Mamă de tripleți: Am visat că vom fi din nou părinți de tripleți și m-am speriat

Continuăm tradiția poveștilor legate de evenimentul Crăciunul Copiilor și astăzi venim cu o nouă istorie despre tripleți. De data aceasta este vorba de familia Cavarnal, în care cresc două fetițe și un băiețel.

Istoria noastră este poate banală, fără momente deosebite, rupte parcă din filme, ca în cazurile precedente, dar cu siguranță, una la fel de frumoasă. Ne-am căsătorit și sigur ca orice familie tânără, ne-am dorit un copil. Eu – o fată, soțul – bineînțeles că un băiat. Nu am așteptat prea mult, pentru că la scurt timp au urmat cele două liniuțe roz...

Sarcina de la bun început a fost una fără grețuri matinale sau alt disconfort, atâta doar că m-am pricopsit cu o burtă care creștea galopant de repede. Mama, care în tinerețe fusese însărcinată cu gemeni, sarcină care s-a terminat cu un avort spontan, mi-a sugerat că aș putea avea și eu gemeni. Din păcate, nu a apucat să afle... A decedat cu o săptămână înainte ca eu să fac ultrasonografia ce urma să ne aducă marea noutate. Și probabil acesta este unicul moment trist în toată povestea noastră.

Marea noutate, și anume faptul că Dumnezu ne-a dăruit tripleți (fără intervenții din partea medicinii moderne) ne-a șocat. Am rămas amândoi fără cuvinte. Țin minte că îl tot întrebam dacă nu e vreo greșeală sau poate el a numărat acelaș copil de două ori. Medicul a râs atunci și a zis că nu poate fi nici o greșeală. Mult timp după aceea, ne întrebam oare cărui fapt datoram o asemenea binecuvântare.

Sarcina, chiar și după această mega-noutate care ne-a dat viața peste cap, a continuat să fie la fel de frumoasă. Nu m-am plâns de probleme de sănătate nici în continuare, soțul mă purta pe brațe, dar și restul oamenilor se comportau cu mine ca și cum aș fi fost o vază de cristal. Unicul lucru care mă deranja era burta care creștea nu pe zile, ci pe ore, și care m-a făcut să schimb ziua cu noaptea, pentru că toți trei noaptea erau foarte activi.

În a 33-a săptămână de sarcină am fost nevoită să fac o cezariană de urgență pentru că au apărut probleme de sănătate la unul din feți. Așa au apărut pe lume la data de 24 februarie Egor, Xenia și Kira. Întrucât s-au născut prematur, ne-am reținut la spital încă două luni și jumătatate, până când copiii au trecut cu brio peste toate problemele de sănătate.  

Cum au fost cele nouă luni de la nașterea lor și până acum? Dacă sincer complicate până am înțeles că un regim bine pus la punct este cea mai bună opțiune atunci când ai tripleți. În caz contrar te pricopsești cu 3 copii morocănoși și somnoroși, care îți dau toată ziua peste cap, iar uneori și noaptea... Soțul și mama soacră mi-au fost alături din prima zi. Din fericire, avem un apartament spațios, care ne permite noaptea să dormim în camere separate, pentru că ei au timp de somn diferit. Astfel că fiecărui adult îi revine câte un copil. Deși încă e destul de complicat, va veni ziua când toate aceste probleme se vor consuma. Alți copii nu planificăm, până când, mai ales după ce am visat nu demult că voi avea din nou tripleți, doar că de data asta băieței. Uhh ce m-am speriat. Am zis că încă trei copii sunt peste puterile noastre.

Acum când au crescut ne vine cu mult mai ușor, nu mai plâng din cauza colicilor sau că vor în brațe toți trei odată, sau trebuie schimbați, sau li-i foame... În schimb, au învățat să se joace împreună, și chiar să comunice între ei, lăsându-ne și nouă câte un respiro. În sfârșit am timp să îi admir, să îi urmăresc cum se ciondănesc de la o jucărie sau se cuprind și sărută. Fetița, din cauza căreia am făcut operația cezariană, acum se dezvoltă cel mai bine. Prima a început să țină capul, să se ridice, să stea în funduleț, și chiar să facă primii pași. Nici cealaltă fetiță nu rămâne în urmă. Băiatul are un ritm mai lent de dezvoltare, dar medicii ne-au asigurat că această diferență va dispărea curând.  

Este adevărat că această sarcină mi-a dat planurile peste cap. Până să nasc activasem într-un club sportiv, în calitate de barmen, fapt ce m-a motivat să duc un mod corect și activ de viață. Când am rămas însărcinată, planificam să revin cât mai curând posibil înapoi la serviciu, iar mama se oferise să mă ajute. Din păcate, totul s-a petrecut altfel decât mi-am dorit. Mama nu mai este, dar încerc să recuperez lipsa ei, grație acestor trei copii minunați, care pe lângă asta ne-au solidificat și mai mult familia.

Foto: arhiva personală