Totul despre Tagesmutter. Sau ce înseamnă să fii dădacă profesională în Germania

Noțiunea de „Tagesmutter” a fost, acum doi ani, un adevărat know how pentru mine. Mi se asocia cu cea de asistent parental de acasă, și totuși era altceva. Din acel moment, rămase agățat undeva într-un colț al minții ideea că voi scrie neapărat un articol la subiect. Îmi rămânea doar să găsesc într-o bună zi persoana potrivită. Pe cineva dintr #ainoștri gata să-mi povestească cu răbdare și dedicație despre asta. Și persoana asta a fost Angela Neise, în trecut lector universitar, în prezent – dădacă profesională.

Împreună cu nepoțica Patricia

Nu pot omite activitatea mea din țară. Altfel, acest articol ar fi asemeni unui puzzle incomplet. Născută la Drăgușeni, Hâncești, din părinți modești, harnici, onești, de la tata am luat dragul de carte. Să citesc, dar să nu mă las influiențată de tot ce e scris. Are el un fel al lui de a ne respecta intențiile. Mama avea principiile ei. Întâi era școala, apoi celelalte. Important era să fim în „rând cu lumea“, adică educați iar pentru educația noastră era responsabilă doar ea. Mai târziu, am avut parte, inclusiv, de profesori extraordinari. Recunoștința mea încercam să o întorc prin revenirea în sat, atunci când nu aveau profesor de fizică. Paralel cu lucrul la Universitate, duceam lecții de Fizică Sâmbăta și Duminica în localitatea de baștină. De mică visam să devin profesoară, dar înainte de a începe facultatea, nu-mi era clar ce anume vreau sa studiez – rusa, româna, franceza, biologia sau fizica. Am ales ultima. Extraordinare timpuri și frumoase amintiri. După absolvire am lucrat ca și profesoară, apoi m-am întors la facultate și am lucrat în laborator. A urmat masteratul în domeniul Informaticii, apoi am fost invitată să activez la Academia de Administrare Publică din Chișinău. A urmat provocarea de a lucra lector universitar la Facultatea de Știinte Politice și Administrative a Universităţii de Stat, apoi lector universitar la Facultatea de Jurnalism, a Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM). Sunt amintiri frumoase cu prieteni pe viață, pe care cu drag îi reîntâlnesc când merg acasă.

Venirea în Germania a fost una neplanificată. Lucram la teza de doctor când a plecat subit în lumea celor drepți Vladimir Zolotarevschi, conducătorul meu știinţific. Trebuia s-o iau de la început. Altă temă. Alt colectiv. Dar, pe lângă toate emoțiile, sentimentele de împlinire profesională pe care mi le aducea activitatea de acasă, partea materială cântărea la fel de greu. Eram mamă și aveam inclusiv alte responsabilități. Decizia de a emigra în Germania am luat-o în 2005 datorită surorii mele deja stabilite aici.

N-am fost pregătită să emigrez. M-am simțit ca și aruncată în mijlocul oceanului, malul căruia nu-l vedeam. Totul îmi era străin. La început căutam mirosul țării mele… Nu-l găseam. Apoi ceva de-al nostru în mimica celor din jur. Din nou totul străin. Limba germană – o temă aparte. Auzeam germana ca o pe limbă fără vocale, imposibil de învățat… Începutul a fost nostim și plin de aventuri. Eu, obișnuită să vorbesc mult, duceam dorul discuțiilor, a comunicării cu cei din jur. Zilnic învățam cuvinte noi, iar a doua zi le găseam locul în discuții. Ce să-ți zic, ieșea nostim. Mai târziu am făcut un curs de limbă germană avansat.

Am venit pentru un an și am rămas pentru totdeauna. „Vinovat” de asta se face actualul meu soț. Cu el s-au schimbat toate. Are un fel a lui de a tinde spre perfecționism în tot ce face. M-a ajutat să aduc și eu puțină planificare în propria-mi viață. Tot datorită lui mi-am perfecționat germana. În discuțiile noastre mă corecta atât de minuțios și cu explicații, încât uneori uitam de la ce-am pornit. În timp, am început a îndrăgi tradițiile Germaniei, mai greu mi-a fost să-i accept mentalitatea. Îmi părea straniu că vizita, inclusiv la părinți, se face cu programare din timp. Deci să apari așa spontan la ușă, cum o facem noi, e posibilă doar în cazuri excepționale.

