Femeile cu mai mulţi copii ar îmbătrâni mai greu
- 2019-05-17
- 2874
Analizând cromozomii, oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile cu mai mulţi copii au telomere mai lungi, care ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire. Telomerii reprezintă structurile de protecţie de la capătul fiecărui cromozom. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, telomerii se scurtează, ducând la moartea celulelor, potrivit Institutului Naţional pentru Cancer din Statele Unite.
Noul studiu, realizat de Simon Fraser University în British Columbia, Canada, a inclus 75 de femei din două comunităţi rurale din Guatemala. Lungimea telomerilor a fost măsurată prin prelevarea unor mostre de două ori în 13 ani. Această cercetare sugerează, dar nu demonstrează, că naşterea mai multor copii este asociată unui ritm mai lent de scurtare a telomerilor şi unei longevităţi crescute.
„Ritmul scăzut de scurtare a telomerilor descoperit la participantele la studiu care au mai mulţi copii ar putea fi atribuit creşterii dramatice a estrogenului, un hormon produs în timpul sarcinii. Estrogenul funcţionează ca un antioxidant care protejează celulele împotriva scurtării telomerilor”, spune liderul studiului, Pablo Nepomnaschy.
Cercetătorii au admis şi că mediul social ar putea să fi influenţat ritmul scăzut de îmbătrânire, scrie Health.com. „Femeile pe care le-am urmărit pe parcursul studiului proveneau din populaţii unde mamele cu mai mulţi copii primesc mai mult sprijin social de la rude şi prieteni”, spune Nepomnaschy.
Sursa: csid.ro; howmade.ru