Doar 16% dintre copii mențin un nivel ridicat al coeficientului intelectual până la 16 ani
Cercetători din mai multe universități au realizat un studiu amplu pe gemeni, bazat pe datele a peste 11 mii de participanți. Analiza a arătat că abilitățile cognitive ridicate observate la copiii de vârstă foarte mică sunt rareori stabile și nu reprezintă întotdeauna un indicator al performanței intelectuale viitoare.
Potrivit rezultatelor, scorurile de inteligență se modifică semnificativ de-a lungul copilăriei și adolescenței, iar modele mai constante încep să se contureze abia în jurul vârstei de 12 ani.
Cine păstrează avantajul timpuriu și cine îl pierde
Studiul a analizat evoluția copiilor de la primii ani de viață până la 21 de ani, cu evaluări cognitive cheie la 4, 7, 12, 16 și 21 de ani. Cercetătorii au urmărit ce copii își păstrează abilitățile avansate și care, în schimb, pierd avantajul inițial.
Rezultatele au indicat variații semnificative în nivelurile de inteligență odată cu înaintarea în vârstă:
- Doar 16% dintre copiii incluși în grupa „abilități ridicate” la 7 ani au menținut același nivel la 16 ani.
- În grupa cu rezultate medii, schimbările au fost mai rare, însă aproximativ 8% dintre copii au urcat în categoria abilităților ridicate.
- Probabilitatea de a menține un nivel înalt a fost mai mare decât aceea de a ajunge la el din zona medie, însă stabilitatea a rămas scăzută în ambele direcții.
Cercetătorii au analizat în detaliu un grup de peste 1.500 de copii care au obținut rezultate ridicate la 7 ani și aproape 4.000 cu scoruri considerate normale. Datele au fost corelate cu informații genetice, factori de mediu și evoluția performanțelor la diferite vârste.
„O supradotare” timpurie nu garantează performanțe ulterioare
Autorii studiului au concluzionat că inteligența în copilărie și adolescență este supusă unor modificări constante, iar identificarea timpurie a „supradotării” poate fi adesea inexactă. Dezvoltarea stabilă a abilităților devine mai clară abia în anii de școală.
Studiul arată, de asemenea, că adolescenții care își mențin abilitățile cognitive ridicate prezintă, de regulă, o predispoziție genetică puternică pentru activități intelectuale, iar influența mediului este redusă. Potrivit cercetătorilor, genetica explică mai bine traseele de dezvoltare, în timp ce factorii de acasă, atmosfera școlară sau dificultățile comportamentale au un impact minim în cazul copiilor cu abilități foarte ridicate.
În schimb, copiii cu rezultate medii s-au dovedit mult mai sensibili la circumstanțele dificile. Problemele de viață sau cele comportamentale au fost asociate cu scăderea performanțelor cognitive.
Interesul pentru învățare – factor decisiv pentru toți copiii
Unul dintre cele mai clare rezultate ale cercetării este faptul că implicarea în procesul de învățare rămâne esențială pentru toate categoriile. Copiii care, la 16 ani, manifestau un interes mai mare pentru studiu au demonstrat ulterior abilități cognitive mai dezvoltate, indiferent de nivelul lor inițial.
