Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

Cum folosesc vedetele uleiul de măsline în tratamente de înfrumusețare

Cum folosesc vedetele uleiul de măsline în tratamente de înfrumusețare

Uleiul de măsline este de nelipsit dintr-o dietă sănătoasă, fiind în același timp un ingredient de bază în tratamentele de înfrumusețare.

Deși își permit cele mai costisitoare și inovatoare cosmetice, se pare că și vedetele apelează adesea la acest ingredient natural cu efecte miraculoase asupra pielii, părului și unghiilor. Iată cum folosesc starurile uleiul de măsline în tratamentele cosmetice:

Emma Stone - ulei de măsline pentru calmarea pielii sensibile

 

Uleiul de măsline are puternice efecte antiinflamatorii și se dovedește a fi foarte util pentru pielea sensibilă și iritată. Datorită proprietăților antibacteriene are capacitatea de a combate acneea, în același timp hidratând pielea. Actrița Emma Stone, care a declarat că are pielea predispusă la alergii, a dezvăluit că are întotdeauna pe chiuvetă o sticluță cu ulei de măsline extravirgin. „Sunt foarte alergică la numeroase lucruri și pot folosi numai produse care conțin un singur ingredient.

Aplic uleiul de măsline pe față și miros ca focaccia”, a declarat Emma într-un interviu.

Actrița folosește uleiul de măsline și pentru hidratarea pielii uscate. Ea a spus că își schimbă des rutina de îngrijire a pielii. „Cel mai mult îmi place să folosesc uleiuri naturale când am pielea uscată - ulei de măsline, argan, de sâmburi de struguri sau cocos”, a declarat Emma Stone. Pentru că uleiul de măsline blochează apa în stratul superior, poate fi folosit pentru a hidrata pielea uscată și sensibilă. Funcționează cel mai bine atunci când este aplicat pe pielea umedă. Însă nu trebuie folosit în exces pentru că poate bloca porii.

 

Kylie Jenner - ulei de măsline folosit pe post de loțiune de corp

 

Uleiul de măsline poate înlocui cu succes cremele și loțiunile de corp costisitoare.

Kylie Jenner a mărturisit că este o adeptă a folosirii uleiului de măsline pe piele, după duș. Vedeta a dezvăluit că rutina sa în timpul dușului include spălarea părului și aplicarea balsamului, exfolierea corpului cu un burete natural, apoi aplicarea pe corp a uleiurilor organice, inclusiv ulei de măsline.

 

Julia Roberts - ulei de măsline pentru sănătatea unghiilor

 

Pe lângă faptul că are numeroase beneficii pentru piele, uleiul de măsline poate în același timp să îmbunătățească textura unghiilor. Conține vitamina E, esențială pentru sănătatea pielii și unghiilor. Vitamina E stimulează creșterea unghiilor prin îmbunătățirea circulației sanguine. Julia Roberts apelează la acest remediu natural pentru a-și repara unghiile. Actrița a declarat că amestecă puțin ulei de măsline cu apă caldă și aplică apoi pe unghii.

Lasă amestecul să acționeze timp de jumătate de oră pentru ca unghiile sale să fie frumoase și sănătoase.

 

Miranda Kerr - ulei de măsline pentru păr strălucitor

 

Multe celebrități folosesc uleiul de măsline pentru a avea un păr frumos și hidratat. De exemplu, modelul Miranda Kerr a dezvăluit că doarme cu ulei de măsline organic pe păr o noapte pe săptămână. „Hrănește scalpul și îmi face părul super strălucitor”, a spus modelul. Cipriana Quann, o bloggeriță și influencer de frumusețe, care este cunoscută pentru părul său natural superb, spune că aplică ulei de măsline pe păr noaptea și își înfășoară părul cu o eșarfă din mătase. Pentru că uleiul de măsline penetrează cuticula, stratul exterior al firelor, hidratând părul din interior și oferindu-i strălucire și rezistență.

 

Julia Roberts - ulei de măsline pentru tratarea călcâielor crăpate

 

Acumularea și uscarea pielii moarte la nivelul călcâielor duce la apariția crăpăturilor, care nu doar că sunt inestetice, dar pot fi și dureroase.

Folosind ulei de măsline pentru hidratarea pielii uscate a picioarelor, poți vindeca crăpăturile de la nivelul călcâielor. Julia Roberts a dezvăluit de-a lungul timpului că aplică ulei de măsline nu doar pe unghii, ci pe picioare. Actrița aplică ulei de măsline extravirgin pe picioare, apoi se încalță cu o pereche de șosete, pe care le ține în picioare peste noapte.

Sursa: eva.ro

 

Share:

Articole recomandate