Nadea Morari: sunt o femeie puternică care nu se teme de provocări

Până să o cunosc mai îndeaproape, să îi aflu îndeletnicirile, până să descopăr ce îi place şi care îi sunt hobby-urile, am remarcat faptul că femeia din faţa mea este una rafinată. Totul vorbea despre asta - haina simplă, dar asortată cu gust, fularul legat ştrengăreşte (ce îi dădea o alură cochetă), părul aranjat, manichiura perfectă, ţinuta  aristocrată... Este genul de femeie căreea nu poţi să îi dai o vârstă, pentru că rişti să nu i-o ghiceşti niciodată, însă pe care nu te saturi să o asculţi, pentru că ştie să povestească atât de frumos. În gura ei chiar şi lucrurile mărunte capătă sens.

Doamna despre care vă vorbesc este Nadejda Morari - femeie de afaceri, meşteriţă desăvârşită de accesorii hand made, soţie, mamă, iar de doi ani şi jumătate încoace, bunică. A ştiut să-i facă din ochi sorţii, probabil de aceea, destinul a răsplătit-o frumos. M-a rugat de câteva ori să nu o laud, pentru că nu îi place, de aceea am lăsat-o pe ea să mi povestească cum a ajuns să fie o soţie, o mamă şi o femeie de afaceri de succes.  

„Vin de la Călăraşi, dintr-un sat frumos pe nume Vălcineţ, cu oameni gospodari şi buni la suflet. Părinţii mei au fost oameni simpli, dar care au ştiut să ne crească frumos, pe mine şi pe cei doi fraţi mai mari. Tot „din vina lor” m-am îndrăgostit iremediabil de frumos şi chestia asta m-a urmărit pe parcursul întregii vieţi. De la mama, care a fost o gospodină desăvârşită, am învăţat să cos, să croşetez, să ţes, am învăţat să-mi asortez haina, să desenez rochii după propria imaginaţie şi propriul gust, pe care ulterior să le duc la croitoreasă. Mi-o amintesc pe mama care niciodată nu mergea la biserică ori în sat, îmbrăcată  oricum. Îi reuşea întotdeauna atât de bine să îşi asorteze fusta cu cămaşa şi basmaua. Până azi mă minunez, cum putea o femeie simplă de la ţară, care nu a ţinut în viaţa ei barem o revistă de modă, sau a privit o emisiune despre fashion, să aibă un gust al esteticului atât de bine dezvoltat.

De la ea am prins şi eu secretul feminităţii, care în acele vremuri venea din lucruri aparent simple.

Îmi amintesc cum odată i-am scos mamei din basmaua cu care mergea la biserică mai multe fire şi mi-am tivit mangeta unei rochii. Deşi, la început mama m-a certat, în sinea ei a apreciat curajul meu. Am învăţat să dau personalitate ţinutelor mele prin accesorii modeste. Puteam coase, croşeta, tivi etc., aveam imaginaţie şi îndemânare.  Într-un cuvânt, mi-am petrecut copilăria frumos, printre croşetele şi războiul de ţesut al mamei, dojenită cu blândeţe de tata şi alintată de fraţii mai mari. Toţi şi-au pus speranţa în mine ca după facultate să revin în sat pentru a fi alături de părinţi la bătrâneţe.

De rând cu părinţii, şi profesorii din şcoală nutreau aceleaşi speranţe. Aveam o reuşită şcolară foarte bună, iar profesoara de limbă moldovenească cum era pe atunci, mi-a spus că îmi oferă locul şi chiar îmi încredinţa să fac lecţii cu elevii din clasele a IV – VI-a. Dar ...

... socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea care a crescut odată cu mine şi s-a copt în capul meu. Îmi plăcea filologia, însă ştiinţele economice îmi erau mai aproape de suflet. Noţiunile de afaceri, debit, credit, tranzacţii etc., nu m-au părăsit pe parcursul acestor ani. Nu am rezistat şi am mers şi am mai depus odată actele la Economie. De data asta cu final fericit.

Tot în acea perioadă am făcut cunoştinţă cu viitorul meu soţ Dumitru, un bărbat de o cumsecădenie rară. Nu a fost o dragoste la prima vedere. Însă cu timpul relaţia noastră a crescut în ceva mai mult decât dragoste. A ajuns să fie o dragoste împletită cu sinceritate, respect şi înţelegere şi aşa a rămas până în prezent. Ne-am căsătorit la fel de fulgerător cum şi ne-am cunoscut. Cu toate că pe atunci căsnicia nu intra în planurile mele, întrucât eram studentă, am înţeles repede că anume Dumitru îmi va fi un sprijin de nădejde pentru toate viaţa.

Peste un an s-a născut fiul nostru Alexandru.

Maternitatea care a mers mână în mână cu studenţia, a avut grijile sale. Nu a fost deloc uşor, mai ales că pe atunci nu existau bone. Seara învăţam conspecte în timp ce hrăneam copilul sau după băiţă. Cu toate acestea, acea perioadă avea farmecul său, de care azi îmi amintesc cu drag.

Mi s-a împlinit visul şi am fost încadrată în sfera Bancară. A fost perioada mea de creştere profesională şi satisfacţie sufletească.  La scurt timp am început să avanesez în funcţie.

Am devenit şef adjunct în Sala de Operaţiuni. Dar într-o bună zi a venit soţul cu propunerea de a deschide propriul bussines. Am oscilat câteva luni între „da sau nu”, dar până la urmă am decis să-mi încerc norocul şi aptitudinile într-un domeniu absolut necunoscut pentru mine. Spun asta în condiţiile în care businessul în Moldova a fost dintotdeauna „gâtuit” de birocraţie şi instabilitate.

