Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

O tânără mămică creează seturi de lenjerie senzaționale

O tânără mămică creează seturi de lenjerie senzaționale

 

Este tânără mămică şi are grijă de fetiţa sa de 1 an. Se pare că perioada de maternitate îi prieşte, pentru că în timpul liber creează seturi senzaţionale de lenjerie intimă. Are studii în domeniul designului, dar abia acum a îndrăznit să facă primii paşi spre profesie. Nu are încă un atelier, lucrează la maşina de cusut de acasă, cât soţul şi fiica dorm. Deşi are puţin timp de când publică pe reţelele de socializare lucrările sale, Cătălina Osipov-Gontea are deja cliente care vor neapărat să se pricopsească cu un set sexy de lenjerie intimă. Iată aşa mămici creative sunt în ţara noastră.

De unde a apărut pasiune pentru designul lenjeriei intime?

Pasiunea pentru design am avut-o mereu. Încă de mică ştiam că o să merg pe drumul legat de stil, modă şi creaţie.  Mereu priveam cu admiraţie noile tendinţe şi  noile creaţii ale designerilor, însă pasiunea pentru lenjerie a apărut peste noapte. După ce am  confecţionat  primul set pe care l-am făcut  cadou, m-am îndrăgostit de această activitate, astfel am hotărât să împart pasiunea mea cu femeile care doresc să arate mereu sexy.

De unde procuri materia primă?

La moment, procur materialele din Chişinău, din magazinele specializate de stofe şi accesorii, dar în timpul apropiat sper să-mi extind atelierul şi să procur  materialele de peste hotare, astfel sper să am o gamă mai largă de modele.

Cine sunt clientele tale şi cât costă un set de lenjerie ?

Clientele mele sunt doamne şi domnişoare de toate vârstele şi din diferite sfere, deoarece preţurile sunt destul de accesibile cred eu. Preţul unui set variază între 350-700 lei ! Pentru confecţionarea unui model am nevoie de la 2 la 5 zile. Asta în funcţie de model, stofe şi croi.

Sunt şi bărbaţi care fac comenzi pentru iubitele lor ?

Nu am avut clienţi bărbaţi, dar au fost cupluri care au făcut comanda. Spre mirarea mea setul a fost ales de soţ. Am avut câteva comenzi şi de peste hotare. Acum urmează să mai realizez  câteva.

Foto: Arhiva personală

 

Share:

Articole recomandate