Caz unic în România: O femeie a născut a opta oară prin cezariană
- 2021-12-01
- 16408
O mamă eroină a născut opt copii – toți prin cezariană. Anca a trecut prin opt operații și spune că viața cu opt copii este minunată. Vârstele celor mici sunt cuprinse între 10 ani și 3 luni. Medicii au precizat că acest caz este unic în România.
Medicii ieșeni de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași au dărâmat orice mit despre operația de cezariană. Aceștia au adus pe lume un copil perfect sănătos prin intervenție chirurgicală. Mama se afla la cea de-a opta operație de cezariană. Anca are 35 de ani și are opt copii perfect sănătoși pe care îi iubește din toată inima. Și ea este foarte bine din punct de vedere medical. Copiii au vârste cuprinse între 3 luni și 10 ani.
„Suntem foarte bine toți. E minunat să ai copii, e cel mai frumos lucru. Ne-am dorit foarte mult acești copii. Poate lumea o să mă judece, dar noi îi iubim atât de mult și sunt foarte speciali. Fiecare copil are personalitatea lui și e minunat. Îi creștem singuri, eu și soțul meu. Nu am avut niciodată sprijin de la nimeni, pentru că nu am avut nevoie. Ne-am descurcat. Soțul meu muncește foarte mult, avem grădină, curte. Au toate condițiile. Nu e ușor să crești opt copii, dar nu vă pot descrie în cuvinte cât de frumos este când suntem toți la masă, când ne jucăm, când povestim. Un copil e o minune și eu am opt. Cel mai mare are 10 ani, iar cel mai mic are 3 luni. Așa a vrut Dumnezeu și îi mulțumesc”, a povestit Anca, mama celor opt copii.
Anca a avut prima operație la vârsta de 25 de ani.
„Poate, prin ceea ce v-am povestit eu, cineva se va întări sau, de ce nu, să își schimbe părerea cu privire la nașterile de copii. Probleme pot să aibă mamele care nasc și natural, depinde cum îți este trasat drumul. Medical vorbind, e riscant și nu este nimic de spus în privința asta. Medicii știu și au dreptate, dar noi am ales să ne încredem în Dumnezeu și el a fost de fiecare dată cu noi!”, a spus tânăra mamă.
Monica Holicov, medic primar obstetrică-ginecologie la Maternitatea „Cuza Vodă”, a fost cea care a făcut cea de-a opta operație tinerei din Suceava. Medicul a precizat că acest caz este unic în România.
„Nu a avut nicio complicație, nu s-a rupt uterul. Totul a decurs foarte bine. Copilul a fost foarte bine, mama la fel. Sunt o familie superbă, toți cei opt copii fiind născuți prin cezariană. Toți sunt sănătoși, sunt foarte frumoși, blonzi cu ochi albaștri. Este cel mai mare număr de intervenții de cezariană din țară. Au mai fost cazuri cu zece, dar în statele arabe, cu opt nu a fost niciuna în România”, a spus dr. Monica Holicov, medic primar obstetrică-ginecologie la Maternitatea „Cuza Vodă”.
Sursa: bzi.ro