Teo Trandafir despre obezitate și presiunea societății: Când auzeam grasă, știam că e vorba despre mine. Eram Grasa poporului român!

Teo Trandafir despre obezitate și presiunea societății: Când auzeam grasă, știam că e vorba despre mine. Eram Grasa poporului român!

Prezentatoarea TV, Teo Trandafir a decis să își împărtășească povestea pentru elle.ro. Vedeta a vorbit despre ce înseamnă să reușești într-un domeniu în care nu corespunzi tiparelor clasice de frumuseţe. Cum ajungi să iei decizia de a recurge la chirurgia obezității independent de părerile celorlalţi. Cum o transformi într-o alegere care te vizează doar pe tine.

Adolescența mea a fost perfectă. Nu am avut nici o problemă în ceea ce privește numărul de kilograme. Totul a început undeva pe la 21 de ani. Cred că totul a avut o componentă hormonală. În momentul în care s-au schimbat anumite lucruri și am devenit femeie, brusc am început să o iau razna, și asta fără a modifica porțiile de mâncare. Am stat și m-am gândit în toate felurile. Nu mâncam mai mult decât altădată, nu mâncam la alte ore. Așa că am început să îmi restricționez alimentația, până când am hotărât să nu mai mănânc nimic. Și asta fiindcă auzisem o nutriționistă spunând că «numai nesimțitele sunt grase».

Apoi, am simțit o presiune din partea colegilor de breaslă, care nu făceau altceva decât să facă mișto de mine pe tema asta. Să zicem că aveam cu toții un ciorchine de strugure. Și fiecare lua câte un bob. Toată lumea se uita la mine. Sau dacă eu băgăm un bob de strugure în gură, toată lumea zicea: «de-aia te îngrași, că mănânci cu poftă». Ceea ce mi se părea nedrept. Pentru că eu mâncam cât mânca toată lumea. Și nu cunoșteam sentimentul de poftă. Nu știu ce înseamnă să îți fie poftă. Chiar nu am simțit asta niciodată. Am curiozități. Dacă văd ceva care arată interesant, da, aș gusta, dar nu mor dacă nu o fac.  Pentru că mi se pare că pofta te transformă într-o ființă umană inferioară propriei valori. Asta e o chestie pe care mi-o zic adesea. Numai un câine legat de calorifer care se uită la masa stăpânului poate dezvolta sentimentul de poftă. Și, pentru că mă consider de o inteligență superioară, refuz să mă cobor într-acolo.

Dar auzeam constant «nu mai mânca atât!». Până la un moment dat, când m-am enervat și am zis: bun, Teo e grasă, Teo e grasă, Teo e grasă! Și dacă nu mai e, ce mai facem? Pentru că tâmpită Teo nu e, mincinoasă nu e, hoață nu e. E grasă. Asta se poate remedia cel mai ușor. O trăsătură de caracter e mai greu de corectat. Pe când așa, o chestiune fizică poate fi ușor trecută la bifate.

Însă, în momentul în care cineva te jignește în mod constant, folosind aceleași apelative, începi să crezi în ele și devii tu însuți foarte apăsat de lucrurile care ți se spun.

Dacă îi spui unui copil într-una că e prost, că e urât sau că e rău, o să ajungă să creadă. La rândul meu ajunsesem să cred că totul stă în asta. Îmi aduc aminte că într-o zi mi-am dat seama pe la ora patru că nu mâncasem nimic. Și am zis: dar ce ar fi dacă aș transforma asta într-un eveniment? Și din momentul ăla m-am oprit din mâncat. Eram obsedată, nu mă gândeam decât la asta. Începusem să beau și din ce în ce mai puțină apă, pentru că aveam impresia că dacă am băut o cană cu apă m-am îngrășat 250 de grame. Și nici așa nu a fost bine. Am dat-o în partea cealaltă.

Fiind un om destul de temperamental, eu n-am căi de mijloc. Până când am cunoscut primul nutriționist, doamna doctor Bilic, prin 2000 și ceva, care m-a învățat să am răbdare cu mine, să nu mă mai cert, să nu mă mai bat atât, să nu mai fiu atât de aspră cu mine, să nu mă mai jignesc în sinea mea. Și m-a adus cumva până într-un moment în care am putut să văd rezultate. Am slăbit vreo 30 de kilograme într-o vară dar, paradoxal, lucrurile au luat o turnură dezastruoasă.
 

Până atunci mă bucuram de susținerea publicului. Multe dintre telespectatoarele noastre de atunci s-au identificat cu mine. Eram Grasa poporului român. Și am avut norocul să fiu oarecum atipică și extrem de familiară celor care mă urmăreau. Fiecare dintre noi are să își reproșeze ceva. Că are un kilogram în plus, că nu are părul suficient de lung… și atunci femeile înțelegeau că, chiar și așa, se poate. Că succesul nu stă neapărat în dimensiuni, în sâni, în ochi sau păr, pentru că nu aveam nimic din toate astea.