Sora mea a încercat să mă integreze cumva. Am lucrat mai întâi ca menajeră și am avut parte de experiențe de tot felul. Am avut norocul să cunosc câteva doamne singure cărora, la fel, le lipsea comunicarea. Una din ele era fostă profesoară de fizică. Ce noroc pe capul meu. Îmi găsisem sufletul pereche, numai că ea vorbea limba căreia eu abia îi acceptam sunetul. Ajunsem în loc de menajeră să-i fiu elevă, iar făcutul curățeniei îl amânam mereu pentru data viitoare. Cunoscusem și o altă femeie minunată. Alice Joan, basarabeancă, emigrată după război cu familia ei în România, apoi din România în Germania. Fostă profesoară de limbă germană, alături de ea am descoperit frumosul în Germania și tot ea m-a ajutat să-mi perfecționez nivelul de limbă. Când îmi povestea istoria vieții ei aveam impresia că citește din carte. În casa ei am găsit atâtea cărți românești, încât uitam că trăiesc în Germania. Până și stilul casei era aproape de-al nostru. La ea m-am simțit ca la mama acasă. Vorbeam în română, dar ea mă ruga să trec la dialectul de acasă. Atunci nu înțelegeam. Acum da. Am avut ocazia să întâlnesc aici în Frankfurt câteva familii cu copii care vin din părțile noastre. Îmi auzeam stăbunii în cuvintele lor… Dar să știi că nu totdeauna a fost roz. Nu peste tot eram primită cu înțelegere și respect. Am trăit și momente mai urâte, de aroganță și lipsă de apreciere din cauza că nu vorbeam suficient de bine germana. Dar cu toate experiențele am înțeles că în Germania ești respectat atunci când respecți. Și că nu contează munca pe care o faci, contează cum o faci. Am încercat și alte joburi. În apropierea casei, la brutărie, apoi vânzătoare la magazinul REWE. Căutam comunicare, cunoștinţe noi, dar mereu mi se părea că regresez. Îmi lipsea activitatea acasă…

După atât zbucium s-a născut ideea de a înființa o grădiniță cu orar de lucru flexibil, cu un concept pedagogic mixt, luând anumite aspecte din pedagogia de acasă. Am început prin a mă informa, a aduna acte și a căuta persoane și instanțe responsabile. Mi-a răspuns o doamnă de la Consiliul Școlar al orașului Frankfurt. Ideea era bună, zicea ea. Realizarea cam dificilă. Cerea și bani și timp. Mi-a prezentat mai multe opțiuni de a lucra cu copiii, inclusiv și cea de Tagesmutter. Am ales ultima fiindcă conceptul era aproape de cel pe care-l gândisem eu pentru grădiniță. Diferenţa dintre lucrul unei Tagesmutter și activitatea unei grădiniţe e în numărul de copii. Dacă o Tagesmama are, de obicei, grijă de maximum cinci copii, la grădiniţă un educator este responsabil de circa 12 copii. În cazul în care sprijinul și îngrijirea individuală a copilului sunt importante pentru părinţi, Tagesmutter poate face acest lucru mai bine din cauza numărului mic de copii. Pentru copii timizi sau sensibili la zgomot, Tagesmama este o alternativă excelentă. Atmosfera e alta decât la grădiniţă. Ea îngrijește copiii într-un mediu de „acasă”.

Până să fiu angajată a trebuit să întreprind o serie de acțiuni. Am luat legătura cu Consiliul Școlar al orașului Frankfurt (Stadtschulamt Frankfurt), Secţiunea Ȋngrijirea Copiilor (Fachdienst Kinderbetreuung) de la care am aflat condițiile de înscriere la cursurile de Tagesmutter. Mi s-a cerut certificatul de limbă germană nivel B2, atestatul de absolvire a școlii medii generale tradus, certificatul medical, cazierul judiciar extins (erweiterte polizeiliche Führungszeugnis). Pentru cei interesați, mai multă informaţie pot găsi aici: https://tagesfamilien-frankfurt.de/ Fiecare sector al orașului Frankfurt (intuiesc că e valabil pentru toată Germania) are câte un birou cu responsabili pentru cei care lucrează ca și Tagesmutter/vater. Ei sunt intermediari între Tagesmama, părinţi și Consiliul Școlar. Ȋn Frankfurt suntem prezente pe internet cu https://www.kindernetfrankfurt.de/ , unde fiecare dintre noi are propriul profilul pedagogic, cu condiţiile de lucru, cu orele de activitate și CV-ul personal.

