Povestea Băiatului transformat în Fetiță
- 2015-09-15
- 4279
Bruce Reimes la doar 8 luni a ajuns cobai într-un experiment celebru asupra identităţii sexuale. Jurnalistul John Colapinto, de la New York Times a descoperit povestea unui băiat care, ca urmare a unui accident, a fost educat de părinții lui ca fată.
În 1965, familia Reimer își aduce gemenii, Bruce și Brian, la spital pentru circumcizie, deoarece suferă de fimoză. Dar, din cauza unei erori medicale, Bruce își pierde penisul. Disperaţi, părinţii băieţelului l-au contactat pe psihologul specializat în transsexualism Dr. John Money care le-a sfătuit să îl educe ca şi cum ar fi fost fată şi să nu îi spună niciodată că el este de fapt băiat. Aşa Bruce a devenit Brenda.
Părinţilor nici nu le trecea prin cap că copilul lor face parte dintr-un experiment groaznic. John Money vroia să demonstreze lumii că genul copilului depinde doar de modul în care acesta este educat şi nu de factorii biologici. Pe parcursul a câţiva ani, cercetătorul scria diverse publicaţii în jurnalul său despre dezvoltarea Brendei. După părerea lui, dezvoltarea copilului mergea foarte bine. Familia şi cei apropiaţi însă erau de altă părere şi susţineau că fetiţa este violentă şi se comportă ca un băieţel. Mama fetiţei spunea: „în copilărie, Brenda nu a avut prieteni. Toată lumea o ironiza numind-o femeia cavernelor”. La un moment dat fetiţei au început să îi administreze estrogen pentru ca acesteea să îi crească sânii.
La vârsta de 13 ani, odată cu intrarea în pubertate, Brenda a dezvoltat o depresie puternică și avea chiar gânduri de sinucidere. Disperați, părinții au întrerupt vizitele la medicul Money și, la scurt timp, i-au mărturisit Brendei că se născuse băiat. Doar câteva săptămâni mai târziu Brenda s-a hotărât să redevină băiat. După o nouă operație de schimbare de sex, Brenda a devenit David. David găseşte de lucru într-un abator, se căsătorește și crește copiii soției dintr-o căsătorie anterioară, pentru că el nu poate procrea. Dar, psihic, rămâne marcat.
Așa că, după ani în care a încercat să se salveze dar s-a afundat mai mult în probleme, David se sinucide, în 2004, la scurt timp după ce Brian moare din cauza unei supradoze. Acesta era la rândul lui depresiv, pentru că familia se concentrase asupra Brendei/David , iar pe el îl neglijase.
Foto:yesheis.ru, blansh.files.wordpress.com