Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Fiul Marianei Mihăilă împlinește un anișor! Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat interpreta

Fiul Marianei Mihăilă împlinește un anișor! Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat interpreta

Acum un an aflam vestea că interpreta Mariana Mihăila a adus pe lume primul său copilaș. Timpul a zburat ca vântul, iar astăzi, Marius își sărbătorește prima sa aniversare. Cu acest prilej important, părinții i-au organizat micuțului o mega petrecere alături de cele mai dragi persoane familiei lor. 

Interpreta Mariana Mihăilă se consideră o femeie fericită și împlinită din toate punctele de vedere. Are un soț iubitor, o familie frumoasă și un copilaș adorabil care în fiecare zi îi face zilele mai frumoase și mai colorate. S-a împlinit exact un anișor de când micuțul Marius a văzut lumina zilei, iar cu acestă ocazie interpreta a publicat un mesaj emoționant de felicitare, publicat pe rețelele de socializare exact la ora în care și-a cunoscut pentru prima dată copilașul - ora 17 și 17 minute.

„Exact cu un an în urmă trăiam cele mai puternice emoții din viața mea... ziua în care am devenit mămică și Dumnezeu mi-a dăruit cel mai frumos cadou care poate exista pe lume. Îmi sunt prea sărace cuvintele ca să pot povesti tot ce simt acum - la prima lui aniversare. Aproximativ la această oră, pe 7 august 2016, i-am văzut ochișorii și i-am auzit vocea pentru prima dată, iar ochii mei plîngeau fără oprire... Un amalgam de sentimente mă copleșește și azi, de ziua scumpului meu băiețel. Iar primul an a trecut ca o clipă și m-am redescoperit pe mine altfel... Îmi doresc doar să fie sănătoșel, înțelept și fericit și mulțumesc Domnului pentru această bucurie”, acesta a fost mesajul interpretei, însoțit de o fotografie captată în primele zile de viață ale micuțului ei.

 

Cu siguranță, fericirea poate fi citită pe ochii părinților, care sunt mândri de marea realizare din viața lor. Era evident că familia interpretei Mariana Mihăilă nu au putut să lase să treacă neînsemnat acest eveniment important și, chiar în aceste momente au loc ultimele pregătiri pentru petrecerea în cinstea micuțului Marius. Sărbătoarea va avea loc la terasa unui restaurant de lux din capitală.

Amintim că, în urmă cu două luni, interpreta și-a botezat fiul, după care a sărbătorit cumetria.

 

 

 

 

Foto: facebook.com

Share:

Articole recomandate