Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

11 vedete vorbesc despre cât de greu le-a fost să alăpteze și stările depresive prin care au trecut

11 vedete vorbesc despre cât de greu le-a fost să alăpteze și stările depresive prin care au trecut

Alăptarea nu e doar lapte și miere, iar vedetele de peste ocean nu se feresc să povestească despre momentele mai puțin plăcute prin care au trecut în perioada în care și-au alăptat copiii.

Chrissy Teigen

Chrissy Teigen, soția celebrului artist John Legend, este una dintre cele mai vocale prezențe pe social media, fiind apreciată pentru sinceritatea de care da dovadă, indiferent de subiect. În 2016, când a născut-o pe prima sa fetiță, Luna, Chrissy a recunoscut că alăptarea este una dintre cele mai dificile experiențe prin care a trecut.

„Dacă aș face un calcul, aș ajunge foarte ușor la concluzia că petrec 10 ore pe zi alăptându-mi copilul. Da, alăptatul este un proces frumos, dar nu e deloc ușor. Copiii te folosesc pentru lapte, iar tu parcă te simți că o vacă toată ziua”, a mărturisit Chrissy în stilul sarcastic care o caracterizează.

Kelly Rowland

De la sarcasmul lui Chrissy Teigen, trecem la povestea emoționantă a lui Kelly Rowland, fosta componentă a trupei Destiny's Child. Într-un interviu acordat revistei Parents, artista a mărturisit că aștepta cu nerăbdare să își alăpteze băiețelul, dar s-a confruntat cu o problemă care le dă bătăi de cap multor femei: nu producea suficient lapte. 

„Eram atât de furioasă și supărată pe mine, iar această furie pe care o simțeam constant cred că a contribuit și mai mult la limitarea lactației. Dar am învățat să am răbdare și încredere că totul va fi bine și așa a fost”, a explicat vedeta.

Amy Schumer

Actrița Amy Schumer nu a avut cea mai ușoară sarcină (a suferit de Hyperemesis Gravidarum) și nu s-a temut să expună acest lucru pe social media, cum altfel dacă nu cu o sinceritate brutală presărată cu puțin umor. Același lucru s-a întâmplat și când a venit momentul să își alăpteze bebelușul: 

„Copilul nu voia să sugă, așa că a trebuit să mă mulg în prima lună, după care am renunțat. Pur și simplu, alăptatul nu era de mine, așa că am renunțat și am trecut la lapte praf”, a explicat Amy.

Adele

În anul 2016, Adele vorbea cu nonșalanță despre presiunea pe care toate mamele o simt când vine vorba de alăptare. 

„Unele dintre noi nu putem alăpta, acesta este adevărul! Această presiune care se pune asupra noastră, a mamelor, legată de faptul că trebuie să alăptăm este ridicolă. Pentru că e al naibii de greu! Eu m-am chinuit vreo nouă săptămâni, iar multe prietene au avut chiar și depresie post-natală din cauza asta. Alăptați dacă puteți, iar dacă nu puteți, nu vă faceți griji! Există lapte praf”, a spus vedeta chiar în timpul unui concert.

Hilary Duff

La câteva luni după ce a născut-o pe fiica ei, Banks, artista Hilary Duff a recunoscut, într-o postare pe Instagram, că deși a iubit să își alăpteze bebelușul, după 6 luni a trebuit să se oprească. 

„Mă număr printre femeile norocoase care a reușit să își alăpteze copilul încă din primele secunde. Am continuat să alăptez, însă după șase luni am avut nevoie de o pauză. Simțeam că voi claca. Ajunsesem să fiu atât de stresată că bebelușul meu uneori nu voia să sugă deloc, alteori nu voia să mănânce când eu voiam să îl alăptez, încât începusem să devin tristă și foarte furioasă. Eram atât de dezamăgită de mine, încât am spus stop. Acum mă simt foarte bine, împlinită, am mai mult timp pentru mine, dar și pentru tatăl copilului meu. Ba mai mult, fetița petrece și mai mult timp cu tatăl ei, care o hrănește cu biberonul”, a mărturist Hilary.

Kristen Bell

Kristen Bell a recunoscut, în timpul unei emisiuni tv, că nu a crezut că va fi atât de greu să alăpteze, mai ales pentru că nu de puține ori a avut mastită. 

„Să vorbim despre mastită. Eu am avut mastită de trei ori și a trebuit să iau antibiotice de fiecare dată. Urăsc antibioticele, dar știi ce iubesc cel mai mult pe lume? Viața.”, a mărturisit vedeta.

Jessica Alba

Pe lângă faptul că este o actriță și femeie de afaceri de succes, Jessica Alba este și mămică a trei copii. Întrebată de presa americană cum a reușit să găsească un echilibru între viața de familie și cea profesională, actrița a recunoscut că nu i-a fost deloc ușor din cauza alăptatului. 

„Eu mi-am alăptat toți copiii, a fost ceva la care am ținut. Este destul de dificil pentru că ești, practic, legată de copil. Iar bebelușii... știm cu toții, nu au un program fix. Cresc, dorm și mănâncă, iar noi suntem obișnuiți să avem un program bine stabilit. Să pleci de acasă când ai un copil cu un program imprevizibil, este o provocare. Acasă e simplu, ești în pijamale, poți alăpta oricând, dar când ieși cu copilul poate fi dificil”, a mărturisit vedeta.

Amal Clooney

Dacă alăptatul unui copil ți se pare un proces dificil, soția lui George Clooney, Amal Clooney, mamă de gemeni, este aici să îți spună că nu e nimic mai dificil decât să alăptezi doi copii în același timp. 

„Când alăptam a fost atât de complicat, pentru că trebuia să alăptez doi copii în același timp. Aveam o întreagă colecție de saltele, perne și pompe care să ușureze procesul”, a mărturisit Amal pentru revista Vogue.

Mila Kunis

În 2016, când Mila Kunis aducea pe lume primul copil, alăptatul în public era considerat încă un subiect tabu. Mila a recunoscut, la acea vreme, că se simțea destul de prost atunci când era nevoită să își alăpteze copilul în public, din cauza privirilor celor din jur. 

Oamenii se uitau la noi ca și cum alăptatul în public ar fi fost ceva rușinos. Au fost câteva ocazii în care nu am avut cu ce să mă acopăr atunci când alăptam, dar ajunsese să nu îmi mai pese. Copilului meu îi era foame și asta era tot ce conta, indiferent că eram în parc, la restaurant, în aeroport sau avion”, a declarat Mila.

Angelina Jolie

Angelina Jolie i-a alăptat pe gemenii Vivienne și Knox doar trei luni. Ea a recunoscut că deși la început i s-a părut firesc să poată să își alăpteze copiii, ulterior și-a dat seama că lucrurile nu stau chiar atât de simplu. 

„La început te gândești că orice femeie poate face asta, dar nu e așa. E foarte greu. Eu m-am oprit după trei luni. Practica e mult mai dificilă decât teoria din cărți”, a mărturisit actrița.

Kim Kardashian

În 2016 Kim Kardashian a simțit nevoia să împărtășească experiența ei despre alăptare și mămicilor care o urmăresc. Ea a recunoscut că ajunsese să aibă sânii foarte iritați în urma alăptării, așa că medicul i-a sugerat protectoarele pentru mameloane.

„Alăptatul pentru mine a fost un proces dureros și foarte dificil, așa că am urmat sfatul medicului meu, am purtat protectoare pentru mameloane și mi-au schimbat viața”, a recunoscut vedeta.

Sursa: qbebe.ro

Share:

Articole recomandate