Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

Trucuri de „supraviețuire” în primul an de viață a gemenilor, de la o mamă cu două sarcini gemelare

Trucuri de „supraviețuire” în primul an de viață a gemenilor, de la o mamă cu două sarcini gemelare

Nelea Gamarț este mamă a cinci copii dintre care patru sunt gemeni din două nașteri diferite. Spune că nici ea nu s-a așteptat ca soarta să fie atât de darnică, dar cei trei băieți și două fete o fac o mamă împlinită. Toate sarcinile au fost naturale și chiar neplanificate, dar acest fapt nu i-a mirat pe cei apropiați, de vreme ce bunica Nelei are și ea o soră geamănă.

Băieții sunt deja mari. Au 14 și respectiv zece ani, iar fetițele fac curând două luni. După minunata experiență de a fi de două ori mămică de gemeni, până la moment am acumulat o mică experiență care ar putea fi utilă altor viitoare mămici de gemeni.

Sarcinile cu gemeni aduc cu sine o responsabilitate mai mare. Fiind gravidă cu primul copil nu îmi puneam atâtea întrebări și nu mă menajam atâta, comparativ cu celelalte două. În schimb, cu gemenii începi să te alimentezi mai bine, să fii atentă la toate schimbările interioare, chiar și la hainele pe care le îmbraci. Te odihnești mai mult pentru că obosești mai repede și ești mereu cu gândul la ei. Oare se simt bine? Oare se dezvoltă normal? Oare ajung să duc sarcina până la bun sfârșit?

Și mamele de gemeni își pot încurca copiii. Dacă se întâmplă asta nu credeți că e din cauza că sunteți o mamă rea. Cel mai probabil e din cauza oboselii sau a neatenției. Chiar zilele trecute în timp ce țineam una din fetițe în brațe, am avut la un moment dat senzația că o hrănesc a doua oară, și o las flămândă pe cealaltă.

Nu aveți nevoie de patru mâini pentru a liniști concomitent o pereche de gemeni. Dacă faceți parte din categoria mamelor lipsite (din anumite motive) de ajutorul celor apropiați în primele luni după naștere, nu panicați. E posibil să îi liniștiți concomitent. Luați-l pe primul în brațe, iar pe al doilea puneți-l pe picioare. Sigur că momentul în sine e obositor, dar consolați-vă cu ideea că nu durează o veșnicie.   

Organizați-le din prima zi de viață un regim foarte strict de somn, mâncare și plimbare. Astfel dacă v-ați planificat ca zilnic să îi plimbați până la ora 10.00, să îi hrăniți la 10.30, iar la 11 fix să îi culcați, nu vă abateți de la program. În cazul meu, aceasta a fost cheia succesului cu copiii mai mari. La sigur va funcționa și acum.    

Nu disperați dacă nu ați reușit nimic în anumite zile, pentru că ele se vor repeta periodic. Uneori faptul că reușiți să vă spălați pe dinți deja e o mică victorie. Adaptați-vă unui orar flexibil. Încercați să vă păstrați calmul. Se zice că atunci când mama este tristă sau îngrijorată, copilul simte starea ei. Vă imaginați ce se întâmplă atunci când aveți doi copii care „vă simt”?

Notați totul într-un jurnal. Dacă în cazul unui copil fiecare pas din dezvoltarea sa se întipărește volens-nolens în memoria, cu totul diferit stau lucrurile dacă ai gemeni. Firesc, ei sunt diferiți, chiar dacă au același chip, respectiv se dezvoltă diferit. Pentru a nu uita nimic (iar pentru o mamă cu gemeni e firesc să uite, la cât de obositoare pot fi unele zile) notați cele mai importante momente într-o agendă pe care să o aveți mereu la îndemână.  

Nu confundați. Se dublează, dragostea de mamă, dar și cheltuielile, timpul de pregătire a terciurilor, de călcat haine, chiar și vizita la medic cere timp dublu. Se reduce timpul de somn, de stat pe internet sau la taclale cu prietenele. 

Dacă vă surâde norocul să deveniți repetat mamă de gemeni, bucurați-vă și nu vă gândiți la greul ce urmează. Atunci când la ultrasonografie însărcinată pentru a treia oară, medicul mi-a spus că urmează să devin (din nou) mamă de gemeni, prima reacție a fost de șoc total. Ulterior m-am liniștit. La fel vă sugerez și vouă. Înseamnă că sunteți o femeie puternică, altfel, Dumnezeu nu v-ar dărui încă o dată dublu bucuria maternității. 

 

Foto: arhiva personală

Share:

Articole recomandate