Maternitatea în Muntenegru, povestită de moldoveanca Tatiana Vidović

Și-a luat concediu pentru o perioadă de 3 luni și, la propunerea și insistența unei rude apropiate, a plecat la muncă în Muntenegru. Așa s-a întâmplat că, ajunsă acolo, l-a cunoscut pe un tânăr care a reușit s-o cucerească și să-i devină soț.

Este povestea Tatianei Vidović, o moldoveancă din Ialoveni care, deja de 21 de ani, trăiește în Muntenegru.

Iată ce ne-a povestit Tatiana despre viața în această țară, despre cum a născut acolo 2 copii, despre lucrurile pe care le-a descoperit în calitate de imigrant, precum și despre regretele pe care le are după atâția ani de când a plecat de la baștină.

Acum 21 de ani, la propunerea și insistența unei rude apropiate, am venit în Muntenegru pe un termen de trei luni, dar am rămas pentru mai mult timp.

Niciodată nu am avut tendința de a pleca din țara natală, dar se vede că împrejurările, soarta în care am început să cred m-au adus pe meleag străin. Deci, destinația nu am ales-o eu.

De câte ori mi-am zis, de ce nu s-a stricat trenul sau mai știu eu ce? Și de la jumătate de cale m-aș fi întors înapoi, dar... Viața merge departe, iar noi în pas cu ea. Nostalgia după momentele cele mai frumoase ale vieții, copilăria, adolescența, oamenii dragi – toate acestea mă fac să regret cel mai mult plecarea de acasă.

Muntenegru e o țară frumoasă, pitorească, cu oameni buni, primitori, dar la fel ca și toate țările fostului regim socialist, trece și acum prin greutăți mari, este încă în etapa de tranziție.  

Ultimele statistici spun că o familie din patru persoane cheltuiește vreo 800 de euro lunar. Ăsta e calculul „bogatul plus săracul, împărțit la doi”. Pe zi ce trece, șomajul este tot mai mare. Femeile stau mai mult acasă și cresc copiii, pentru că grădinița e foarte scumpă. Pentru un program de la ora 7 până la ora 16.00, se plătește 40 de euro. Familiile care au cel puțin 3 copii trebuie să dea un salariu întreg numai pe grădiniță, dar ce face cu celelalte cheltuieli?

Eu locuiesc într-un orășel mic, așa ca Ialoveni. Avem numai o maternitate, unde lucrează medici bine pregătiți, buni specialiști în domeniu. Acum 18 ani, în timpul primei sarcini, m-am bucurat de multă atenție și grijă din partea personalului medical și a celor din jurul meu – oameni buni, cu suflet mare. Medicul care mi-a supravegheat sarcina mi-a fost deosebit de binevoitor și înțelegător. Când s-au născut copiii, am simțit atâta căldură de la toți cei de la maternitate! Încercau în fel și chip să îmi asigure o dispoziție bună, să nu fiu tristă și deprimată din cauza că sunt departe de toți apropiații mei, că nu am nici o rudă lângă mine. Le sunt foarte recunoscătoare pentru această grijă și atenție acordată.

Deoarece am născut prin operație cezariană, a fost nevoie de 7 zile de spitalizare. După naștere, cu zâmbete pe buze, m-au petrecut până la ieșire. I-au înmânat copilul soțului și tot zâmbind, mi-au urat cele bune. După o anumită perioadă, am primit și îndemnizații pentru naștere și pentru copii. Pentru că a fost demult, nu-mi mai amintesc suma, cert e că nu a fost mare, însă a fost egală cu cea care primeau băștinașii, fără nici o diferență.

Toate serviciile au fost gratuite. Soțul lucra într-o instituție de stat și astfel toate cheltuielile noastre erau asigurate. Însă dacă s-ar fi întâmplat să am nevoie de ceva, aici sunt mulți oameni de omenie care știu să ofere ajutor în momentul potrivit.

Soțul meu a rămas orfan de la 17 ani și a trăit cu 4 mătuși necăsătorite. La rândul meu, am trăit și eu cu 4 soacre. Le-am stimat, iar ele m-au ajutat să mă pregătesc, în rând cu medicul meu, și de naștere, și de creșterea și educația copiilor. De când mă aflu aici, lucrez în privat. Întotdeauna m-am străduit să mă descurc, să fac față lucrurilor, să fiu femeie devotată, mamă bună, noră bună, prieten bun, știind că aici eu reprezint poporul meu, nu numai pe mine însămi. La fel mi-au răspuns și oamenii din jurul meu.

Anii au trecut foarte repede. În curând, fiul va împlini 18 ani, iar fiica – 17 ani. Sunt elevi la un liceu specializat în turism. Școala e gratuită. Ambii practică baschetul. Profesorii sunt mai mult ca niște prieteni. În orășelul acesta, cândva, gimnaziul avea valoarea unei școli superioare. De aici au ieșit medici, profesori, sportivi cu renume. Astăzi e mult mai complicat. Chiar dacă obții studii superioare cu note bune, e greu să găsești un serviciu, mai ales dacă nu ai rude în posturi înalte sau bani. S-au deschis atâtea școli superioare, dar după absolvirea lor nu poți găsi de lucru nici în țară, nici în străinătate.

Dacă aș putea întoarce timpul înapoi, niciodată nu aș pleca din țara mea frumoasă. Și nu pentru că aici e rău sau că poporul nu-i bun, dar pentru că aș vrea să fiu alături de toți concetățenii, să luptăm pentru o viață mai bună, pe care poporul meu o merită, pentru a schimba lista lucrurilor de preț într-un stat, adică aș pune pe primul plan familia sănătoasă, economia, căci într-o familie sănătoasă cresc copii sănătoși, or, ei sunt viitorul unei țări sănătoase. 

Foto: arhiva personală