Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Un câine erou a salvat viața unui bebeluș care nu mai respira

Un câine erou a salvat viața unui bebeluș care nu mai respira

O mamă din Marea Britanie a dezvăluit cum câinele ei ”erou” i-a salvat viața bebelușului ei care nu mai respira, scrie antena3.ro

Kelly Andrew a explicat că bebelușa ei nu se simțea prea bine, iar Boston Terrier-ul, Henry, era foarte îngrijorat. Acesta tot încerca să intre în camera micuței pentru a o verifica, și insistențele lui i-au salvat, în cele din urmă, viața micuței.

Mama a povestit că a început să se sature de prostiile lui Henry, din moment ce bebelușa tot încerca să doarmă, și el o tot trezea, dar Henry nu s-a dat bătut și a continuat cu încercările de a intra în camera copilei.

La un moment dat, Kelly a intrat după câine în dormitor pentru a-l scoate afară de acolo, când a observat că fetița nu mai respira și că a devenit albastră. 

Ea și soțul ei, Jeff, au dus-o de urgență la spital, unde, din fericire, medicii au reușit să elibereze căile respiratorii ale bebelușului.

„Aseară, câinele tot intra în cameră și a trezit copilul. Ea a fost bolnavă și mă săturasem atât de mult de el', a explicat mama a doi copii pe Twitter.

„Până când ea a încetat să mai respire. Ne-am petrecut noaptea în spital. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi trezit-o. Nu merităm dragostea câinilor”.

Povestea emoționantă a lui Kelly a devenit rapid virală, câștigând peste 27.000 de retweeturi și 230.000 de aprecieri de când a fost postată la începutul acestei săptămâni.

De asemenea, ea a vorbit despre asta în timpul unui interviu pentru Good Morning America, explicând: „El a dat cu capul ușa la o parte și a intrat în camera ei și stătea acolo. De fiecare dată când îl împingeam, el intra înapoi.

Kelly a explicat că a crezut că micuța este doar răcită, dar starea i s-a înrăutățit rapid.

„Nu putea respira. A devenit albastră și a devenit rigidă”

Într-o actualizare, câteva ore mai târziu, de la spital, Kelly a spus că micuța se descurcă „mult mai bine”.

Ea a mai spus că de la incidentul terifiant, l-a tratat pe Henry ca pe „regele casei”, ceea ce „nu este diferit de orice altă zi obișnuită”.

Share:

Articole recomandate