A urmat o vizită la mine acasă a reprezentantului Consiliului Școlar de pe sectorul în care locuiam. Mi s-a cerut să blochez toate prizele cu protector (împotriva electrocutării), să ascund sau să blochez ușile dulapurilor în care sunt medicamente sau soluții igienice, să fixez aparatele care se află la nivelul copiilor, să iau vaza mare decorativă de lângă perete și multe multe altele. După un timp, am primit și a doua vizită de verificare.

Înscrierea la cursuri a fost următorul pas. Școlarizări pot fi găsite la diverse organizații. Ține de timpul disponibil al participantelor: până sau după masă, doar în weekend. În fiecare lună începe un curs nou. Eu am făcut un curs intensiv la Centrul Familiei Frankfurt. Au fost în total 160 ore de curs. Plata a suportat-o Comuna Frankfurt. După 60 de ore și o nouă vizită la domiciliu a responsabilului Consiliului Școlar Frankfurt am primit permisiunea (Pflegeerlaubnis) de a lua primul copil în îngrijire, ceea ce eu am și făcut. În paralel, mi-am continuat școlarizarea. La final am avut un examen, după care am primit Diploma de Tagesmutter, cu care am dreptul să lucrez în orice colț al Germaniei. Examenul nu este obligatoriu, dar dacă nu-l susții poți activa doar în Regiunea Hessen și e o diferenţă de salariu.

Școlarizarea mea nu s-a terminat atunci. Ea este permanentă și face parte din job. Suntem obligaţi să facem în fiecare an câte 20 de ore cu profil pedagogic. Ni se oferă gratuit multe cursuri cu subiecte actuale, pe care noi le alegem în funcție de problema cu care ne confruntăm. Ale mele recent absolvite au fost: Educația sexuală în lucrul de îngrijire a copiilor (Sexualpädagogik in der Kindertagespflege), Protecția Copilului (Fresh – Up Kinderschutz), Vocea face starea de spirit – Promovarea limbii (Stimme macht Stimmung – Sprachförderung), Dezinfectarea în lucrul de îngrijire a copiilor (Desinfektion in der Kindertagespflege). Le poți refuza, dar nu e recomandabil. Aceste cursuri sunt un schimb de experiență pentru mulți dintre noi. Sunt mulţi colegi, care profesează de mulţi ani și au idei extraordinare de implementat.

Familiile cu care lucrez mă găsesc și le găsesc prin intermediul Consiliului Școlar al orașului Frankfurt. M-am înregistrat și la compania privată Familenservice. Atât Consiliul Școlar al orașului Frankfurt cât și Familienservice îmi propun familii, eu, însă nu sunt obligată să le accept. În lucrul nostru e foarte important să îți găsești familia potrivită în toate. Eu mă bazez pe intuiție. Pentru serviciile de căutare nu plătesc nimic, ce ține de salariu, acesta este achitat de către Consiliul Școlar al orașului Frankfurt.

Ca în orice job, apar și momentele negative. În cazul meu, am fost nevoită să întrerup prestarea de serviciu din cauza condițiilor contractuale încălcate. De exemplu, un copil luat mai târziu decât prevede înţelegerea, un copil adus bolnav etc., poate fi un motiv de reziliere a contractului. Ceea ce am învățat aici este importanța clarificării situației la moment. Fără ceartă. Fără amenințări. La cursuri suntem învățați inclusiv cum să rezolvăm orice problemă, punând accent pe discuții diplomate, controlate, bine gândite, discrete și corecte.

În Germania integrarea unui copil în grădiniță sau la Tagesmama are o altă structură decât în Moldova. Copilul se obișnuiește cu noua situație începând cu intervalul de 30 de minute și se mărește până când cel mic acceptă lipsa părinților. Fiecare copil are ritmul lui, or obișnuința cu noua stare de lucruri poate dura o lună. Primul copil a fost un băiețel dintr-o familie de nemți. M-am îndrăgostit de el și familia lui… la telefon, cu toate că nu era primul care m-a contactat, iar prima zi a fost ca întâlnirea cu o rudă. Apoi au urmat alții. Până acum, în grija mea au fost 15 copii de origine chineză, rusă, poloneză, iraniană, română (din Republica Moldova) și desigur nemţi. Un copil se poate reține de la câteva luni, până la câțiva ani.

