grade Celsius la copilul mic, în absența unei infecții cerebrale. Crizele convulsive febrile apar în intervalul 6 luni-5 ani, cu frecvența cea mai mare între 1-3 ani, și se întâlnesc în aproximativ 1-3% din toți copii. Informații utile despre convulsii febrile oferă medicul neurolog-pediatru Andrei Bunduchi pe platforma Medicul Meu.

Cauzele convulsilor febrile?

Este principial, încă o dată, de menționat că factorul declanșator al acestor crize – este FEBRA mai mare de 38, deci prin urmare cauza poate fi orice infecție care provoacă febră.  În majoritatea cazurilor este o infecție virală. Unele studii denotă o predispoziție genetică, deși din practica mea ca neurolog-pediatru, acest aspect este mai rar întâlnit.

Cum se manifestă o criză convulsivă febrilă?

Convulsiile sunt reprezentate cel mai frecvent prin încordarea mâinilor și picioarelor, urmate de tremorul lor pronunțat, cu privirea fixă sau cu ochii dați peste cap, cu cianoză periorală (învinițirea în jurul gurii), diminuarea și chiar oprirea respirației, pierderea involuntară de urină și materii fecale. După criză copilul este somnolent/confuz și poate să intre în somn profund timp de câteva ore.

Convulsiile febrile simple prezintă următoarele caracteristici în aproximativ 95% din toate convulsiile febrile:

  • de obicei apare o singură criză în 24 de ore, dar pot apărea și câteva crize timp de 24h;
  • durează sub 5 minute;
  • după criză sau după somnul de după criză copiii nu prezintă nici un simptom neurologic patologic;
  • se întâlnesc la copii anterior neurologic practic sănătoși.

Convulsiile febrile complexe prezintă următoarele caracteristici:

  • sunt rare, 4-5% din cazuri;
  • au durată de peste 15 minute;
  • pot fi și  unilaterale, mai exact cuprind doar jumătate de corp;
  • de obicei apar la copii cu o patologie neurologică pre-existantă (dar nu obligatoriu);
  • după criză, poate fi observat și un deficit motor la copil;

De obicei, doar pe baza anamnezei poate fi stabilit diagnosticul de convulsie febrilă. Investigațiile suplimentare de obicei sunt efectuate doar pentru a exclude alte cauze de convulsii epileptice și ele se efectuează în mod selectiv de către medic. Printre aceste investigații pot fi :

  • Analiza generala de sânge/urină – care poate confirma prezenta unei infecții în organism;
  • Biochimia (ionograma –Ca, Na, K, Mg și glucoza) – scăderea concentrației cărora pot declanșa o criză epileptică (exemplu în episoade de diaree când copilul are pierderi masive de electroliți);
  • CT cerebral sau RMN cerebral – atunci când se suspectă o infecție la nivelul sistemului nervos central;
  • Puncție lumbară – efectuată obligator doar după CT cerebral/RMN cerebral pentru a cofirma sau infirma o infecție la nivel de sistem nervos central;
  • Electroencefalograma – care este metoda Gold-Standart în diagnosticul de epilepsie. Ea se indică mai frecvent în convulsiile febrile complexe.

Nu există nici un tratament sau profilaxie medicamentoasă  a convulsiilor febrile!

Tratamentul se bazează pe lupta cu febra, care și este factorul declanșator al crizelor – prin administrarea de antipiretice  Ibuprofen și Paracetamol și/sau metodele fizice, aport suficient de lichide.

În caz de criză epileptică cu durată mai mare de 3 minute – se administrează soluție Diazepam tub rectal.

Se administrează tratament specific infecției care provoacă febra – la necesitate antibiotic dacă este o infecție bacteriană și mai rar antivirale dacă este o infecție virală severă.

Cînd ne adresăm la medicul neurolog?

  • copilul a manifestat pentru prima dată o convulsie febrilă;
  • copilul manifestă o criză epileptică la temperatura mai mică de 38;
  • copilul manifestă o criză febrilă complexă;
  • copilul a manifestat o criză febrilă pe o jumătate de corp.

 

Sursa: doctorulmeu.md

Share:

Articole recomandate