Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

Uleiul de cocos pentru păr lung: beneficii, contraindicații

Uleiul de cocos pentru păr lung: beneficii, contraindicații

Uleiul de cocos este unul dintre cele mai iubite produse, în primul rând pentru că este versatil, oferă o aromă subtilă preparaelor și poate fi folosit atât în casă, pentru podelele de lemn, de exemplu, cât și în rutina de îngrijire a pielii și părului. De data aceasta vorbim despre cum acționează asupra părului, ce beneficii are, cum să-l folosești corect, dar și în ce situații este contraindicat, scrie csid.ro

Uleiul de cocos pentru păr: beneficii

Dacă te numeri printre persoanele care folosesc surse de căldură și își vopsesc părul, sper că ești conștientă că părul tău trece prin multe schimbări. Toate aceste provocări duc la pierderea hidratării firului de păr și a proteinelor, iar astfel ajunge să arate uscat, lipsit de strălucire și predispus ruperii sau despicării.

Din fericire poate fi un ajutor pe mai multe fronturi. Conține acid lauric, un acid gras care, spre deosebire de alți acizi, reușește să penetreze în profunzime firul de păr. Ca rezultat, ajută la protejarea firului de păr și-l hrănește. Astfel, părul va arăta mai sănătos, mai strălucitor și mult mai des. Totodată calitatea părului se schimbă și devine mult mai ușor de aranjat.

Similar uleiurilor minerale și vegetale, uleiul de cocos este eficient în menținerea hidratării firelor de păr, deoarece acționează ca un scut la exterior și permite barierei hidrofobice să mențină părul hidratat. Ca o consecință, în timp va acționa ca balsamul de păr și își va pierde eficacitatea.

Cum ajută uleiul de cocos în creșterea părului?

Uleiul de cocos este incredibil pentru piele, iar în privința părului poate preveni căderea lui prin crearea unor condiții optime de creștere sănătoasă. Acidul lauric despre care am menționat mai devreme luptă împotriva inflamațiilor din jurul foliculilor de păr care, de cele mai multe ori, sunt vinovați pentru căderea părului. Din nou, acidul lauric, componenta uleiului de cocos, permite penetrarea în profunzime, iar astfel cuticula firului de păr devine mai puternică.

Cum să folosești uleiul de cocos pe păr

Există mai multe modalități prin care poți folosi uleiul de cocos, dar înainte de toate, asigură-te că produsul pe care-l folosești este ulei de cocos virgin, nerafinat, pentru rezultate mai bune.

Poți aplica uleiul de cocos atât înainte, cât și după ce ai spălat părul pentru a-l proteja de factorii care duc la deteriorarea firului de păr, dar și pentru hrănire. De asemenea, îl poți folosi ca mască de două sau de trei ori pe săptămână. Pentru asta este nevoie să-l încălzești și să-l aplici pe părul uscat, pe întreaga lungime a firului de păr. Pentru un tratament rapid, lasă-l să acționeze timp de 30 de minute, apoi șamponează și folosește balsam. Pentru extra hidratare lasă-l să acționeze peste noapte.

Uleiul de cocos pentru păr: contraindicații

Pentru persoanele predispuse la un ten acneic, uleiul de cocos este considerat comedogenic, ceea ce înseamnă că blochează porii. Ca o consecință, acneea se va agrava, motiv pentru care chiar și limitarea aplicării produsului doar pe scalp poate duce la migrarea produsului pe frunte și producerea acneei.

Dacă folosești prea mult ulei de cocos, părul ar putea avea un aspect prea gras, uleios. Întotdeauna folosește cantități mici, nu mai mult de o lingură, și vezi cum reacționează părul.

 

Sursa foto: paradisulverde.com

 

Share:

Articole recomandate