Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

5 cele mai frecvente întrebări despre igiena orală a copiilor

5 cele mai frecvente întrebări despre igiena orală a copiilor

Din momentul în care devii părinte, preocupările legate de cum să-ți îngrijești cel mai bine copilul devin obiectivul tău principal. Prin urmare, atunci când vine vorba de îngrijirea și sănătatea orală a copilului, este un lucru normal să apară numeroase întrebări, transmite suntmamica.ro

La ce vârstă începe copilul să se spele pe dinți?

Una dintre cele mai frecvente întrebări cu privire la sănătatea orală a copiilor este: când este momentul potrivit ca cel mic să înceapă să se spele pe dinți. Răspunsul este: cu cât începe mai devreme, cu atât mai bine.

Cel mai bine este să cureți gura bebelușului chiar înainte de apariția primilor dinți, deoarece bacteriile și reziduurile de lapte se pot acumula pe suprafețele bucale. În plus, igienizarea cavității bucale de la o vârstă fragedă ajută la familiarizarea micuțului cu acest obicei.

Când să mergi cu copilul la dentist, pentru prima dată?

Prima vizită la dentist ar trebui să aibă loc înainte de prima aniversare a copilului, când apar primii dinți. Vizitele la medicul stomatolog trebuie repetate la fiecare șase luni sau de câte ori recomandă medicul dentist pediatru.

Pot apărea carii pe dinții de lapte ai copilului?

Cariile atacă atât dinții permanenți, cât și dinții de lapte. De aceea, este atât de important să ai grijă de dinții copilului tău de prima dată. Cariile care afectează sugarii și copiii mici este cunoscută sub denumirea de carii timpurii din copilărie. Acestea se caracterizează prin distrugerea rapidă a dinților temporari și apare ca urmare a igienei dentare inadecvate sau inexistente, combinată cu un consum ridicat de zaharuri.

Ce alimente cauzează apariția cariilor?

Mâncarea joacă un rol fundamental în dezvoltarea copiilor. Grija în ceea ce privește alimentația copilului încă de la o vârstă fragedă, inclusiv introducerea de fructe, legume, cereale, carne, produse lactate și leguminoase, favorizează menținerea sănătății. Acest lucru aduce și beneficii la nivelul cavității bucale, deoarece un aport adecvat de vitamine, minerale, calciu, fosfor și fluor ajută la formarea dinților puternici și rezistenți.

Ar trebui folosit fluorul pentru curățarea dinților?

Este posibil să fi auzit despre fluor și să ai îndoieli cu privire la beneficiile sale, pentru sănătatea orală a copiilor. Trebuie să știi că utilizarea acestui element în cavitatea bucală ajută la prevenirea cariilor. Actiunea fluorului ingerat prin alimente și apă are un efect benefic în timpul formării dinților.

 

 

 

 

Sursa foto: citydent

Share:

Articole recomandate