Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Experiment social: Cum reacționează copiii la indiferența părinților

Experiment social: Cum reacționează copiii la indiferența părinților

De-a lungul timpului s-a dovedit că copiii, chiar de o vârstă fragedă, înțeleg foarte bine atitudinea celor din jur față de ei. Și cum părinții sunt cele mai apropiate persoane, anume atitudinea lor față de copii îi influențează cel mai mult.

Cercetătorii americani au făcut un experiment social cu câteva grupuri de părinți și copiii lor de câteva luni. Experimentul se numește „Fața de piatră”. Inițial unul dintre părinți se juca și interacționa cu copilul său. Apoi, peste câteva minute, își întorcea fața de la copil și când se uita din nou la el o ținea încremenită, ca de piatră, fără nicio emoție.

La început copilul continua să zâmbească, apoi încerca să-i atragă atenția părintelui prin diverse metode, iar ulterior se speria și începea a plânge. Ceea ce a dovedit că emoțiile și interacțiunea părinților cu copiii sunt foarte importante pentru dezvoltarea lor armonioasă.

Cercetătorii concluzionează că dacă părinții le arată indiferență copiilor, aceștia sunt afectați emoțional, pe viitor nu vor avea încredere, nu vor putea crea relații, vor fi neliniștiți.

Imagini video din experiment puteți vedea în acest video:

 

Foto simbol: mchildren.ru

Share:

Articole recomandate