Două femei din Sîngerei au fost internate la psihiatrie după ce ar fi ucis un copil în timp ce îl „descântau”
- 2020-05-15
- 51493
Un copil de patru luni, dintr-o familie din raionul Sîngerei, a murit acum câteva zile în timp ce mama sa și bunica îl „descântau”, convinse că în el ar fi intrat un duh rău. Acum ambele femei sunt internate la Spitalul de psihiatrie din Bălți, iar medicii de acolo urmează să stabilească dacă au fost sau nu, fiecare femeie în parte, conștiente de acțiunile lor. Incidentul a avut loc duminică, 10 mai. Cel care a anunțat oamenii legii a fost bunicul copilului, care locuiește separat într-o anexă din gospodărie, scrie unimedia.info.
Acesta a povestit oamenilor legii că în momentul în care a intrat în încăperea unde se aflau soția și fiica sa, dar și bebelușul, acestea citeau o carte de rugăciune, iar copilul era deja fără suflare.
Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către procurorul pe caz, Marian Ramașcan. Potrivit lui, oamenii legii au dubii în privința sănătății mintale a celor două femei. „Femeile erau convinse că în copil ar fi intrat un duh rău. În momentul în care a intrat bunicul, ele știau că el a decedat, dar i-au spus că „așteaptă ca după ora 14:00, să reînvie”.
Tot el a declarat că expertiza medico-legală încă nu este finalizată, însă, preliminar, copilul a suportat traume ale capului, prin presare. Acesta prezenta multiple echimoze și fracturi ale craniului.
Ce ține de tatăl copilului, acesta ar fi plecat de acasă aproximativ cu o săptămână înainte de tragicul eveniment, după o ceartă cu soția sa. Acesta a luat cu el și copilul mai mare al cuplului, o fetiță de aproape 3 ani și a mers la părinții săi.
Psihologa Zinaida Gribincea consideră că ambele femei ar avea probleme psihice serioase. „Din moment ce femeile au fost internate la spitalul de Psihiatrie, cu siguranță medicii de acolo le-au pus o diagnoză”, a declarat ea pentru UNIMEDIA.
Potrivit Zinaidei Gribincea, mama copilului ar fi putut dezvolta o depresie postpartum, care putea degenera cu ușurință în psihoză postpartum, mai ales sub influența mamei sale, care ar avea dereglări psihice grave.
Pe acest caz, a fost deschisă o cauză penală. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele.