Drama unei moldovence care și-a pierdut copilul și nu a fost ajutată de medici

Drama unei moldovence care și-a pierdut copilul și nu a fost ajutată de medici

O tânără ne-a mărturisit tragedia prin care a trecut recent pierzându-și copilul foarte aproape de termenul de naștere și cum a fost tratată cu indiferență de medici.

Mă numesc Olga, am 25 de ani, iar pe data de 24 iunie am născut la termen de 35 de săptămâni o fetiță moartă. Încă nu realizez că este adevărat și parcă sunt în așteptare că în curând îmi strâng îngerașul la piept.  Este grea pierderea unui copil și mă simt vinovată că nu am putut preveni tragedia. A fost a doua sarcină și un copil mult așteptat. Am tratat cu multă responsabilitate și am mers să mă pun la evidență chiar de cum am aflat - la 7 săptămâni. Am trecut regulat și la timp toate analizele și ecografiile care din spusele medicilor erau bune, și atât copilul, cât și eu eram bine.

La 30 de săptămâni când am ieșit în concediu de maternitate am hotărât să venim cu familia în sat la părinți fiindcă nu făceam față cheltuielilor de la oraș, deoarece achitam chirie. Soțul s-a transferat cu serviciul în raion, pe băiețel l-am dus în sat la gradiniță, iar eu mă bucuram de sarcină și mă odihneam acasă.

Pe data de 20 iunie, când trebuia să trec următorul control la 35-36 de săptămâni, m-am adresat la medicul din sat (Guțu Elena) cu rugămintea să mă ia la evidență la ei, fiindcă devenise greu să mă deplasez la Chișinău, distanța fiind destul de mare - 130 km. Doamna doctor a refuzat cu pretextul că e ultimul control și să plec la Chișinău, acolo unde am fost până acum,  presupun că nu a vrut să-și ia bătăi de cap cu o gravidă. Regret și acum că nu am fost mai insistentă.

Pe data de 24 noaptea mi se face rău, aveam dureri mari de cap și grețuri. Soțul m-a dus la maternitatea din raionul Fălești unde bătăile de inimă ale bebelușului deja nu se auzeau, tensiunea mea era 160/120 și de urgență am fost transportată la Bălți. Acolo mi s-a confirmat că bătăile de inimă lipsesc și la ecografie medicul mi-a spus prompt în față: „Copilul e mort!”. Nu îmi venea să cred, mă rugam să fie o greșeală, nu putea nouă să ni se întâmple asta.

Eu am fost dusă în salonul de reanimare unde mi s-au introdus picurători și tensiunea verificată la fiecare 15 minute. Contracțiile începuseră deja să se intensifice, am fost informată că voi naște natural. Lângă mine în salon mai erau două paciente tinere și mă străduiam pe parcursul travaliului să nu strig ca să nu le sperii. Și de fapt parcă nici nu simțeam durerea contracțiilor, poate că prevala durerea din suflet. 

Eu, fiind la a doua naștere, cunosc când vine momentul și am chemat ajutor căci nasc. La care sora medicală îmi spune că nu are de unde să nasc, iar medicul a zis că eu voi naște mai târziu. Țin să menționez că am fost internată pe la ora 4 dimineața cu deschizătura de 2 și ulterior medicul care trebuia să-mi primească nașterea nu a fost să mă viziteze.

Simt că copilul iese și strig isteric către sora medicală și infirmiera care se aflau în salon: „Vă rog, chemați medicul, că eu nasc”. Imploram după ajutor, dar ele parcă au înțepenit pe loc și nu știau ce să facă. Țin minte că una din ele îndruga o prostie de genul: „Ține în tine, nu împinge”. Să auzi asta de la o femeie lucrător medical, de parcă este un proces pe care îl poți controla singură.

Am văzut un pic căpușorul, m-am speriat, și m-am dat pe spate, iar la următoarea contracție am apucat copilașul din mine și l-am ajutat să iasă.

Aceste momente îmi stau și cred că îmi vor sta toată viața în fața ochilor. De parcă nu era suficientă pierderea copilului, dar să rămân într-o instituție medicală alături de lucrători medicali și să-mi primesc singură nașterea pe pat, în salonul de reanimare, în prezența a două paciente care, sărmanele, au rămas și ele speriate de cele întâmplate.

Când venise medicul care trebuia să-mi primească nașterea (Carolina Frumusachi) era mare forfotă în jurul meu. Mi-a scos placenta și m-au dus în sala de operație unde mi s-a facut chiuretaj sub anestezie totală.

Niciodată nu am crezut că pot ajunge ca medicii să-și bată joc în așa hal. M-am simțit umilită și călcată în picioare. Am depus plângere ulterior la poliție. Nu știu ce mustrare se cuvine în acest caz, am hotărât că întâmplarea trebuie să fie făcută publică pentru ca altor mame să le fie de ajutor și să poată preveni tragediile.

Cel mai interesant este că eu am lucrat până acum și am achita polița de asigurare regulat, am făcut o totalizare și în 3 ani polița m-a costat 19 647 de lei, dacă este să facem o medie, atunci 6549 de lei anual. Pentru mine sunt bani mulți. De ce achit polița de asigurare dacă am ajuns ca într-o instituție medicală să-mi primesc singură nașterea?! De ce a fost introdusă legea că poți să alegi la ce medic să te pui la evidență dacă poți fi ușor refuzată de medic să te primească?! De ce gravidele suntem puse la evidență dacă toate analizele sunt făcute de formă, că așa prevede legea, și sunt ulterior încleiate în cartelă cel mai probabil de sora medicală, fără ca medicul să arunce o privire peste ele? 

 

Foto simbol: monicaberceanu.ro

Adaugă comentariu

Close