Cel mai frumos rol al actriței Diana Decuseară-Onică, este rolul de mamă
- 2017-01-05
- 6557
Crăciunul este sărbătoarea care vestește nașterea lui Isus, fiul Domnului. În anul 2017, sfânta sărbătoare este mai deosebită pentru familia actriței Teatrului Național, Diana Decuseară-Onică, pentru că este sărbătorită într-o formula nouă, cea de +1 membru al familiei.
Îndrăgita actriță a născut un fiu. Bucuria acestui eveniment este dublă, deoarece aceasta a adus pe lume copilașul chiar de ziua ei. Părinții au numit feciorul Mircea-Gabriel. Împreună cu soțul său, omul de artă Ian Onică, Diana crește încă două fetițe, care îi sunt de mare ajutor acum, când au un frățior micuț.
"Anul acesta a fost cel mai deosebit Crăciun din viața noastră de familie. A fost primul pe care l-am sărbătorit acasă. Până acum mereu lucram în perioada aceasta, eram prinsă în tot felul de programe de Revelion, spectacole, evenimente, petreceri corporative... Copiii ramâneau mereu la bunici de sărbători. Iar noaptea de Revelion o petreceam în preajma colegilor de la teatru muncind. La 00.00 îi felicitam și îi pupam pe cei de acasă doar la telefon. Anul ăsta însă, timpul parca s-a oprit în loc, am savurat din plin magia Crăciunului și asta grație voinicului nostru Mircea Gabriel. Am reușit să decorăm casa, am facut un meniu drăguț pentru masa de sărbătoare, am copt dulciuri, fetele au preparat salatele lor preferate, am reușit să ne vedem cu toate rudele și prietenii", spune încântată actrița.
Începutul acestui an a fost imortalizat într-o sesiune foto minunată cu tematica sărbătorilor de iarnă. Putem spune că Diana Decusară-Onica este deja mamă-eroină. Are o carieră de succes, dar în același timp, ea reușește să-și consolideze familia și rolul de mamă, care este cel mai important rol din viața acesteia. Totuși, actrița va continua și spectacolele pe scenă!
„Mircea e un copil cuminte și liniștit, începând cu această lună va cunoaște îndeaproape culisele Teatrului Național, pentru că va merge cu Mami la spectacole. Am 5 spectacole în această lună. Trebuie să merg, sunt spectacole foarte solicitate la casa de bilete și... nu vrem să supărăm spectatorii”, mai spune actrița.
Foto:Facebook.com