Am început  comercializarea produselor alimentare, şi cu promovarea produsului autohton aici şi peste hotare. Cu angajaţii am o relaţie prietenoasă, chiar şi cu cei care nu mai lucrează sau au plecat peste hotare. Pe alocuri pot fi şi dură, când comit greşeli, dar de fiecare dată încerc să le explic atent şi fără sancţiuni. Cei care nu mai activează în cadrul companiei noastre spun că au plecat de la noi cu experienţe bune.

Afacerea deşi destul de solicitantă, mi-a lăsat timp şi pentru familie, îndeosebi pentru unicul fiu.

Alexandru a crescut frumos, cum poate numai un copil să crească înconjurat de dragostea şi atenţia părinţilor, şi la rândul său, ne-a mulţumit aşa cum numai un copil poate face, prin ascultare, prin reuşite frumoase, prin performanţe. De la nouă ani a început să joace fotbal, iar la 15 avea deja încheiat un contract cu administraţia echipei de fotbal „Zimbru”. A muncit mult pentru asta. Îmi amintesc şi acum cu groază când Alexandru pleca la antrenament, indiferent dacă afară ploua, era ger sau lapoviţă. Îşi punea în spate un rucsac mai mare decât el şi pleca. Avea talent şi perspective bune în domeniu, însă un accident stupid la picior i-a frânt aripile. A renunţat greu la gândul că nu mai poate reveni în fotbal, dar în cele din urmă, s-a regăsit în domeniul bancar. De ce anume acest domeniu? I-am trezit interesul încă de pe vremea când lucram la bancă. Alexandru deseori îmi punea diferite întrebări, iar cu fiecare răspuns îi trezeam un interes şi mai mare. Am fost foarte fericită să aud că după absolvirea facultăţii, Alexandru a ales să lucreze la bancă.  

În urmă cu câţiva ani, Alexandru s-a căsătorit, iar la scurt timp după aceasta, pe lume a apărut Milena, o dulceaţă de copil, care a devenit de la bun început universul existenţei noastre, cea care ne încarcă bateriile şi aduce buna dispoziţie în casă.

Am „stabilit” o legătură aparte cu ea din prima clipă când ne-am întâlnit, or, la numai jumătate de oră de la naştere ei, am avut fericita ocazie să o văd, să-i studiez fiecare por al pielii, să-i sărut gropiţele din obraji şi să fiu prima căreia i-a zâmbit. O ador. După fiecare întâlnire cu ea, rămân plină de energie şi idei frumoase, pe care ulterior le aplic în accesoriile pentu copii. Speranţa şi dorinţa mea este să crească o fată talentată, pentru că oamenii talentaţi totdeauna sunt predestinaţi să facă lucruri frumoase.

Şi dacă tot vorbesc de familie, nu pot să nu povestesc câteceva despre o altă nepoţică dragă, care este fiica fratelui mai mare, care de la bun început mi-a fost ca o fiică - Ina Jimbei. Acum un an şi jumătate a absolvit Facultatea de Drept, iar acum întregeşte rândurile de profesori ai aceleaşi facultăţi. Între timp a reuşit să obţine licenţa de avocat şi să fie co-autor a câtorva cărţi. Paralel face doctoratul şi cursuri în străinătate, şi toate acestea datorită faptului că este un bun prieten cu cartea. Este mândria întregii noastre familii.  

Am revenit la pasiunea şi la activitatea ce implică hand made-ul din pură întâmplare.

Invitată la o întâlnire cu prietenele, unde erau şi câteva soţii de ambasador, am primit un compliment de la una din ele, vizavi de broşa pe care o aveam în piept. Când a aflat că este făcută de mine, femeia a rămas fascinată. Acea zi a fost asemeni unui nou capitol din viaţa mea, pentru că mi-a permis să dau frâu  liber creativităţii care a „mocnit” atâţia ani.

Am început să fac bijuterii nu dintr-o necesitate financiară, ci pentru plăcerea sufletului de a vedea cât mai multe femei accesorizate în jurul meu. Sunt o femeie puternică care nu se teme de provocări. Am luat de la mama calitatea ei de a le duce pe toate la bun sfârşit, indiferent de ce m-aş apuca.

La scurt timp, toate prietenele mele îmi purtau accesoriile. Am început să primesc tot mai multe comenzi. Astăzi, bijuteriile create de mine sunt purtate pe scenă, la întîlnirile de afacere, la televiziune, unele din ele au ajuns în Franţa, Anglia, SUA.

Şi pentru că comenzi sunt tot mai multe am creat chiar şi o pagină pe Facebook intitulată „MileN accesorii Hand Made”.

Cu toate acestea, nu lucrez în avans, şi nu stockez bijuterii cu ideea că într-o zi va apărea un cumpărător. Fiecare accesoriu, fiecare bijuterie este concepută pentru cineva anume. Nu încep lucrul până nu aflu totul despre persoana în cauză, vârsta, ţinuta sau evenimentul pentru care urmează să creez. În fiecare din ele depun multă pasiune şi mult suflet. Munca asupra unei lucrări noi mă ajută să mă odihnesc şi să fug de rutina zilnică.  

Sunt realizată în plan familial - sunt soţie, mamă şi bunică iubită şi apreciată. Rămâne să mă realizez în plan profesional, şi când spun profesional mă refer la tot ce am făcut până acum -  afacere, serviciul la bancă, şi desigur iniţierea unei noi afaceri legate de bijuteriile MileN, pe care sper să le pot expune în cadrul unui Showroom, cu aceeaşi denumire.

Text de Daniela Borodachi

Articolul a fost publicat în revista "Mame de succes", nr. 4 (6) din 2014