Caz ieșit din comun în nordul țării. O femeie a murit sub ușa medicului de familie
- 2023-02-08
- 709
Caz ieșit din comun în satul Pîrlița din raionul Fălești. O femeie a murit chiar în incinta oficiului medicilor de familie din localitate. Ea a venit la medic pentru o consultație, însă, a decedat fără ca să ajungă măcar în cabinetul acestuia. Oamenii din localitate sunt șocați de cele întâmplate, transmite tvn.
Potrivit vecinilor femeia avea 70 de ani și locuia de una singură. Dimineața ea a mers la punctul medical unde i s-a administrat o perfuzie, după s-a pornit acasă dar pe drum i s-a făcut rău, așa că s-a întors înapoi.
„E cam straniu, că nu a fost încă așa ceva la noi încă. Azi sa pornit de la punctul medical singurică și pe unde a ajuns, nu știu, că tot am auzit de la lume că sa apucat de un gard că nu putea să meargă mai departe și a căzut, un om de aici din mahala venea cu fetița de la punctul medical. Sa oprit și a luat-o să o ducă, cred că ea a spus la punctul medical înapoi și a dus-o la punctul medical și gata.”
„A venit o doamnă, a venit aici la farmacie și îmi spune ce s-a întâmplat aici la voi? Nu știu, un deces probabil. Prima dată aud, a venit deja asistenta medicală să ia medicamente și mi-a spus.”
Medicul de familie din localitate a refuzat să discute cu presa, însă potrivit angajaților oficiului de sănătate, femeia suferea de mai multe boli cronice.
Sursa foto: tvn.md