Confesiunile mamelor despre depresia post-partum: Copilul meu mă anulase ca persoană, iar eu nu am dreptul să spun că maternitatea e grea

Confesiunile mamelor despre depresia post-partum: Copilul meu mă anulase ca persoană, iar eu nu am dreptul să spun că maternitatea e grea

După naștere, viața proaspetei mame se transformă radical. Renunță la job, la ieșirile în oraș, iar de cele mai multe ori, dacă nu are un ajutor, rămâne acasă singură cu copilul 8-10-12 ore/zi, partenerul fiind la job. Acestor schimbări dramatice se adaugă provocările legate de alăptat, îngrijirea bebelușului, lipsa somnului, schimbările hormonale și durerile de după naștere. În acest context, din umbră pândește un ucigaș tăcut, depresia post-partum. Deși este o problemă serioasă, din păcate, despre asta se vorbește puțin în spațiul public. 

Majoritatea mamelor nu știu cu ce se confruntă, fiindcă în general cursurile prenatale sunt despre travaliu, naștere, alăptare, diversificare și nu ating această problemă sau o fac doar în treacăt. Familiile nu dau foarte multă importanță fiindcă nu există educație în acest sens. Sistemul medical este preocupat în principal de sănătatea bebelușului, iar fenomenul ia amploare.

Sunt femei care nu sunt afectate de depresia post-partum, femei care se confruntă doar cu ”baby blues”, o formă ușoară, iar altele ajung să sufere de forme grave.

Câteva mame au povestit experiențele prin care au trecut:

„Primele luni în noul rol de mamă au fost cele mai grele din viața mea. Îmi iubeam copilul, dar în același timp mă simțeam ca și cum aș fi fost prinsă într-o capcană din care nu o să scap niciodată. La durerile de după cezariană și rănile crunte provocate de alăptat s-a adăugat și o lipsă cronică de somn. Abia prindeam 4-5 ore de odihnă pe noapte și acelea în reprize. Copilul meu mă anulase ca persoană. Simțeam că tot ce fusesem eu înainte, toată identitatea mea dispăruse și tot ce mai rămăsese era o umbră a mea și aceea sleită de puteri. Starea mea de spirit era la extreme. Momente de tristețe se împleteau cu crize de furie împotriva soțului și a mamei mele (care venise să mă ajute). După câteva luni, încet-încet, am început să îmi revin, iar lucrurile s-au reașezat în noua normalitate. Dar a fost greu și cred ca mi-ar fi fost de mare ajutor atunci câteva ședințe de terapie”, povestește N., o proaspătă mamă care s-a confruntat cu baby blues.

C. s-a confruntat cu depresie postnatală, însă a aflat târziu asta, după ce a ajuns să se gândească la gesturi extreme.

„Inițial ziceam că eu nu am avut depresie post-partum. Nu am plâns zile întregi, nu am fost dărâmată. Am fost acolo pentru copilul meu 24 de ore din 24. Chiar dacă a fost greu. A fost al naibii de greu când avea câteva luni. Nu țin minte mare lucru din perioada aia, deși a trecut puțin peste un an de atunci. Țin minte doar o intensă singurătate. Și câte o disperare din când în când, atunci când nu mânca destul sau nu îi mai trecea iritația de pe fund. Eram singură cu ea și totul depindea de mine - să o culc, să o hrănesc, să o țin în viață. Asta credeam despre mine. Că eu nu am avut depresie. Doar niște zile mai proaste din când în când. Am avut, de fapt, depresie post-partum. Una adâncă, pe care nu mi-am acceptat-o niciodată. Pentru că m-am mințit că sunt bine, depresia nu a trecut de la sine. A stat acolo ascunsă. Scoate capul doar atunci când sunt foarte obosită, când copilul este bolnav și vrea doar cu mine, când suge toată noaptea și nu mă pot mișca nici un centimetru pentru că se trezește. Singurătatea, disperarea și suferința mută - de atunci, sunt un puroi care tot coace. Coace până când ajung să cred că nu mai am nici o scăpare. Că singura mea eliberare este să nu mai fiu. Sau să nu mai fie ea. A două variantă este inacceptabilă, așa că eu trebuie să dispar. Fac ce aș sfătui pe toată lumea să facă. Merg la psiholog. Mai mult nu știu ce să fac”, a povestit C.

Sunt însă și cazuri care s-au sfârșit tragic. În mai 2019, o tânără mamă de 35 de ani din Galați (România) a încercat să-și omoare copilul de numai opt luni. Aceasta se afla în depresie, iar când și-a dat seama ce a făcut, a vrut să își ia viața.

Anul trecut, în iunie, o polițistă din Gorj și-a împușcat bebelușul de șase luni și mama, apoi s-a sinucis. Anchetatorii au spus la vremea respectivă că femeia de 33 de ani a suferit o depresie după naștere.

„După naștere, aproximativ 30-75% din mame dezvoltă o tulburare afectivă numită baby blues

Raluca Mihai, psiholog, a explicat că după naștere până la 75% dintre femei se pot confrunta cu „baby blues”, iar 20% dintre acestea pot ajunge la depresie postnatală.

