Vulnerabilitatea părinților: de ce trebuie arătată și explicată, nu ascunsă de copii

Vulnerabilitatea părinților: de ce trebuie arătată și explicată, nu ascunsă de copii

Vulnerabilitatea părinților iese la iveală mai mult ca oricând în această perioadă, iar tentația multora este să își ascundă emoțiile negative în fața copiilor. Însă cei mici au nevoie de părinți autentici, de la care să învețe că viața înseamnă și bune, și rele, și care să le arate cum să depășească obstacole și să-și accepte și gestioneze toată gama de emoții, scrie totuldespremame.ro

Efectele de natură emoțională ale celor doi ani grei de pandemie vor fi resimțite mult timp de acum înainte de către părinți și copii. Și ca și cum nu ar fi fost destul, ne confruntăm acum cu un război în statul vecin și suntem martori, zi de zi, ai unor suferințe grele ce apasă pe umerii unor părinți ca noi și ai unor copii ca ai noștri. Toate acestea ne fac să fim mai vulnerabili și mai speriați decât ne-am dori, și ne e teamă ca acest lucru să nu îi împovăreze și pe copiii noștri.

Vulnerabilitatea părinților – de ce este important să o arătăm

Deseori, pentru a-și proteja copiii, părinții se poartă în fața lor ca și cum totul este sub control. Însă, în contextul pe care îl traversăm, cei mici nu de asta au nevoie. Ei vor să vadă și să învețe de la părinții lor cum se gestionează emoțiile, inclusiv cele negative, iar pentru ca părinții să le poată arăta sincer acest lucru trebuie să facă efortul de a renunța la ideea că sunt părinți perfecți.

„O să încep prin a spune ce-mi spun de fiecare dată când simt că mă paște perfecționismul. Îmi spun că nu trebuie să fiu un terapeut perfect, ci un terapeut suficient de bun pentru oamenii din fața mea. Cred că asta au nevoie să audă și părinții, și anume că au nevoie să fie suficient de buni, nu perfecți. Și asta înseamnă că au nevoie să-i spună copilului că și lor le e frică și că trăiesc și ei emoții negative, că sunt sunt surprinși, că au nevoie de timp pentru a le explica anumite lucruri. O astfel de atitudine nu îi traumatizează pe copii, ci îi învață lucruri. Îi învață că există subiecte dificile, îi învață că, uneori, nouă, oamenilor, ni se întâmplă anumite lucruri, îi învață despre umanitate”, spune psihoterapeutul Diana Lupu.

Ea îi sfătuiește pe părinți să apeleze la povești terapeutice atunci când conversațiile cu cei mici par prea dificile și să nu cadă în capcana de a le oferi prea multe detalii.

„De obicei, părinții se panichează foarte mult, pentru că ei cred că trebuie să dea detalii. Dar putem transforma această discuție despre război, putem vorbi despre povestea binelui și a răului sau despre ce se întâmplă atunci când ești copleșit de anumite emoții”.

Înainte de a avea grijă de emoțiile copilului, clarifică-le pe ale tale!

Înainte de a se îngriji de emoțiile copiilor și de modul în care percep ei realitatea în vremuri apăsătoare, este important ca părinții să se îngrijească de ei înșiși și să-și clarifice propriile emoții. „Când mergem cu avionul, asta ni se spune: atunci când masca de oxigen cade, ne-o punem nouă întâi, ca să putem să-l ajutăm pe altul. Ce-ar însemna, de exemplu, ca eu, terapeut, să nu am nicio limită, din dorința de a-i ajuta pe toți? Nu cred c-aș mai fi performantă, nu cred că aș mai putea gândi la modul obiectiv pe care încerc să-l fac de fiecare dată, pentru că nu am grijă de mine. Asta nu înseamnă că sunt un om rău dacă vreau să-mi iau o zi liberă, dacă am nevoie să-mi pun în program și pauza de prânz. Ca să pot să fac lucrurile pe care mi le propun, am nevoie și de doza aia sănătoasă de egoism. La fel și în parenting”, explică psihoterapeutul.

Experiența ei din cabinet i-a arătat că, de multe ori, copiii au nevoie să știe cum se simt părinții lor și ce gândesc cu adevărat vizavi de o anumită situație. Adulților le este greu să conștientizeze acest lucru, pentru că majoritatea au fost îndemnați de mici, în propriile copilării, să ignore gândurile și sentimentele negative.

Cum să gestionăm, ca părinți, impactul evenimentelor negative

Când ne este imposibil să schimbăm lucrurile negative care se petrec în jurul nostru, soluția care ne rămâne este aceea de a le privi altfel și a extrage lecții și învățăminte pe care să le transmitem mai departe copiilor noștri. „A fi optimist nu înseamnă să spui că totul o să fie bine, ci să te întrebi care este lecția pe care o poți învăța din acele momente dureroase”, spune psihoterapeutul.

În cazul războiului, lecția poate fi aceea a umanității, a bunătății, a întrajutorării.

Un alt aspect pozitiv poate fi oportunitatea de a ne accepta, a înțelege și gestiona emoțiile negative. Primii pași, spune specialistul, sunt acceptarea și identificarea lor: „simt furie/ simt angoasă/ simt neputință”. Odată numite, emoțiile trebuie diferențiate de propria persoană: „Eu nu sunt o persoană anxioasă/ furioasă/ vinovată, ci sunt o persoană care simte anxietate/ furie vinovăție. E emoția mea, o simt, dar eu nu sunt emoția”. Tot acest exercițiu nu ne va face să nu mai simțim emoția negativă, ci să preluăm controlul, pentru a nu mai fi conduși de ea, ne explică psihoterapeutul.

În lipsa gestionării emoțiilor dificile, lucrurile se pot complica și mai rău în familie, pentru că apar somatizările, adică dureri și disconfort care nu pot fi explicate medical și care devin o sursă suplimentară de stres: tensiuni musculare, migrene, dureri de tâmple, scrâșnitul din dinți, transpirații ale palmelor, dereglări ale somnului, țiuit al urechilor etc.

 

Adaugă comentariu