Adela Popescu, prima fotografie cu burtica de gravidă

Adela Popescu, prima fotografie cu burtica de gravidă

Adela Popescu a postat prima fotografie cu burtica de gravidă. Viitoarea mămică a plecat în vacanță cu soțul ei, Radu Vâlcan, și cu cei doi copii. Cei doi părinți s-au relaxat și au petrecut momente unice în familie. Iată primele imagini cu Adela Popescu însărcinată a treia oară.

 

Adela Popescu a povestit pe rețelele de socializare cum a luat decizia ca ea și familia sa să plece în Maldive.

„După mai bine de două luni în care copiii nu au mers la grădiniță și câteva nopți bune de nesomn și frământări, am hotărât că ar fi foarte bine să ne relocăm pentru o vreme într-o țară caldă, la malul mării, într-un loc fără oameni, în care copiii să se joace cât mai mult pe afară. Desigur, lista destinațiilor sigure era destul de limitată, așa că am ales Maldive.

 

Suntem pe o insulă de nici un kilometru, cu câteva căsuțe pe plajă, cu niciun caz de covid, dar cu distanțare socială inclusă. Mesele de la unicul restaurant sunt împrăștiate pe plajă, iar cele câteva căsuțe au ieșire direct la mare”, a scris Adela pe rețelele de socializare.

Sursa: viva.ro

 

Adaugă comentariu