Un tată povestește ce-l enervează la oamenii fără copii. Te regăsești și tu?

Se numește Alex, este din București, iar meseria ce îl caracterizează este cea de a fi tată. Are un fiu pe nume Mark și un blog despre cum e să fii cel mai bun tată din lume. Recent, acesta a subliniat foarte bine punctele ce-l enervează la oamenii ce nu au copii și posibil vă veți regăsi și voi printre aceste gânduri.

1. Mă enervează că îi enervează obsesia mea pentru copilul meu. Îi văd cum se uită la mine când încep din nou să povestesc despre el. Le văd privirea, la început plină de milă și apoi, pe măsură ce eu continui să „turui”, plină de nervi. Mă enervează că nu am cum să le explic ca să înțeleagă cum și cât de tare îl iubesc. Cel mai bun exemplu este să le spun despre un suporter înfocat al vreunei echipe, genul care are toate hainele (inclusiv chiloții), toate gadget-urile inscripționate cu echipa favorită și orice discuție ajunge inevitabil la ultimul meci sau ultimul transfer realizat. E, luați acea pasiune și înmulțiți-o cu 1000 și ați putea începe să înțelegeți ce simte un părinte pentru copilul său.

2. Mă enervează că se dau obosiți. Ai un job care durează 24 de ore, 365 de zile pe an? Jobul tău te obligă să spui „prezent” în orice moment, fie că poți, fie că nu? Ai experimentat doar câteva ore de somn (poate nici alea), zile sau săptămâni la rând? Nu mai știi când te-ai spălat, te-ai bărbierit sau te-ai epilat ultima oară, pentru că atunci când ai prins o pauză cât de mică, ai preferat să adormi cu capul pe masa din bucătărie? Nu? Atunci, prietenul sau prietena mea, chiar nu știi ce e aia oboseală. Ceea ce, nu mă înțelege greșit, e un lucru minunat, doar că extrem de frustrant când stăm de vorbă și eu sunt nedormit de atâta vreme, iar tu îmi spui cum nu mai poți de oboseală pentru că ai stat două zile (DOUĂ!!!) la rând la birou până la 8 seara să-ți termini prezentarea. Și nu, nu dau din cap a aprobare în timp ce-mi povestești tâmpeniile astea, ci îmi cade capul de somn și profit să fur 3 – 5 minute de somn până să mă întorc la muncă. Când termin? În vreo 18 ani, dacă am noroc.

3. Mă enervează că îmi judecă felul în care mă port cu copilul meu. Când ești într-un loc public și copilul face o „scenă”, acela e momentul în care pot spune cu o marjă de eroare de maxim 0,0004% cine este părinte și cine nu. Părintele, chiar dacă este deranjat, te va privi cu măcar un pic de empatie și-ți va zâmbi, amintindu-și că și el sau ea a fost de atâtea ori în situația ta. Cel sau cea care nu este părinte? Te va condamna precum l-au condamnat evreii pe Iisus, bucuroși că au găsit pe unul pe care să-l arate cu degetul, Răul Suprem. Pentru că nu ești în stare să-ți educi copilul de câțiva ani să nu urle în public, înseamnă că ești un părinte rău, rău, rău de tot. Un fel de Semi-Om, o chestie inferioară, care trebuie alungată cu pietre.

4. Mă enervează că nu înțeleg și că nici eu nu reușesc să le explic cât de fericit sunt. Că toate lucrurile de mai sus și multe altele nu contează, de fapt. Că atunci când ajung acasă și copilul meu mă ia în brațe sau îmi spune că mă iubește, eu pur și simplu uit de toate relele din lumea asta și simt cu fiecare fibră a mea că lumea asta nebună are un sens și că pot fi oricât de obosit, supărat, judecat, bârfit etc., că toate astea sunt chestii colaterale. Insignifiante. Că nu știu să existe sentiment mai frumos ca dragostea și nu știu să existe obiectiv mai bun ca acela de a-ți ajuta copilul să ajungă om mare.

5. Dar cel mai tare mă enervează că nu realizează că, atunci când vor deveni părinți, vor fi exact ca mine. Și că oricât le-aș spune asta (așa cum mi-au spus-o și mie alții) nu au cum să înțeleagă. Mă enervează că nu am cum să le arăt sau să îi fac să simtă ce simt eu. Ce simt eu? Simt că dragostea pentru copilul meu mă face, nu, mă obligă, să fiu un om mai bun, mai tolerant, mai dornic de a contribui la a face lumea asta mai bună, pentru el.

Așa că da, probabil că de multe ori sunt foarte enervant. Dar am cea mai bună scuză din lume: sunt părinte. Și, fie că îmi place sau nu, fie că place altora sau nu, viața mea gravitează în jurul vieții lui. Scopul meu este să nu fac prea multe chestii enervante față de el. Cu voi, restul, m-oi descurca eu cumva.

Sursa: celmaibuntata.ro