Adela Popescu, despre sarcină: Oboseală accentuată și pofte de gravidă, iar la zece seara simțeam că o să mor
- 2021-04-16
- 11889
Adela Popescu, însărcinată în luna a șaptea, cu cel de-al treilea băiețel, a povestit pe contul ei de Instagram că trece printr-o perioadă deloc roz.
Vedeta a mărturisit că se confruntă cu foarte multe pofte, deși sarcina este într-un stadiu avansat: „Ieri nu am avut cea mai grozavă zi. Oboseală accentuată și pofte de gravidă. La 22:00 simțeam că o să mor dacă nu mănânc un compot de vișine. Efectiv. Radu s-a și panicat că nu era învățat cu mine “diferită”. Nu sunt genul capricioasă. Îmi gestionez eu cumva toate “schimbările” în liniște. Că am fost norocoasă sau că nu mă sinchisesc de schimbările de dispoziție, de greutate și de ritm cardiac, nu știu.
Vestea bună e că azi sunt ca nouă. Mi-am amintit că sunt în șapte luni când am vrut să mă închid la șireturi și nu am putut, când era să pocnească tricoul albastru pe mine, când nu am putut să îmi mișc verigheta de pe deget, când l-am trimis pe Alexandru să îmi aducă peria de păr de la etaj, când am mers la baie a douazecea oară la două ore de la trezire. În rest... n-am nici pe naiba”, a scris Adela pe pagina sa de Instagram.