Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Viaţa sexuală după naştere

Viaţa sexuală după naştere

Orice femeie care a trecut cel puţin printr-o sarcină, poate spune cu certitudine că reluarea activităţii sexuale după naştere nu este întotdeaua uşoară. De multe ori, femeile trebuie să depăşească două tipuri de obstacole: fizice şi psihice, pentru ca relaţia cu soţul său să rămână la fel de armonioasă ca şi până la naşterea copilului. Cum poate depăşi o femeie cu brio această perioadă, ne-au explicat medicul obstetrician-ginecolog, Maxim Calaraş, precum şi psihologul Dorina Brânză.

Sfatul medicului

Maxim Calaraş, medic obstetrician-ginecolog

Reluarea vieţii sexuale după naştere se va face după terminarea lohiilor (sângerarea vaginală) şi închiderea cervixului, perioadă care durează aproximativ şase săptămâni, adică 42 de zile de la naştere (indiferent dacă aceasta a fost naturală sau prin operaţie cezariană). În cazul în care nu sunt respectate aceste 42 de zile de abstinenţă, apare riscul de contactare a vreunei infecţii, care se poate solda cu inflamaţii ale organelor genitale interne – uter, trompe, ovare.

Dacă femeia a suferit intervenţii chirurgicale, cum ar fi epiziotomia (incizie chirurgicală a regiunii vulvare), s-ar putea ca ea să fie foarte sensibilă timp de câteva săptămâni sau chiar luni, iar raportul sexual va fi dureros. Acest lucru se datorează şi faptului că organele genitale şi organismul sunt într-o perioadă de refacere postnatală şi reechilibrare hormonală.

Durerea (sau frica de durere) poate fi o frână în calea unui raport sexual satisfăcător, fapt de care se plâng multe femei. Este vorba de durerea pe care o provoacă suturile (cicatricile). Însă, aceasta este o durere tranzitorie. Cu cât femeia va avea parte de mai multe contacte sexuale, cu atât mai repede se va cicatriza rana. La reînceperea vieţii sexuale după naştere, este recomandat ca femeile să folosească lubrifiantul, pentru a scădea din durerea pe care o provoacă cicatricile.

Femeile care nu vor să rămână din nou însărcinate, trebuie să folosească anticoncepţionale, când reîncep viaţa sexuală. O nouă sarcină poate surveni foarte curând după naştere. Au fost cazuri când femeile care s-au prezentat la controlul de şase săptămâni după naştere, au primit diagnosticul - uter gravid!

Sfatul psihologului

Dorina Brânză, psiholog

Naşterea unui copil afectează inevitabil viaţa de cuplu şi desigur, sexualitatea acestuia. De aceea, reluarea activităţii sexuale nu se produce de fiecare dată uşor, acest lucru datorându-se trecerii timpului, dar şi adaptării de la rolul de partener la rolul de părinte.

Abandonarea vieţii sexuale după naştere duce, inevitabil, la abandonarea rolului de iubit/ă ceea ce afectează viaţa conjugală. O ,,mamă  îndeajuns de bună” după ce a fost ,,înnebunită” de copilul ei, va crea spaţiu şi partenerului, permiţându-i acestuia o triangulare cu copilul, unde fiecare îşi are rolul său şi care niciodată nu se suprapun. În acest fel, tatăl favorizează accesul copilului la propria autonomie şi la acceptarea limitelor, dar şi la propria identificare.

Frica de a avea relaţii sexuale după naştere este generată de neîncrederea partenerilor în propria-i persoană care poate avea la bază: depresia post-partum; creşterea în greutate a femeii şi respingerea propriului corp; toleranţă scăzută la frustrare din cauza oboselii în urma solicitărilor din partea bebeluşului; raportarea soţului la rolul femeii ca la cel de mamă (iar cu mama nu ai voie să întreţii relaţii sexuale). Toate acestea trezesc un sentiment puternic de deziluzie şi dezamăgire şi duc la deteriorarea relaţiei de cuplu, care  poate fi depăşită comunicând în cuplu sau vorbind cu o terţă persoană - psihologul sau terapeutul, care-i va ajuta să se asculte mai bine unul pe celălalt.

Iniţial, repoziţionarea vieţii private nu ţine neapărat de actul sexual în sine, ci mai degrabă de momentul de complicitate a celor doi, de senzualitate şi senzorialitate, ceea ce le va permite o redescoperire a libidoului.

Atunci când copilul doarme, acesta renunţă la ,,cenzura amantei” şi le permite intimitate părinţilor săi. În aceste scurte momente este important pentru cuplu de a petrece timpul împreună, de a avea grijă unul de celălalt, de a face loc apropierii afective şi de ce nu, de a-şi face timp pentru a se iubi, astfel sexualitatea celor doi este mult mai conştientă şi mai puţin compulsivă.

Nu uitaţi: Reluarea vietii sexuale după naştere se face cu răbdare, iar pentru aceasta este nevoie de timp. Alimentaţi dragostea dintre voi cu mângăieri tandre şi priviri drăgăstoase. Treptat, vă veţi putea bucura din nou de o viaţă sexuală plină şi satisfăcătoare.

Foto: medstorerx.com; medpark.md; Odoraş

Share:

Articole recomandate