Aveam ceva de spus. Într-o lume care tace, atunci când ai vocea, ai tot.

În momentul în care am slăbit, din punct de vedere al audiențelor, am înregistrat o scădere. Până când oamenii s-au reobișnuit cu mine, cu vocea mea, cu prezența mea, cu felul meu de a fi, au început să nu mă mai vadă. Și astăzi mi se întâmplă să mă întâlnesc cu oameni prin diferite locuri care îmi spun: «Îmi plăceai mai mult atunci!». Și atunci eu nu mai știu cum să o dau. Dacă ești grasă, de ce ești grasă? Dacă ești slabă, de ce ești slabă? Și am hotărât să fac așa cum cred eu că e mai bine.


Mi-am impus ca intelectul și pregătirea pe care o am să fie cele care să mă preocupe. Și am renunțat la chestia cu corpul, pentru că altfel cred că o luam razna. Niciodată nu am suferit de depresie din cauza greutății. Frământările mele vin din altă zonă. Mi se pare că nu sunt în stare să fac destul, mi se pare că aș fi putut să mă port altfel în anumite circumstanțe, dar aspectul fizicul nu m-a deprimat niciodată.
Decizia operației nu a venit fiindcă îmi doream să arăt că Sophia Loren, ci a venit fiindcă îmi doream să fiu sănătoasă, să mănânc puțin, să pot face lucruri pe care până atunci nu le puteam face.

Suferisem de pancreatită, în urma căreia s-au practicat cinci incizii pe o lungime impresionantă, iar medicii de la Viena mi-au spus că ea va eventra. Eventrația fiind o hernie obținută în urma unei intervenții chirurgicale. Și mi-am dat seama că, mai devreme sau mai târziu, o să se crape. Și acest lucru începea să se întâmple. Am funcționat așa până când am renunțat să mă gândesc ce o să fie.


Până într-o zi, în luna decembrie, când l-am avut invitat în emisiune (n.r. – „Teo Show) pe dr. Cătălin Copăescu. Cu delicatețea sa caracteristică, m-a întrebat dacă nu cumva operația mi s-ar părea o soluție pentru problema mea. I-am răspuns că da, fără să stau pe gânduri. Pe data de 19 decembrie, imediat după emisiunea de la Kanal D , m-am dus la spital. Pe 20 m-am operat, și pe 23 eram acasă și împodobeam bradul cu fiică-mea. Nu am avut nici cea mai mică complicație sau problemă. Imediat după, am suferit o operație de extracție a unui molar.

A durat două ore jumate și m-am chinuit îngrozitor. O operație de dinte mi s-a părut mult mai grea decât cea pe care am făcut-o.
Odată cu operația, regimul alimentar a dispărut. Cantitatea de mâncare pe care poți să o consumi se reduce semnificativ, undeva la 45 de mililitri, dar poți mânca orice. Acum pot să mănânc un sfert de amandină. Înainte nu puteam, pentru că de la un sfert de amandină credeam că mă făceam cât Palatul Telefoanelor. Acum nu mă mai îngraș. Mănânc ce vreau, când vreau.

Cred că operația mi-a schimbat viața în sensul în care sunt mai puțin vizibilă și oamenii nu sunt la fel de agresivi ca înainte. Înainte auzeam «uite-o pe Teo! Care, mă? Aia în verde, grasă!». Și știam că sunt eu. Când auzeam grasă, știam că e vorba despre mine. Că nu avea altcineva cine să fie. Acum sunt mai greu de detectat. M-a făcut să mă simt mai ușoară. Pentru mine nu conta să mă simt frumoasă, ci ușoară. Eu nu frumusețea apreciez la o femeie, cât grația. Grația, buna creștere, dacă se poate și combinate, excepțional. Un limbaj care să se reflecte în ochi, pentru că ochii, după părerea mea, sunt niște bijuterii foarte prețioase pe care nu le poți cumpăra. O privire inteligentă asociată cu o atitudine frumoasă, o poziție elegantă, toate chestiile astea contribuie la frumusețe. Dacă ai o atitudine pe care ți-o dorești și dacă ești dreaptă și treci frumos prin viață, cred că este suficient.

E important ca femeile să conștientizeze că viața merge într-o singură direcție. Din nefericire pentru noi, nu devenim nici mai tinere, nici mai sănătoase, articulațiile și tot ce înseamnă analize nu devin mai grozave. Trebuie să câștige cât mai mult timp pentru a se bucura de familiile lor și de ele însele. Iar operația îți oferă șansa asta. Aș face-o din nou cu ochii închiși, doar că mult mai devreme, fiindcă mi-am dat seama că am făcut un lucru bun pentru mine, pentru copilul meu, pentru familie, pentru emisiune, pentru televiziunea mea.

Sursa: elle.ro

Adaugă comentariu