Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Casiana – o surpriză a destinului

Casiana – o surpriză a destinului

Există ceva mai de preț decât comorile și mai așteptat decât primăvara. Este ceea ce nu are preț, dar valorează o viață de om. Copiii sunt binecuvântarea lui Dumnezeu și bogăția oricărei familii! Iar când copiii vin în viața părinților, drept o surpriză mult așteptată, fericirea nu poate fi exprimată în cuvinte.

 

Pe 11 iulie 2021, Casiana Roșca și-a bucurat părinții Pavel și Anastasia cu prezența sa. O mică prințesă cu zâmbetul luminos, a adus strălucirea și emoțiile pe chipurile părinților și sentimente deosebit de tandre în sufletul tuturor membrilor familiei.

 

Apariția Casianei este o bucurie enormă, iar părinții nu o scapă din ochi și din brațe. Este bombonica ce îi cucerește pe toți și nu ezită să dăruie zâmbete tuturor. Și pentru că știe că părinților le trebuie timp și pentru ei, Casiana este tare cumințică și ascultătoare. Papă bine, doarme și mai bine, iar când trebuie de făcut ochi dulci, o face cu plăcere. Chiar dacă are doar 2 luni, Casiana are deja o colecție minunată de fotografii, semn că îi place să se lase fotografiată și admirată de aparatul foto.

 

Nașterea Casianei este o adevărată binecuvântare pentru întreaga familie, iar bunicii îi doresc creștere ușoară și o copilărie fericită. Ei vor să o vadă mereu așa dulce, zâmbitoare și veselă ca un clopoțel. Să bucure zilnic părinții și pe cei dragi. Să devină o prințesă adevărată, iar bunicii vor fi mereu alături.

La mulți ani!

Share:

Articole recomandate