Opinia unui tată: Femeia după ce naște rămâne tot iubita mea, nu mamă!

Nașterea unui copil are un impact semnificativ asupra vieții de cuplu a părinților. Deseori, aceștia se pierd în rolul de părinți din două motive: ori pentru că nu s-au adaptat multiplelor sarcini și nu fac față cerințelor sau pentru că au intrat în rutină și stau doar în rolul de părinte, uitând de iubirea și afecțiunea pe care și-o poartă ca iubiți. Un blogger din România a publicat recent o postare unde relatează despre viața de cuplu și rolul de părinte.

Mi-e greu să-i înțeleg pe oamenii care formează un cuplu, au un copil sau mai mulți și încetează să se mai adreseze unul, alteia pe numele sau poreclele lor de iubiți, folosind în schimb și ei în adresare mami și tati:

– Tati, ai fost la cumpărături?
– Nu, Mami, nu am apucat.

Mie mi se pare că aceste roluri, de părinte și de iubit(ă) ar trebui foarte bine separate între ele. Sigur că ele (rolurile) sunt îndeplinite de una și aceeași persoană, dar un bărbat trebuie să fie uneori tatăl copiilor săi, la fel cum este de dorit să fie și iubitul, amantul, confidentul partenerei sale în multe alte momente.
Haideți să fiu mai explicit: când mă gândesc la mama lui Mark, primele gânduri care îmi vin în minte sunt unele de protecție. Vreau ca ea să se simtă mai mereu în siguranță, să fie protejată. Ea este Mama copilului meu, o Zeitate dacă vreți.

 Pe de altă parte, când mă gândesc la iubita mea, îmi vin în minte toate gândurile unui bărbat normal. Și, ok, după ce trec de imaginile legate de sex, mă gândesc că aș vrea să împart cu ea și bucuriile, dar și tristețile și grijile mele. Cu mama copilului meu nu vreau să împart tristețile și grijile, tocmai am spus că aș vrea ca ea să se simtă mereu protejată.

În același timp, noi mereu i-am povestit lui Mark cât de important este ca noi să avem și o viață sănătoasă de cuplu. Că pentru a fi părinți mai buni, trebuie să fim, în primul rând, bine noi cu noi. Că dacă alegem uneori să petrecem timp doar în doi, asta nu înseamnă că îl iubim mai puțin pe el, ci că nu suntem doar părinții lui. Am fost amândoi Cineva și înainte de a fi el, iar acum am rămas Cineva, fiind în același timp și părinți. Mi se pare foarte important pentru dezvoltarea sănătoasă a unui copil să-și vadă părinții având și alte preocupări înafara celor de a fi părinți. Dar dacă ei înșiși se adresează unu altuia cu Tati și Mami, e clar și pentru copil, și pentru oricine altcineva, că și atunci când sunt ei doi, tot în rol de părinți rămân.

Și îmi dau seama că e mai ușor așa. E mult mai ușor, căci de la un părinte, fie că vorbim de mamă sau de tată, ai mult mai puține pretenții și ești mult mai îngăduitor. Ce dacă a făcut burtă? E normal, e tată, nu are el timp să se mențină. Ce dacă ea e mereu ciufută și fără chef? Păi, cum să fie, că e mamă, să fim mulțumiți că nu a luat-o razna complet. Dacă însă alegi să rămâi și Altcineva sau Altceva decât Părintele copilului tău, dacă alegi să-ți vezi partenera și ca pe iubita, amantă sau confidenta ta (și invers, în cazul doamnelor), știu că e cu mult mai multă muncă. E cu băgat la greu pentru menținerea unei relații când celălalt sau cealaltă nu mai e Centrul Universului tău. E cu realizarea faptului că iubirea nu se mai întreține singură și că e nevoie de efort. De efort atunci când ești obosit(ă) sau când nu ai chef să faci acel efort.

Pentru mine, folosirea de Mami și Tati, ca apelative între adulți, mi se pare o evadare. Cea mai ușoară cale. Și cred că pe termen lung acea relație are de suferit. Și mai cred că e mai probabil să-ți dorești să cauți și altceva, când acasă te așteaptă doar un părinte, nu iubita sau iubitul. Voi ce credeți?

Sursa: celmaibuntata.ro