Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Variola s-a întors? Explicăm dacă ai motive de îngrijorare

Variola s-a întors? Explicăm dacă ai motive de îngrijorare

După o pandemie care abia a luat sfârșit, declanșată de virusul SARS-CoV-2,  omenirea se confruntă cu un nou pericol – virusul variola maimuței. Boala a depășit hotarele continentului african și s-a extins în Eurasia, America de Nord și cea de Sud. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că doar unul dintre pacienții confirmați a călătorit în zonele endemice. Experții spun, însă, că spre deosebire de boala tipică, variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Ministerul Sănătății a anunțat că în țara noastră nu a fost confirmat niciun caz de îmbolnăvire, informează moldova.org  

1 din 10 riscă complicații fatale, în special copiii

Potrivit informațiilor OMS, variola maimuței este provocată de virusul cu același nume și se regăsește la animalele primate și rozătoare, dar uneori poate fi depistat și la oameni. Există două tipuri de variolă a maimuței – unul din Africa Centrală și celălalt din Africa de Vest. Anume ultimul tip, mortal pentru aproximativ 1 din 100 de persoane, este de recent raportat inclusiv pe continentul european. 

Variola maimuței se transmite prin contact direct cu o persoană infectată, prin expunerea la stropi respiratorii, care pot pătrunde în organism prin membranele mucoase ale ochilor, gurii și nasului. Virusul pătrunde în corp și prin pielea sau mucoasele lezate, dar și prin atingerea obiectelor, hainelor sau așternuturilor contaminate. Până acum, cele mai multe contaminări au fost depistate prin intermediul serviciilor de supraveghere a bolilor cu transmitere sexuală. 

 Simptomele bolii:

  • Durere de cap 
  • Debut acut de febră (>38,5C), 
  • Limfadenopatie (ganglioni limfatici umflați) 
  • Dureri musculare și corporale 
  • Dureri de spate 
  • Astenie (slăbiciune profundă) 
  • Erupții cutanate, în formă de vezicule pe față, mâini, picioare și organe genitale 

„Simptomele dispar în 2-3 săptămâni. Leziunile pot fi foarte dureroase și pot provoca mâncărime”, mai adaugă Alexei Ceban. 

Reprezentanții Agenției pentru Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKSHA), acolo unde a fost depistat primul caz de îmbolnăvire din Europa, la 7 mai, precizează că variola maimuței nu se răspândește ușor între oameni. „Riscul general în rândul populației este foarte scăzut”, a declarat Colin Brown, șeful departamentului pentru infecții clinice din cadrul instituției.  

 Medicul infecționist, Petru Paveliuc, susține că, de obicei, boala decurge fără complicații, iar pacienții se recuperează fără tratament, în câteva săptămâni.

„În aceste cazuri, se recomandă consumul de lichide și prelucrarea erupțiilor cutanate și a leziunilor de pe suprafața corpului”,  specifică Petru Paveliuc, medic infecționist la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.  

 Totuși, maladia poate provoca și complicații grave, de la septicemie și encefalită până la orbire sau infecții ale ochilor. Petru Paveliuc spune că în prezent nu există tratamente contra variolei maimuței și nici medicamente împotriva contractării ei. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA recomandă însă administrarea vaccinului și a medicamentelor utilizate pentru tratarea variolei.  

„Dacă aveți erupții cutanate, însoțite de febră sau senzație de disconfort sau boală, discutați cu medicul dvs. Dacă boala a fost suspectată sau confirmată, izolați-vă până când crustele vor cădea și abțineți-vă de la relațiile sexuale. În această perioadă, respectați recomandările medicilor pentru a atenua simptomele bolii”, spune Alexei Ceban.  

Cei care îngrijesc de persoanele infectate trebuie să se protejeze de contaminare, utilizând echipamente individuale de siguranță. „Toate persoanele care au contactat cu un bolnav trebuie să fie monitorizate pe parcursul a trei săptămâni de către lucrătorii medicali”, specifică coordonatorul programelor de imunizare din cadrul Biroului OMS din republica Moldova.  

Situația la moment   

Boala a fost confirmată la 257 persoane din 23 țări din afara continentului african, unde nu a fost raportat niciun deces. Cele mai multe cazuri (106) au fost depistate în Regatul Unit al Marii Britanii.

Vaccinul ajută, dar nu mai este aplicat de 40 de ani  

Oamenii de știință nu se așteaptă ca focarul să evolueze într-o pandemie precum COVID-19, având în vedere că virusul nu se răspândește nici prin aer și nici la fel de ușor ca SARS-COV-2.

Vaccinul contra variolei tipice poate proteja împotriva acestei forme de boală, spun experții. Totuși, administrarea lui a fost oprită în 1980, din cauza riscului scăzut de îmbolnăviri, inclusiv în Republica Moldova. 

 

Share:

Articole recomandate