Remediul-minune pentru cistită
- 2022-03-15
- 1383
Numită în mod greșit răceală la burtă sau la ovare, cistita este o problemă cu care se confruntă una din 3 femei. Această afecțiune constă în inflamația vezicii urinare, din cauza pătrunderii bacteriilor prin uretră, canalul prin care este eliminată urina, scrie csid.ro
Durerea în partea de jos a spatelui, durerile de burtă, senzația de arsură sau înțepătură la urinare, nevoia frecventă şi urgentă de a urina, fără a elimina însă o cantitate normală, urina închisă la culoare şi cu miros urât sunt principalele semne că te confrunți cu răceala la burtă.
Când apar complicațiile, răceala la burtă poate determina febră, letargie, prezența sângelui în urină, pierderea involuntară de urină (incontinență urinară) sau chiar o infecție a rinichilor ce poate afecta buna funcționare a acestor organe.
De ce răcim „jos”?
Printre cauzele frecvente ale cistitei se numără:
- contactul sexual neprotejat sau chiar preludiul, care presupune atingerea zonelor intime ce predispune la răspândirea bacteriilor
- igiena precară (ştergerea necorespunzătoare a anusului, din spate în faţă)
- băile cu spumă sau cu produse care conţin parfum şi care pot irita uretra şi vezica urinară
- sarcina, care aduce o presiune mai mare asupra uterului şi astfel conținutul din vezică nu este eliminată complet, încurajând astfel dezvoltarea bacteriilor
- diabetul poate fi o cauză a cistitei, pentru că urina conţine niveluri crecute de zahăr, care favorizează dezvoltarea bacteriilor
- post-menopauza, din cauza nivelurilor foarte scăzute de estrogen, care expune organismul infecțiilor
- pietrele la rinichi
- tumorile la nivelul vezicii
- steriletul implantat în urmă cu mult timp
Cum se tratează răceala la burtă
Chiar dacă simptomele sunt dureroase şi neplăcute, ele trec adeseori de la sine în 4 până la 9 zile, fără a fi nevoie de un tratament special. Dar dacă manifestările se înrăutăţesc sau persistă pe o perioadă mai mare de 2 săptămâni, este recomandat să mergi la medic, pentru că ar putea fi necesar tratamentul cu antibiotice.
Administrarea de ibuprofen sau paracetamol ajută la atenuarea durerilor şi reduce febra.
De asemenea, anumite medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală și au în compoziţie potasiu şi citrat de sodiu reduc aciditatea urinei şi elimină disconfortul resimţit la urinare, dar este indicat să le iei tot la recomandarea medicului.
Remedii naturale pentru răceala la burtă
Însă răceala la burtă poate fi ameliorată și cu remedii naturiste.
Bea jumătate de pahar cu apă în care ai dizolvat o linguriţă cu bicarbonat de sodiu, de 2-3 ori pe zi. Acest lucru va duce la scăderea acidităţii urinei.
Un alt remediu constă în creșterea cantității de lichide consumate, care ajută la diluarea urinei şi eliminarea infecţiei.
Pentru a scăpa de durerea de burtă sau de spate, umple un recipient cu apă caldă și pune-l pe zona dureroasă.
De evitat consumul de alcool, cafea şi băuturi răcoritoare acidulate, în special suc de portocale, deoarece toate acestea duc la iritarea vezicii urinare.
Nu uitați să te odihnești, evită efortul fizic susţinut, situaţiile stresante şi îmbracă-te corespunzător temperaturilor de afară.
Cum previi cistita sau răceala la ovare
Această problemă poate fi evitată dacă sunt luate câteva măsuri preventive, cum ar fi:
- Beţi suficiente lichide, dar evitaţi alcoolul, cafeina din ceai şi cafea şi sucurile de fructe;
- Beţi suc de merişoare, deoarece studiile arată că acesta poate preveni ataşarea bacteriilor de peretele uretrei;
- Purtaţilenjerie din materiale naturale, cum este bumbacul, şi evitaţi lenjeria tanga;
- Când mergeţi la toaletă, ştergeţi-vă din faţă în spate, pentru a împiedica pătrunderea bacteriilor în uretră;
- Mergeţi la toaletă ori de câte ori simţiţi nevoia să urinaţi, deoarece abținerea poate cauza inflamaţia vezicii;
- Spălaţi-vă în zonele intime înainte de orice contact sexual şi urinaţi la cel mult 15 minute de la încheierea acestuia, pentru a elimina eventualele bacterii pătrunse în vagin;
- Includeţi în regimul alimentar sparanghelul, o legumă cu proprietăţi diuretice, care măreşte considerabil diureza şi este recomandat în caz de cistită, prostatită, litiază şi nefrită.
Sursa foto: biod.ro