Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Doi copii, salvați după ce au căzut într-o prăpastie de circa 100 metri adâncime din cariera Micăuți

Doi copii, salvați după ce au căzut într-o prăpastie de circa 100 metri adâncime din cariera Micăuți

Doi copii de 10 și 11 ani din localitatea Micăuți au fost salvați de polițiștii din Strășeni în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații. Părinții minorilor au sesizat poliția, comunicând că, copiii ar fi plecat la joacă în după-amiaza zilei de 11 februarie și nu s-au mai întors, scrie tvrmoldova.md.

Pentru căutarea minorilor au pornit imediat mai multe echipaje de polițiști, ulterior alăturându-se reprezentanții primăriei, membrii Asociației de vânători precum și un grup de voluntari.

După mai multe ore de eforturi și căutări, astăzi, în jurul orei 11.00 copiii au fost găsiți într-o prăpastie de pe teritoriul carierei de piatră din Micăuți.

Ținând cont că, în acele împrejurimi nu are acces transportul, polițiștii au scos copiii pe brațe, ulterior cu automobilul de serviciu i-au transportat la cel mai apropiat punct medical pentru acordarea primului ajutor, de unde au fost preluați de ambulanță.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, minorii s-ar fi jucat în localitate, apoi ar fi decis să plece pe teritoriul carierei de piatră din Micăuți. La un moment dat, în locul unde se aflau, un mal de pământ s-a surpat și copiii au căzut într-o prăpastie cu o adâncime de aproximativ 70-100 de metri, fiind loviți de bolovani.

Ei s-au aflat acolo pe parcursul întregii nopți, iar dimineață au fost găsiți și salvați de polițiști.

La moment minorii primesc îngrijirile necesare, iar polițiștii investighează toate circumstanțele.

 

 

 

Sursa foto: ipn

Share:

Articole recomandate