Diana Brega: copiii sunt universul familiei

Diana Brega: copiii sunt universul familiei

Ar fi putut povesti despre multe… Despre cum a ajuns să fie doctor “de bărbaţi”, cum a reuşit să pună pe picioare o afacere, împotriva voinţei părinţilor, sau cum a luptat cu morile de vânt... A ţinut însă morţiş să vorbească  despre ceea ce a marcat-o şi i-a făurit un destin fericit şi doar al ei – FAMILIA.

Două ore au trecut ca o clipă, la o ciocolată fierbinte cu Diana Brega, doctor în medicină, chirurg-urolog, Şefa secţiei republicane CCD IMSPIO, fiică, soţie şi mamă. Printre glume şi lacrimi, mămica celor doi gemeni de 7 luni şi a unui adolescent de 18 ani, a depănat amintiri şi a deschis cortina sufletului pentru cititoarele revistei Mame de Succes.

Orice adult este inevitabil marcat de copilăria sa. Sunt poate printre puţinii copii, care nu au ce reproşa părinţilor. Oameni deosebiţi, medici de excepţie, muncitori şi dornici de a oferi ce-i mai bun unicului lor copil, adică mie, au avut grijă să clădească o relaţie în familie care să nu poată fi zdruncinată de nicio situaţie, oricât de crudă ar fi. Dacă majoritatea copiilor asociază copilăria cu vacanţele petrecute la bunici, pentru mine copilăria înseamnă vacanţele petrecute cu părinţii. Pentru ei, era foarte important ca vacanţa de vară să fie activă şi, cel mai important, să fie memorabilă pentru mine. Am cutreierat, pe atunci, toată fosta URSS, fie că era vorba de mare, munte sau alte locuri frumoase, istorice. Au muncit mult pentru a mă forma ca OM, pentru a descoperi şi a-mi crea caracterul, pentru a mă învăţa să văd şi să simt dincolo de imaginaţie.

Mama a fost întotdeauna echilibrul în familie. Este persoana care a ştiut mereu să modeleze relaţiile în familie. Eu fiind “fata tatei”, moştenindu-i nu doar trăsăturile fizice, dar şi pe cele de caracter, se întâmpla uneori să ajungem la dezbateri, pe care doar mama ştia cum să le aplaneze. Blândă şi foarte atentă la detalii, a fost mereu acel foc din vatră, care ne-a încălzit şi ne-a luminat, chiar şi atunci când ne-a fost foarte greu.

Tata nu a vrut să fiu “doamna doctor”.  De la tata am moştenit multe calităţi, dar mai cu seamă ambiţia şi omenia. A zis mereu că, în orice situaţie, trebuie să rămân OM şi să nu cerşesc NIMIC şi sub nici o formă! Şi-a dorit un alt viitor pentru unica lui fată. Nu a vrut să fiu “doamna doctor”, dar nu am putut alege altă cale, odată ce am crescut cu senzaţia că asta am să fac toată viaţa. Dintr-o familie de medici, mama biolog şi tata oncolog-urolog nu cred că puteam fi altcineva decât medic.  Şi cum surcica nu sare departe de trunchi, am urmat calea tatălui, adica am devenit oncolog-urolog. Tata a fost împotrivă, dar în cele din urmă a înţeles că dragostea pentru a vindeca oameni se moşteneşte.

La 5 ani am decis că voi fi medic. Să creşti în familia unui medic şi să apuci altă cale este aproape imposibil. De la o vârstă fragedă am asistat la intervenţii chirurgicale, iar una din întâmplări m-a marcat şi, probabil, a fost ceea ce m-a convins ulterior că vreau să fiu medic. Aveam 5 ani, dar şi acum ţin minte acea situaţie. Peste ani, am încercat să-mi urmez visul, dar cu unele „rectificări”. Întâmplarea a făcut să devin urolog, chiar dacă iniţial am vrut să fiu mamolog. Acum, însă, înţeleg că asta îmi era vocaţia şi aici trebuia să ajung. 

Când o femeie devine urolog, îşi asumă un risc. Nu a fost uşor să devin doctor într-un domeniu acaparat de bărbaţi. Mai ales în anul 1997, când femeilor li se atribuiau alte profesii. Dar, mi-am asumat acest risc şi nu-mi pare rău nicio clipă. Unicul regret este legat de faptul că nu mai profesez ca chirurg. Îmi place ceea ce fac, chiar dacă ar părea straniu, căci e vorba de oncologie. Îmi place când văd rezultatul muncii mele. Deşi sunt şi rezultate negative, ne bucurăm pentru persoanele pe care le monitorizăm pe parcursul anilor şi efortul nostru nu este în zadar.