„Depresia post-partum  este o tulburare afectivă a căror simptome durează mai mult de 2 săptămâni și care influențează starea generală, relațiile și viața individului. După naștere, aproximativ 30-75% din mame dezvoltă o tulburare afectivă numită „baby blues”, caracterizată prin stări de tristețe, tulburări de somn, hipersensibilitate emoțională. Această stare durează de la câteva zile la maximum 2 săptămâni și dispare de la sine. Este datorată în parte modificărilor hormonale care au loc în organism și totodată, schimbărilor prin care mama trece și la care e nevoie să se adapteze. Din aceste femei, până la 20% dezvoltă depresie postnatală și un procent de 0.1-0.2% psihoza postnatală. Depresia postnatală se instalează în primul an post-partum și se întinde pe perioade de câteva luni și necesită tratament atât medicamentos cât și terapie”, a explicat Raluca Mihai.

 „Nu dă bine să spui că maternitatea e grea, că te simți singură și izolată”

Claudia Liute Byrne, mamă de gemeni, și fondatoarea platformei dupanaștere.ro este de părere că depresia post-partum este un fenomen ignorat de sistemul de sănătate din România mai ales pe partea de prevenție.

”Organizația Mondială a Sănătății zice că la nivel global 13% dintre femei suferă de tulburări psihice în perioada postnatală, iar în țările în curs de dezvoltare numarul crește la 1 din 5 femei. În România nu avem statistici în acest sens și asta și din cauza faptului că depresia post-partum este încă un subiect tabu. Societatea noastră consideră că este absolut normal ca o femeie să se ocupe (cu deosebită plăcere chiar) exclusiv de bebeluș. În cele mai fericite cazuri, la o lună de la naștere, partenerul se întoarce la serviciu, iar femeia rămâne închisă între 4 pereți cu un bebeluș chiar și 8-10 ore. Normal că o ia razna. Dar nu dă bine să spui că maternitatea e grea, că te simți singură și izolată; maternitatea trebuie să fie cea mai fericită perioadă din viața unei femei, nu? Diagnosticarea depresiei post-partum se face la psihiatru și în România când ajungi la psihiatru ești deja considerat nebun. În schimb dacă ne gândim la sumedenia de știri despre mame care-și abandonează sau le fac rău bebelușilor lor, putem trage concluzia că este un fenomen chiar foarte prezent, dar ignorat. De câte ori se vorbește în cadrul acelor știri despre depresie postpartum? De obicei mama respectivă este văzută ca un monstru. Există un test simplu, pe care noua mamă și-l poate face singură, periodic, de acasă, pentru a verifica dacă prezintă simptome de depresie post-partum, dar în România eu nu am auzit vreodată (și sunt conectată cu mii de mame) să li se spună mamelor de așa ceva”, a explicat aceasta.

Cum recunoaștem depresia postnatală?

„Simptomele sunt aceleași ca și la depresia majoră: lipsa de energie, stare de tristețe profundă, labilitate emoțională și nevoia de a plânge, sentimente de vinovăție, tulburări de apetit și de somn, sentimente de inadecvare, oboseală, iritabilitate, afectarea capacității de concentrare, de memorare și de a gândi, sentimente de mamă rea, inadecvată, neiubitoare, gânduri de sinucidere sau pruncucidere. Pentru a stabili că este vorba despre depresie, e nevoie să excludem alți factori care generează simptome asemănătoare: o condiție medicală, tratament medicamentos, tulburare afectivă sezonieră, adică este necesar un consult de specialitate. Dacă familia sau prietenii observă instalarea acestor simptome este crucial să se adreseze unui specialist cât mai repede posibil. Din păcate multă lume așteaptă să treacă sau consideră că nu există motive reale care să genereze aceste stări și nu oferă tratamentul adecvat. În timp, nu doar mama are de suferit, ci și copilul și întreaga familie”, a explicat Raluca Mihai, psiholog.

Raluca Mihai spune însă că există câteva lucruri pe care le putem face pentru a preveni depresia postnatală:

1. Informare prenatală pentru ambii parteneri;

2. Administrarea unor medicamente ca tratament preventiv în cazul mamelor cu antecedente de Depresie Postnatală la un alt copil;

3. Aplicarea unor chestionare și identificarea unor potențiale mame care pot dezvolta depresie postnatală;

4. Suport atât pe perioada travaliului cât și pe perioada nașterii;

5. Oferirea de vizite la domiciliu după naștere, interesarea despre starea mamei și a copilului din toate punctele de vedere;

6. Oferirea de suport și sprijin atât în perioada pre cât și postnatală. A fi alături de mamă, a o asculta, a o sprijini în toate transformările prin care trece;

7. Întâlniri de grup cu alte mame cu rol de suport sau informativ și nu în ultimul rând, de socializare.

Sursa: hotnews.ro, foto simbol: reginamaria.ro

Adaugă comentariu