Lidia Buble a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, după ce a mituit doi polițiști
- 2022-11-18
- 2128
Lidia Buble a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare și efectuarea a 90 de zile muncă în folosul comunităţii. Tribunalul București a dat joi seară sentința în dosarul în care cântăreața era acuzată de dare de mită, scrie profm.ro.
Potrivit deciziei instanţei, Lidia Buble a primit un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, însă magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani.
În această perioadă, Lidia Buble trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii în comunitate.
Sursa foto: stiridecluj.ro