Sarcina nu este o boală, ea este o binecuvântare. Cu prima sarcina am fost foarte activă, pentru că eram rezidentă. Acum, cu gemenii, a fost la fel, nu am încetat să lucrez. Am luat-o ca pe o motivare în plus. Am lucrat toată sarcina şi nu am simţit că s-a schimbat ceva, decât starea mea de satisfacţie a lucrului bine făcut. Probabil pentru că îmi iubesc profesia. În timpul sarcinii am finalizat masteratul în drept economic la Universitatea de Studii Europene din Moldova, aceasta fiind a doua diplomă de masterat, după Diploma de master în managementul sănătăţii Publice. După ce am născut, la doar 3 luni, am susţinut teza de doctor în Ştiinţe Medicale.

Nici un serviciu, nici un lucru nu este ruşinos, dacă nu cerşeşti! Trebuie să munceşti cu dăruire şi pentru a face un bine. Din păcate, în ţara noastră, pe salariul unui doctor nu poţi să întreţii o familie. Şi tata mi-a spus odată, la început de drum, că niciodată nu trebuie să cerşesc. Am învăţat lecţia! Şi am pornit cu paşi mici să îmi câştig bani din alt domeniu decât medicina. Astfel, tratam oamenii din plăcere şi dorinţa de a ajuta, iar bani făceam din mica mea afacere. Primii şase ani tata a fost împotrivă afacerii mele, pentru că în acele timpuri nu erau priviţi cu ochi buni cei care se avântau în micul bussines, dar apoi a înţeles că nu voi ceda şi că pot să le îmbin pe ambele cu succes. Prin aceasta am demonstrat celor din jur, că deşi sunt unicul copil în familie şi tata este şef de secţie, pot să fiu independentă financiar şi, ulterior, să am grijă singură de familia mea.

În viaţă este un echilibru în toate. Totul vine atunci când poţi să tragi. Şi dacă nu eşti pregătit pentru o nouă etapă în viaţă, soarta te mai pune la încercare. Acum 18 ani a venit pe lume George, ca să îmi lumineze viaţa şi să mă facă mai puternică şi mai încrezută în forţele proprii. Eram tânără şi neliniştită, pe alocuri nepregătită de noul rol. Dar ca o studentă sârguincioasă am învăţat foarte repede şi vreau să cred că foarte bine. Destinul a vrut să treacă mai mult timp şi eu să “cresc” sufleteşte, emoţional şi, de ce nu, material, ca să îmi ofere încă o dată şansa de a deveni mămică, de acestă data, de gemeni. Nimic în această viaţă nu are loc întâmplător. Dacă meriţi şi eşti pregătit vei primi fără să ceri!

Copiii sunt universul familiei, în jurul căruia planează fericirea şi împlinirea

Despre George nu pot să vorbesc fără emoţii. Când s-a născut el, am realizat că totul s-a schimbat. Odată cu apariţia lui am devenit mamă, rol care face o femeie mai frumoasă, mai bogată sufleteşte şi mai împlinită. El a devenit nucleul familiei şi motivul pentru care am depăşit orice obstacol. A fost mereu cu mine. De la vârsta de 2 anişori m-a însoţit în Turcia, apoi în orice altă ţară ajungeam. Gingaş, înţelegător şi cuminte, este un copil exemplu. La doar 6 ani, împreună am luat o decizie, în urma căreia cursul vieţii noastre a luat o altă direcţie. A fost mereu responsabil şi m-a scutit de grijile temelor pe acasă sau a ordinii prin casă. La 9 ani mi-a spus ceea ce probabil orice mămică îşi doreşte să audă de la copilul ei. “Dacă tu ai să fii liniştită şi fericită... şi eu voi fi! Dacă îţi va fi greu şi mie îmi va fi greu!”. Legătura dintre noi a făcut să mişcăm munţii din loc şi să obţinem ceea spre ce am tins mereu – o familie. Ne-am modelat, ne-am şlefuit cât timp am fost singurei şi în orice moment am păstrat nebunia copilăriei, care contează foarte mult în viaţa de adult.

Darius şi David. După nouă ani, frumoşi şi veseli, în care lucrurile s-au aranjat la locul lor, în viaţa mea şi a lui George a apărut un sprijin şi o companie de încredere. George a crescut şi a lăsat un pic de loc liber în sufleţelul meu, am un serviciu şi o mică afacere personală, a venit timpul  să dăm un nou curs vieţii. Aşa, după mai multe încercări, după ce ne-am cununat şi am oficializat relaţia mea cu Roman, pe lume au venit doi îngeraşi: Darius şi David.  Două bijuterii diferite, ca şi caracter, dar şi ca preferinţe. Ei ne-au completat familia şi au sporit emoţiile, ne-au arătat cât de uniţi putem fi, cât de puternici şi inventivi trebuie să fim. Acum sunt adevăraţi cavaleri, care nu ies la plimbare fără ochelarii de soare şi buna dispoziţie.

