Câte grădinițe private și de stat activează în Republica Moldova
- 2022-04-20
- 1257
În anul 2021, în Republica Moldova au activat 1483 instituții de educație timpurie, din care 811 unități cu statut de creșă-grădiniță, 566 grădinițe, 88 școli-grădinițe, 16 centre comunitare și 2 creșe. Comparativ cu anul 2020, rețeaua de instituții de educație timpurie a înregistrat modificări nesemnificative, în special, s-a micșorat numărul de grădinițe și școli-grădinițe, în schimb a crescut numărul de creșe-grădinițe.
Potrivit unui comunicat de presă al Biroului Național de Statistică (BNS) circa 99,0% dintre instituții au fost publice: 337 unități au funcționat în mediul urban și 1131 unități ‒ în cel rural. Cele private au activat doar în mediul urban, fiind în număr de 15 unități.
Ce ține de numărul copiilor înscriși în instituțiile de educație timpurie, în anul 2021 acesta a fost de 137,1 mii persoane, cu circa 3 mii copii mai mult comparativ cu anul precedent.
Majorarea numărului de copii din instituțiile de educație timpurie a fost mai pronunțat în orașe – cu 2,5 mii sau cu 3,8% față de 2020, iar în instituțiile de educație timpurie cu destinație generală sunt integrați 175 copii cu dizabilități și 1312 copii cu cerinţe educaţionale speciale.
Din numărul total de copii înscriși, 136 mii au frecventat instituțiile cu proprietatea publică și doar 1,1 mii instituțiile private. De asemenea, jumătate din numărul de copii au fost înscriși în instituțiile din mediul rural (50,3%), 51,6 % fiind băieți.
Totodată, a fost înregistrată o preponderență a copiilor cu vârsta de 5 ani – 24,4%, 6 ani – 22,9%, 4 ani – 21,9% și 3 ani –19,8%.
Sursa foto: bebe.ro