Cum influențează vocea mamei relația cu copilul
Copilul aude vocile părinților încă din perioada intrauterină. Mai târziu, pe măsură ce crește, începe să preia și să reproducă intonațiile și modul de exprimare ale mamei și ale tatălui. Prin intermediul vocii, adulții nu doar că pot consolida relația cu copilul, ci pot avea un impact semnificativ chiar și asupra viitorului acestuia.
Folosim vocea în fiecare zi: vorbim, cântăm, ridicăm tonul, ne exprimăm emoțiile și gândurile. Este una dintre cele mai puternice și, în același timp, cele mai dificile forme de exprimare personală. Copiii ascultă și imită. Totuși, nu toți adulții știu să își folosească vocea în mod corect.
1. Nu vă reprimați emoțiile
Adulții sunt obișnuiți să își controleze emoțiile, mai ales pe cele negative. Același tipar ajunge să fie preluat ulterior și de copii.
Atunci când o persoană își schimbă vocea, se deschide în fața lumii și în fața propriilor copii. Cei mici sunt extrem de sensibili la astfel de modificări.
Schimbând vocea, schimbați și dinamica relației cu copilul și îi oferiți un model. Dacă părintele este deschis, copilul nu va deveni un adult închis în sine. Este esențial ca cei mici să fie învățați să își exprime emoțiile – acest lucru îi poate ajuta să evite numeroase dificultăți pe parcursul vieții.
2. Nu vă temeți de furie
Nu trebuie să vă fie teamă de emoțiile negative. În realitate, nu există emoții „bune” sau „rele”. Toate au rolul lor și ne semnalează ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.
De exemplu, furia este o emoție firească și utilă. Este important ca atât adultul, cât și copilul să își permită să o manifeste. Furia poate fi exprimată într-un mod sănătos – prin cântec sau prin strigăt într-o pernă – pentru a elibera tensiunea acumulată și a reduce blocajele interioare.
Este benefic atunci când mama știe să își exprime furia și o poate recunoaște la timp, fără a o lăsa să degenereze în izbucniri necontrolate. În momentul în care conștientizează apariția unei emoții negative intense, poate face o pauză, poate respira profund, poate număra în gând până la zece și îi poate spune copilului:
„Dragul meu, acum simt furie pentru că mi-am dorit ceva și nu mi-a reușit. Am nevoie de câteva minute să respir și să mă liniștesc. Tu nu ai nicio vină. Te iubesc la fel de mult și ești la fel de important pentru mine.”
3. Fiți atenți la intonație
Intonația are o importanță majoră. Uneori, fără să ne dăm seama, vocea trădează emoții pe care nici măcar nu le conștientizăm – uneori ani la rând. Copilul însă absoarbe toate emoțiile pe care i le transmiteți.
Este important să fiți atenți la nuanțele vocii și să vă analizați propriile trăiri, pentru a transmite copilului mesaje clare și echilibrate.
Există un exercițiu folosit în lucrul cu vocea: persoana este rugată să trimită zece melodii pe care ar dori să le interpreteze. De multe ori se constată că toate piesele au o temă comună, ceea ce indică existența unei emoții importante neprocesate complet. Prin intermediul cântecului, această emoție poate fi conștientizată și integrată, pentru a nu afecta relația cu copilul.
4. Cântați
Atunci când mama îi cântă copilului un cântec de leagăn, vocea ei îl liniștește. Nu contează dacă intonează perfect sau fals. Cu toate acestea, pe măsură ce copiii cresc, multe mame încep să se simtă jenate să mai cânte. Iar dacă un copil spune la un moment dat „Mamă, te rog, nu mai cânta”, descurajarea poate fi și mai mare.
Este posibil ca micuțul să fi perceput o anumită intonație sau o notă falsă care nu i-a plăcut. Însă atunci când mama cântă cu dragoste, ea își deschide sufletul în fața copilului. Rușinea sau reținerea pot crea, fără intenție, o barieră între părinte și copil.
Nu evitați să le cântați copiilor – alegeți melodii variate, vesele sau triste. Uneori, copilul are nevoie să își permită să fie trist. Țineți-l în brațe și cântați împreună un cântec melancolic.
5. Antrenați-vă vocea
Vocea poate fi predominant toracică sau de cap. Dacă mama vorbește pe un ton foarte înalt, folosind frecvențe ridicate, înseamnă că utilizează mai ales vocea de cap – înaltă și sonoră, asemănătoare celei a unui copil.
Există și termenul de „voce infantilă”, care descrie situația în care vocea toracică nu este dezvoltată. Pe măsură ce o femeie se maturizează, vocea ei capătă mai multă „greutate”. Această greutate este dată de frecvențele joase, specifice vocii toracice.
- Experiența arată că, atunci când o femeie adultă are o voce copilăroasă, acest lucru poate indica faptul că, într-un anumit plan, nu s-a maturizat pe deplin.
Vocea are mai multe caracteristici, printre care timbrul – unic pentru fiecare persoană. De asemenea, există tendința de a folosi constant o anumită înălțime a vocii. Unele voci pot părea aspre sau stridente. Acest lucru nu reprezintă un verdict definitiv, ci mai degrabă un obicei. Vocea poate fi modelată și antrenată relativ ușor.
6. Sprijiniți-vă pe propria experiență
În lucrul cu vocea, un element esențial este susținerea. Pe ce ne putem sprijini? Pe propria experiență. Persoanele cu o voce nesigură, înaltă sau infantilă tind uneori să își minimalizeze experiența și să nu o considere valoroasă.
Cei care ne ascultă percep inconștient nivelul nostru de încredere interioară. Acest lucru este valabil și în relația cu copilul.
- Dacă mama are o voce foarte înaltă, copilul poate percepe la nivel subconștient o lipsă de siguranță și nu o va recunoaște pe deplin ca autoritate adultă, ceea ce poate duce la dificultăți în ascultare.
Vocea este o adevărată „hârtie de turnesol” a stării interioare a părintelui. Lucrând asupra ei, lucrați implicit și asupra relației cu copilul.