Copiii sunt comorile noastre şi noi avem datoria de ai creşte, educa şi valorifica. George a fost crescut de mine, fără implicarea persoanelor terţe şi a devenit mândria mea, aşa că am luat decizia ca micuţii să îi creştem noi, fără dădacă sau alt ajutor. Nu e uşor, dar nici imposibil. Primele trei luni a fost un haos în ce priveşte regimul lor alimentar şi somnul, dar cu ajutorul lui George şi a soţului, am trecut cu brio această perioadă. Noi am luat decizia să devenim părinţi, noi i-am adus pe lume şi tot noi îi putem creşte în aşa fel, încât să fim mândri de ei. Nu vreau nici pe George să-l încarc prea mult, pentru că el va avea copiii lui, de care va avea grijă zi şi noapte. Dar el mă ajută necondiţionat şi mai ales are grijă să reuşesc să mănânc şi să fac mici pauze de odihnă. Am renunţat la ideea de a lua o bonă. Ne mai ajută bunicile, când avem nevoie, dar încercăm să ne organizăm timpul în aşa fel, încât să fim noi, părinţii, cel mai mult timp alături de ei. Pentru că dragostea faţă de cei dragi se învaţă pe exemplul propriu, sau pe exemplul părinţilor şi al părinţilor spirituali.

Dragostea faţă de cei dragi şi credinţa în Dumnezeu trebuie să te însoţească mereu. Aceasta este ceea ce ne repetă de fiecare dată naşii noştri de cununie – Marina şi Ion Croitoru. O familie frumoasă cu trei copii, educaţi în dragoste şi respect faţă de persoanele mai în vârstă, faţă de părinţi şi cei dragi. Provenind dintr-o familie de preoţi, au păstrat dragostea şi corectitudinea în tot ce fac şi ne călăuzesc şi pe noi în a fi mai buni, mai răbdători şi iertători. Sunt oameni cu suflet mare, care ne sunt mereu alături şi ne ajută enorm la capitolul educaţia copiilor.

Relaţia mea cu soţul este una specială. Eu sunt foarte activă şi mereu „în priză”, el – calm, liniştit şi înţelegător. Nu zic că avem o relaţie ideală cu Roman, că nu mai apar contradicţii sau mici certuri... dar avem o relaţie bazată pe sentimente, respect şi înţelegere. Din momentul în care am început să fim împreună, a depus efort să mă cucerească şi a reuşit. A devenit un prieten şi un exemplu pentru băiatul meu, ceea ce era esenţial pentru mine. Am învăţat apoi să ne completăm şi parcurgem un drum în doi, de dragul familiei şi al copiilor. Cu apariţia lui Darius şi a lui David, a devenit şi mai responsabil, şi mai inventiv, reuşind să fie acasa mai mult, ajutându-mă la educarea lor. E foarte interesant să urmăreşti cum gustă zilnic din copilărie împreună cu ei.

Succesul oricărei femei vine din interiorul familiei. Dacă există o familie, dacă este armonie între membrii ei, dacă este acel univers care te motivează permanent – copiii, atunci vei reuşi în toate. Nu zic că e foarte uşor. Sunt trei copii, cu vârste şi caractere diferite... Mai există contradicţii, dar nu există dominare. Suntem impulsivi uneori, dar tot atât de repede căutăm să aplanăm situaţia şi să lăsăm să triumfe dragostea, respectul şi încrederea. Fără aceste ingrediente e greu să cunoşti succesul atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional.

Pentru lucrurile trecătoare nu merită să pierzi omenia. Şi acasă şi la serviciu, suntem întâi de toate oameni şi apoi angajaţi sau şefi. Orice post ai ocupa, trebuie să îţi laşi loc de „bună ziua”. Din acest motiv am apreciat mereu lucru în echipă şi colegialitatea. Chiar dacă sunt şefă, contează părerea şi munca fiecărui coleg de breaslă. În medicină nu poţi fi pe cont propriu, aici doar lucrul în echipă poate salva vieţi. Şi nu contează vârsta sau statutul, ci implicarea şi respectul. Azi sunt la conducere, iar mâine pot fi simplu angajat. Aşa că, întotdeauna pun respectul întâi de toate şi comunicarea, relaţiile cu oamenii din jur, căci postul astăzi este, iar mâine nu.

Tot ce sunt şi ce am obţinut în viaţă datorez familiei mele, părinţilor mei. Este fraza care aş vrea să o aud şi de la copiii mei. Aş vrea ca sfaturile pe care le-am primit eu de la tata şi de la mama, să le adaptez zilelor actuale şi să le pot transmite copiilor mei. Căci nimic nu este mai puternic şi mai de preţ în viaţa unui om decât familia.

Text: Natalia Bodiu

Articol publicat în revista "Mame de succes", nr. 2 iunie 2015

Fotografii: Studio Foto d'Or

Adaugă comentariu