La început lucram doar cu doi copii de la ora 7.00 până la 17:00. Peste un timp, am trecut la trei, dar doi din ei împărțeau un loc – unul până la masă și celălalt după, astfel că și ora mea de lucru se lungise până la 21:00. O perioadă lungă am lucrat cu copii sub vârsta de trei ani. La început îmi venea greu. Copiii mici au nevoie de ritualuri. „Ritual“ este un grup de poezii și cântece din folclorul nemțesc, care sunt cântate cu cei mici la diferite acțiuni, de exemplu spălarea mâinilor, strângerea jucăriilor, mersul la culcare etc. Copii mici se obișnuiesc foarte ușor cu ele și ziua trece mai ușor. La început eu nu cunoșteam decât de-ale noastre. I-am învățat și pe ei. Era amuzant și frumos, dar mi-am dorit să-i învăț versuri și muzică germană. Am găsit un curs de muzică pentru copii mici și ne-am înscris. Mergeam cu ei la cursuri în fiecare săptămână. Lor le plăcea mult. La fel și mie, pentru că astfel am învățat folclorul nemţesc pentru copii. Ce făceam apoi? Luam împreună micul dejun, urmau și alte activităţi distractive, apoi prânzul și somnul de la prânz. După somn, veneau plimbările și jocurile la aer liber.

În prezent am o grupă mixtă. Un băiețel de doi ani, unul de cinci ani și o fetiţă de opt ani. E o experienţă foarte frumoasă. Nu sunt toţi în același timp sub îngrijirea mea, deaceea am timp pentru necesităţile fiecăruia dintre ei. Multă plăcere îmi face să lucrez cu fetiţa de școală. Facem lecţiile împreună și ne bucurăm amândouă de succesele noastre. Și cei mici mici profită că sunt împreună cu ea, preluând multe lucruri avansate sau se implică în diferite activităţi de dezvoltare a logicii. A devenit o obișnuinţă pentru întreaga grupă și primesc plăcere atât ei, cât și eu. Ȋncerc să le propun diferite activităţi, dar nu le impun nimic. Le respect dorinţele, indiferent că plecăm cu bicicleta sau rămânem acasă și modelăm, desenăm, citim. Apar și conflicte dar, mă implic când apare violența. Uneori, nu vor să plece acasă și întreabă dacă pot să înnopteze la mine. Am avut un băieţel, care se ascundea când veneau părinţii, motivând că nu a „terminat” joaca cu Angela și Patrick. Acum suntem prieteni de familie. Cea mai mare plăcere în lucrul meu e când primesc înapoi dragostea și recunoștinţa familiilor prin scrisori de la copiii deja mari, felicitări vocale, scrisori de la părinții sau chiar de la bunicii lor.

Activitatea de Tagesmutter mi-a permis să pot avea grijă și de nepoţica mea Patricia. Venea și ea în grija bunicăi, oficial, împreună cu alţi copii. Mă numește Oma (bunica), astfel că în scurt timp am devenit Oma pentru toți. În compania altora Patricia mi se adresează doar în germană, chiar dacă vorbește și româna. În timpul liber, recuperăm. Împreună învățăm poeziile noastre frumoase de acasă.

Dar toate astea nimic nu ar fi fost dacă nu era susținerea familiei. Apropo, atunci când te angajezi ca și Tagesmutter, responsabilii de la Consiliul Școlar poartă discuții și cu ei. Eu am parte de o familie extraordinară, care îmi oferă toată susţinerea. Soţul meu vine mereu cu idei noi. Datorită lui descoperim locuri și distracţii frumoase în afara Frankfurtului. Copiii sunt fascinaţi și adoră schimbarea, și în felul acesta apar pauzele mele pe timp de zi. Un mare ajutor l-am avut și îl am până azi din partea Nadejdei Goroșciuc, o moldoveancă de-a noastră. La început o angajasem pe bază de minijob și mergeam împreună la cursurile noastre. Acum e și ea Tagesmutter. Ne întâlnim des. Fiul meu Vasile împreună cu Ruslan soţul ei, ne-au creat un paradis în grădina, care prin cumul mai este și un loc minunat de joacă pentru cei mici. Acolo sărbătorim plecarea la grădiniță a fiecărui copil, acolo ne întâlnim cu toate familiile.

În loc de Post Scriptum. Activitatea mea este una de antreprenor individual (Selbständig), cu toate astea suntem mereu inspectați și susținuți de Consiliul Școlar al orașului Frankfurt. Ce ține de salariu, este unul mai mult decât motivant. Dar, cu toate astea, cu mâna pe inimă, job-ul nu este pentru oricine. Pentru asta trebuie să ai dragoste nu doar pentru copii, ci și răbdare, dedicație, suflet… Și asta o poate confirma orice femeie care a îmbrățișat această meserie.

Sursa: portreteincuvinte.com